Organizaţiile civice din Timişoara solicită preşedintelui României să nu desemneze candidatul PSD-ALDE pentru funcţia de premier

Organizaţiile civice din Timişoara solicită preşedintelui României să nu desemneze candidatul PSD-ALDE pentru funcţia de premier

FOTO: ADEVĂRUL.

Mai multe organizaţii civice din Timişoara şi-au arătat poziţia faţă de criza politică generată de Partidul Social Democrat (PSD).

Ştiri pe aceeaşi temă

Iniţiativa Timişoara, federaţia civică formată din Activ Civic, ACUMA, Organizaţia Studenţilor din Universitatea Timişoara OSUT, Yacht Club Timisoara, Asociatia Culturala Ariergarda, Trei Compas, Asociatia Studentilor PFC - Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, s-a alăturat celorlalte organizaţii civice din ţară care au semnat o scrisoare deschisă, “având în vedere noua criza morală şi politică provocată de Liviu Dragnea, insistenţa conducerii PSD de a subordona puterea executivă şi puterea judecătorească unor interese personale şi de grup de natură penală, dar şi comportamentul de armată de ocupaţie al coaliţiei PSD-ALDE, interesată exclusiv de spolierea resurselor publice şi impunitate în faţa legii”.

Organizaţiile solicită preşedintelui României Klaus Iohannis să desemneze un alt candidat decât propunerea coaliţiei PSD-ALDE pentru funcţia de prim-ministru al Guvernului României şi doar sub rezerva asumării publice de către acesta a respectării depline a principiilor democratice şi ale statului de drept.

Cer tuturor partidelor politice şi actorilor civici, care cred şi acţionează efectiv în sensul continuării drumului democratic european şi euroatlantic, al respectării statului de drept şi al consolidării independenţei justiţiei şi a luptei împotriva corupţiei, să discute şi să colaboreze pentru identificarea unei soluţii programatice şi politice coerente la fundătura democratică şi economică în care ne-a adus un an de pseudoguvernare PSD-ALDE. 

De asemenea, reamintesc românilor că sâmbătă, 20 ianuarie, ora 18.00, se iese în stradă un mare miting antiguvernamental.

“A greşi este omeneşte, dar a persevera în greşeală este diabolic. Credem, deci, că singura soluţie responsabilă este să nu mai dăm pentru a treia oară pe mâna unei găşti iresponsabile viitorul ţării şi al fiecăruia dintre noi. În aceeaşi măsură, alternativa nu se poate construi decât prin colaborare, încredere, competenţă, soluţii clare şi concrete la problemele românilor, nu prin meschinărie, certuri şi mize mici. Noi vom continua acţiunea comună civică paşnică, cu respectarea valorilor democratice şi constituţionale. Cerem acelaşi lucru Preşedintelui României şi tuturor actorilor politici, precum şi viziune, curaj şi ieşirea din pasivitate”, se arată în scrisoare.

Se cere şi respingerea în Parlament a tuturor propunerilor actuale de modificare a legislaţiei penale, care urmăresc slăbirea luptei anticorupţie, reducerea pedepselor sau dezincriminarea unor infracţiuni.

citeste totul despre: