Recent, o instanţă britanică, Înalta Curte din Londra, l-a găsit vinovat pe actorul Johnny Depp de abuz şi violenţă domestică asupra fostei sale soţii, actriţa Amber Heard, pe care ar fi bătut-o de cel puţin paisprezece ori, în perioada în care au format un cuplu, iar probele administrate au determinat instanţa să le considere „în mod substanţial adevărate”.

acum 3 zile · comentarii (24)

Statele Unite şi Uniunea Europeană „trebuie să stea împreună pentru a face faţă marilor provocări din timpul nostru”, a spus Merkel. Însăşi ideea lumii occidentale se destramă şi trebuie reconstruită... Nu ne aşteptăm ca preşedintele Biden să facă minuni. Dar vrem să profităm la maximum de acest nou capitol a spus Borrell. Administraţie Biden încearcă să se întoarcă la pactele multilaterale.

acum 3 zile · comentarii (25)

În perioada 20-24 noiembrie 1989, s-a  desfăşurat al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român. Europa de Est sau ”blocul socialist” cunoscuse deja schimbările de regim, numai România părea să-şi vadă de treabă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Totul a mai durat maxim o lună, fiindcă perioada 16-25 decembrie 1989 a produs o schimbare.

acum 3 zile · comentarii (70)

...daca e electorata. Cu erata, pentru nou inventatul cuvânt.Cam pe aici suntem cu promisiunile. Politicienii merg pe plaja online, lovită de vântul rece al lunii noiembrie, deloc descurajaţi, şi promit că de a doua zi, adică de la dis-de-deşteptare, simt că nu e cel mai bun cuvânt, se vor întâmpla o mulţime de lucruri miraculoase.

acum 3 zile · comentarii (1)

„Omul este singurul animal care roşeşte – sau care ar trebui să o facă.”, spunea Mark Twain. Şi unul dintre lucrurile care-l fac să roşească de milenii întregi este propria lui animalitate, asemănarea cu celelalte vieţuitoare, în special cu maimuţele – despre care regina Victoria, văzându-le pentru prima oară expuse la o grădină zoologică din Londra, ar fi spus că „seamănă dezgustător de mult cu omul.”

acum 4 zile · comentarii (11)

Sunt toate şansele ca CCR să decidă pe 25 noiembrie că parlamentul are dreptate atunci când a respins OUG-ul guvernului de mărire a pensiilor cu doar 14%, în loc de 40% cât prevedea legea. S-a discutat aprins pe marginea acestei situaţii, că nu sunt resurse bugetare pentru această mărire în contextul pandemiei. Numai că în bugetul pe 2020 fusese prevăzută această creştere.

acum 4 zile · comentarii (84)

Discuţie cu un chelner la un restaurant din Herăstrău, ajunsă repede la nivel de principii. Eu îl întreb ce e cel mai bun în restaurantul lor, el îmi întinde meniul. Eu repet întrebarea, el îmi spune să citesc singur în meniu. Eu îl întreb din nou, el mi-o taie scurt, deja enervat, că toate mâncărurile lor sunt foarte bune.

acum 4 zile · comentarii (20)

La conferinţa organizată recent de Consiliul Fiscal şi Facultatea de economie şi afaceri a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi având tema ‘’Bugete publice în vremuri de pandemie” s-a vorbit adesea despre fondurile europene. Dar se impune lămurirea unui aspect esenţial legat de macroeconomia utilizării banilor europeni.

acum 4 zile · comentarii (5)

Folosesc această zi importantă pentru a reaminti povestea unui om care şi-a dedicat viaţa copiilor. Un fir care leagă adulţi şi copii, dedicaţia, suferinţa şi sacrificiul şi care a contribuit semnificativ la recunoaşterea drepturilor unei categorii importante a umanităţii: copiii.

acum 6 zile · comentarii (22)

Chipurile triste şi preocupate cu supravieţuirea zilnică, pe care le văd în toate drumurile mele, sunt chipuri ale aşteptării perpetue dintre imperii. Aşteptarea dintre imperii este viaţa învârtită perpetuu „în cerc barbar şi fără sentiment”, iar această stare de lucruri este cauzată de obedienţa structurilor de putere din interior faţă de cancelariile imperiilor.

acum 6 zile · comentarii (12)

Nu trece săptămâna să nu aflăm de dosare de corupţie clasate, ca urmare a excluderii probelor obţinute prin interceptări legale ale SRI. Contemplăm situaţia, nu avem ce face, pentru că aşa a decis CCR. Singurul care poate face ceva, ministrul Justiţiei, contemplă şi el situaţia. Iar situaţia se prezintă astfel: CCR a creat o insulă de impunitate penală absolută pentru o infracţiune gravă de corupţie, iar Cătălin Predoiu nu are nimic împotrivă.

acum 8 zile · comentarii (63)

Zilele trecute, postul de radio România Actualităţi a difuzat un tulburător interviu cu unul dintre cei mai cunoscuţi, aş spune eu, scriitori şi, deopotrivă, regizori de teatru, aparţinând tinerei generaţii, Chris Simion-Mercurian, autoarea romanelor ”In fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine”, ”Ce ne spunem când nu ne vorbim”, ”40 de zile”

acum 7 zile · comentarii (1)

După ce a terminat de asfaltat şi renovat tot oraşul (sarcasm, că ştim cu toţii că aşa ceva nu e posibil la noi), Excelenta Sa Nicolae „să moară toţi duşmanii mei” Robu a semnat un edict istoric. De azi şi pentru totdeauna, la 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, Timişoara, oraşul martir, primul oraş liber din România, se eliberează din nou. De această dată, de sub tirania manelelor şi dictatura grătarelor.

acum 1 an · comentarii (7)

Eram studentă când am aflat povestea criminalului de război Androhov din Bulci. Făceam parte din Asociaţia culturală Ariergarda din Timişoara şi am început să investigăm cazul unui posibil criminal de război, un soi de doctor Mengele, care lucra într-un lagăr şi care s-ar fi refugiat la finalul conflagraţiei mondiale în comuna Bata, satul Bulci, judeţul Arad.

acum 4 ani · comentarii (12)

Aveam vreo 14 ani pe atunci şi adormeam seara cu groaza că o să pice şi peste noi o bombă până dimineaţă. La vecinii încă iugoslavi era război, asta auzeam peste tot, iar lăţimea Dunării nu mai părea destulă ca să ne separe de o lume a violenţei şi a morţii. În unele nopţi puteam să jur că se aude bubuitul rachetelor de croazieră.

acum 4 ani · comentarii (12)

Dacă aveţi 4.000 de lei şi vreţi să faceţi o petrecere într-un loc sofisticat din Timişoara, Sala Baroc a Muzeului de Artă din oraş ar fi o super-idee. Arată bine, deşi are 262 de ani vechime. Ar mai trebui să adăugaţi nişte bănuţi dacă vreţi, spre exemplu, catering, scaune, staţie, hol şi aşa mai departe.

acum 4 ani · comentarii (17)

Săptămâna aceasta am împlinit un an de când locuiesc în Bucureşti. Aşteptam ziua respectivă de vreo două luni, ca pe un soi de aniversare ciudată, însă mi-am adus aminte de ea abia seara târziu. Mă întorceam de la lucru, ieşisem de la metrou şi nu mai nimeream să deschid umbrela, să răspund la telefon şi să alerg spre autobuz. Atunci „m-a lovit“: acum un an ajungeam în Gara de Nord cu două trolere şi un vagon de speranţă.

acum 7 ani · comentarii (17)
Modifică Setările