Oscarurile fotografiei, în premieră la Timişoara. Imagini tulburătoare, chinuitoare şi dureroase

Oscarurile fotografiei, în premieră la Timişoara. Imagini tulburătoare, chinuitoare şi dureroase

Expoziţia World Press Photo de la Timişoara

Expoziţia World Press Photo de la Muzeul de Artă din Timişoara include 145 de fotografii premiate care au reuşit să surprindă unele dintre cele mai puternice, expresive şi emoţionante ştiri din întreaga lume în decursul anului trecut.

Deschiderea oficială a turului global al expoziţiei a avut loc la Amsterdam în luna aprilie. Timp de un an, expoziţia World Press Photo călătoreşte în peste 100 de oraşe din 45 de ţări, atrăgând un public de peste 4 milioane de vizitatori în fiecare an. 

Cea mai importantă expoziţie de fotojurnalism la nivel global a ajuns pentru prima dată şi la Timişoara. Vernisajul expoziţiei de la Muzeul de Artă (Palatul Baroc) a avut loc marţi seara. 

Fotograful Cristian Movilă, preşedintele Fundaţiei Eidos, este omul care a a adus în România expoziţia World Press Photo. 
 
„Au fost deja cinci ediţii la Bucureşti, însă este prima dată când facem şi la Timişoara. Am vrut de mai mult timp să aduc expoziţia la Timişoara dar nu am avut un partener. Mă bucur că anul acesta am reuşit. Sper să vină cât mai multă lume să vadă imaginile expuse.  Expoziţia este rezultatul unui concurs internaţional. Toţi fotografii trimit imaginile şi un juriu format din editori şi fotografi din Amsterdam decide cine câştigă. Apoi pleacă exploziţia în toată lumea. După Timişoara urmează să facem expoziţia, în toamnă, şi la Cluj”, a declarat Cristian Movilă, care lucreză pentru New York Times în zone de conflict. 
 
 
Competiţia a ajuns la a şaizecea ediţie în 2017 şi a reunit înscrieri din toată lumea: 5.034 de fotografi din 125 de ţări au trimis 80.408 de imagini. Juriul a oferit premii în 8 categorii către 45 de fotografi din 25 de ţări: Australia, Brazilia, Canada, Chile, China, Cehia, Finlanda, Grecia, Franţa, Germania, Ungaria, India, Iran, Italia, Pakistan, Filipine, România, Rusia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Siria,  Noua Zeelanda, Turcia, UK, şi SUA.


 
„Este uluitor să vezi atâta forţă prin ochii fotografului, care încearcă să realizeze o imagine, tulburătoare de multe ori, pătrunzătoare adesea, a diversităţii lumii de azi. Din păcate nu este întotdeauna frumoasă, poziivă, din potrivă, trăim într-o mare presiune a terorii, a spamei, a evenimentelor de naufragiu socio-cultural. Au fost 80.000 de fotografii trimise şi au fost alese 140. Cu adevărat cele mai bune din lume. Este un Oscar al fotografiei planetare. Faptul că Timişoara găzduieşte un asemenea eveniment, e cea mai importantă expoziţie de fotografie din istoria acestui oraş, reprezintă un pas înainte pentru noi”, a spus Claudiu Arieşan, cunoscut profesor universitar, eseist şi realizator de emisiuni TV.
 
Fotograful român Vadim Ghirda este unul dintre câştigătorii din 2017 – premiul al II-lea în categoria Aspecte Contemporane, cu lucrarea „Migrant Crosssing”.
 


Marele câştigător al ediţiei aniversare a fost fotograful turc Burhan Ozbilici cu o fotografie a tânărului poliţist Mevlüt Mert Altıntaş de după asasinarea ambasadorului rus în Turcia.

„E o imagine înfiorătoare a violenţei extreme, în contrast cu ţinuta elegantă şi cu meseria acestui fost poliţist, care l-a executat cu sânge rece pe ambasadorul Rusiei în Turcia. Şi chiar la vernisajul unei expoziţii de fotografie. M-au impresionat toate cadrele făcute de fotograful turc care a fost recompesat cu acest premiu, se vede atitudinea oamenilor îngroziţi. Parada acestui criminal care se crede erou, cum de fapt se cred toţi cei care îşi permit să ia vieţi, care nu crede în nicio lege divină sau umană”, a spus Claudiu Arieşan. 
 



Expoziţia este organizată de Fundaţiei Haţegan în parteneriat cu Fundaţiei Eidos şi va fi deschisă pentru public în intervalul 6 – 25 iunie 2017 la Muzeul de Artă Timişoara. 

De ce suntem fascinaţi de imaginile dramatice, triste, de ce câştigă tragicul? „Pentru că este cel care ne atinge cele mai adânci coarde ale sufletului, inimii, conştiinţei, ne trezeşte de cele mai multe ori la realitate. Ne demonstrează că viaţa noastră este mai bună decât ne imaginăm. Ne pune în situaţia empatică de a trăi, măcar câteva secunde, tragedia şi drama acestei lumi. Să încercăm nu doar să le trecem sub trăcere, ci luptăm pentru eliminarea lor”, a spus Arieşan. 




"Ceea ce vedem nu este urât. Este mizerie, este murdărie, este tristeţe. Este o parte componentă a fiinţei şi nefericirii umane. Acesta este adevărul în stare pură, brută. Chiar dacă pare şocant, chiar dacă nu este recomandat copiilor sub o anumită vârstă, chiar dacă ne tulbură, aceste imagini reprezintă adevărul netrucat. Aceste imagini ne-au fost dăruite de omul care a fost acolo, şi-a riscat viaţa. Sunt imagini tulburătoare, chinuitoare şi dureroase", a completat Claudiu Arieşan . 






 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările