Operaţiunea „Ţigani de vânzare“, pe filiera mafiotă formată din clanurile de romi, Securitate şi Miliţie. Secretul bine ascuns în România comunistă
0
Evreii, şvabii şi saşii nu au fost singurul „produs uman de export” al comunismului românesc. Mii de ţigani au părăsit de asemenea România, contra unor sume importante de bani şi aur, în cadrul unei filiere „mafiote” formate între clanurile de romi, Securitate şi Miliţie
Foamea de valută forte şi de aur a regimului comunsit din România era atât de mare încât era dispus să facă orice pentru a face rost de bani. Vânzarea romilor a fost un alt subiect tabu în România. Mii de romi au luat calea Occidentului, prin filiere create de Securitate şi Miliţie. Deşi se ţinea secretă plecarea romilor, în cercuri restrânse oamenii discutau despre această situaţie.
„Securitatea avea mai multe motive să ţină secretă plecarea romilor, deoarece metodele folosite, dacă ar fi fost cunoscute pe plan internaţional, ar fi creat probleme mari politicii partidului şi ar fi dăunat imaginii României. Plata romilor era un act ce contravenea politicii partidului şi practicilor internaţionale în ceea ce priveşte dreptul oamenilor de a trăi liber unde vor”, a declarat timişoreanul Ioan Mirescu, vicepereşedintele Organizaţiei Mondiale a Romilor, cu sediul la Strasbourg.
Pe de altă parte, s-ar fi aflat de încălcarea unor acorduri internaţionale la care România era parte. Mai precis, a existat un acord încheiat cu Austria, prin care se permitea vizitarea acestei ţări de către un număr oarecare de turişti români. Astfel, peste noapte romii au devenit turişti cu paşapoarte eliberate de Securitate, paşapoarte a căror valabilitate era limitată la două-trei săptămâni.
Ioan Mirescu, vicepreşedintele Organizaţiei Mondiale a Romilor
„Ei erau sfătuiţi ca după ajungerea în Viena, să-şi distrugă paşapoartele şi, pe filiere formate din romi, de care ştia Securitatea română, să ajungă clandestin în Germania, ţara banului şi a bunăstării acelor vremuri. Trecerea în Germania se făcea contra altor sume de bani. Romii care ajungeau în Germania cereau azil politic, nespunând niciodată că au avut paşapoarte”, a explicat Ioan Mirescu.
Negoţul cu proprii cetăţeni
Se ştie că regimul comunist din România se ocupa cu negoţul de persoane. Că îşi vindea, pur şi simplu, cetăţenii. În perioada 1959-1989, statul român a vândut aproape 200.000 de etnici evrei, pentru care Israel a plătit sume importante în valută forte, produse agricole, dar şi alte diverse avantaje. Aproximativ 230.000 de şvabi şi saşi au fost vânduţi de Nicolae Ceauşescu Germaniei, între anii 1968 şi 1989. Statul german a plătit pentru ei aproximativ trei miliarde de mărci. Mai ştim şi că între 1970-1973, operaţiunea “Peregrinii” a adus în visteria României peste şase milioane de dolari din vânzarea românilor get-beget. Cetăţenii români ale căror rude doreau să plece din ţară sau chiar candidaţi la emigrare erau contactaţi şi se li cereau bani, apartamente în România, maşini şi alte lucruri de valoare în schimbul promisiunii de emigrare. Tarifele practicate mergeau de la 800 până la 10.000 de dolari de persoană.
Bani frumoşi puteau fi extorcaţi aşadar şi de pe urma romilor – chiar dacă nu exista un stat ţigănesc ca atare care să-i revendice, aşa cum se întâmpla cu evreii sau cu nemţii.
Trocul cu romii
Trocul cu romi a fost adus în actualitate de Ioan Mirescu, vicepreşedintele Organizaţiei Mondiale a Romilor, unul din importanţii lideri ai romilor din România, în cartea-document “Romii. Drumuri şi popasuri”.
“Experienţa de vânzare a evreilor şi a nemţilor din România a întins o mână de ajutor şi ţiganilor, prin capii Securităţii şi a unor romi din Timişoara. Erau taxe speciale pe care le plăteau evreii şi germanii pentru a putea fi lăsaţi să plece din ţară. Această operaţiune a statului era confidenţială, nu se discuta deschis despre aceste taxe sau modul de ieşire din ţară a acestora. Aşadar, în acea perioadă, probabil că ţiganii au adus o contribuţie serioasă la îmbogăţirea visteriei statului cu cantităţi mari de aur şi valută”, susţine Ioan Mirescu.
Romi căldărari FOTO Florin Ardelean
În cazul plecării romilor, securitatea elibera un paşaport turistic valabil timp limitat până în Austria, respectiv Viena, acolo unde exista o filieră a romilor de care Securitatea ştia, care îi ajuta pe cei ajunşi acolo să treacă, în mod fraudulos, graniţa Germaniei Federale.
„Trecerea graniţei se făcea în condiţii foarte grele, femei, copii, bătrâni trebuiau, deseori noaptea, prin zăpadă, prin ploaie sau pe caniculă, să stăbată mai mulţi kilometri prin păduri, până la locul de trecere preconizat. Culmea nebuniei, a iresponsabilităţii călăuzelor, pe care nu îi interesau decât banii, era faptul că îi obligau pe cei din grup să-şi rişte viaţa. Cu sau fără accidente Securitatea şi cei din filieră îşi primeau banii”, povesteşte Mirescu.
Banii şi aurul la căpitanul „Benga”
Acesta susţine că valuta şi aurul pentru cei care plecau le primea direct căpitanul „Benga”, aşa cum era numit Viorel Bucur, şeful secţiei Contrabandă Aur Valută în cadrul Miliţiei judeţului Timiş, prin intermediul renumitului clan „C”.
„Nu vreau să dau nume pentru că este posibil să fiu supus judecăţii romilor şi mă vor obliga să plătesc sume importante de bani. Nu e de joacă. Dar la un moment dat vor apărea toate aceste nume”, a adăugat Ioan Mirescu.
Romii nu puteau avea un paşaport în timpul comunismului. În anumite condiţii se putea călători, în special în ţările din Blocul Sovietic, cu paşapoarte temporare, dar pentru asta trebuia să fii „cetăţean model”, cu loc de muncă stabil. Nu era cazul romilor. Romii din Timişoara au fost primii care au plecat din România pe relaţia <cotă de plată>.
Ioan Mirescu povesteşte cum s-a format filiera. “Unii dintre apropiaţii căpitanului Benga au acumulat din comerţul cu sârbii o anumită bogăţie. Aceştia, prin relaţia cu el şi cu clanul <C>, plăteau taxa pentru cei care nu aveau suficiente mijloace, pentru a putea pleca în străinătate. Interesant este că aici, acasă, se organiza filiera şi călăuzele necesare trecerii în Germania. Romii, ajungând în Germania, erau preluaţi de cei care i-au cumpărat de la cei din ţară. Sosiţi aici, romii constatau că nu aveau cele necesare traiului, nu cunoşteau limba, nu se orientau în marile oraşe unde erau duşi de noii lor stăpâni care îi batjocăreau, îi trimiteau la cerşit, pentru a-şi achita datoriile pricinuite de plecarea din România. Romii aflau că aveau de plătit sume mult mai mari faţă de cele ştiute acasă. Spre exemplu, dacă o familie ştia că avea de plată înainte de plecare aproximativ 25 de galbeni mari, ajungând în Germania suma datorată ajungea la 100-150 de galbeni, sumă care în România pentru milioane de oameni era un vis”, a mai povestit Mirescu.
Viorel Bucur în haină de miliţean FOTO Vestea
25.000 de mărci paşaportul
Pentru un paşaport se plătea undeva la 25.000 de mărci germane. Pentru a vedea cât de importante erau sumele la acea vreme, 100 de mărci germane valorau 4.500 de lei. Era greu de achitat datoriile, pentru că tot ce puteau face atunci romii era numai cerşitul sau unele femei tinere îşi vindeau trupurile.
„Romii care erau datori şi nu-şi puteau plăti datoriile la timp erau batjocuriţi, umiliţi şi apoi vânduţi altor romi. Mulţi bogaţi de ieri şi de azi ai romilor încă miros a sudoare, frică şi necazul celor pe care i-au exploatat, pe care <i-au ajutat>. În timp ce unii acoliţi romi ai sistemului se îmbogăţeau în străinătate, având maşini scumpe şi mult aur şi valută, în ţară clanul <C> împreună cu domnul Benga, lucrau fără încetare la trimiterea romilor în străinătate. Sumele în valută şi aur erau stabilite probabil de căpitanul Benga şi de doamna <L>, iar securitatea era mulţumită cu darul în aur şi valută oferită. Sumele plătite de cei plecaţi nu puteau fi vehiculate în România de frica de sistem, de securitate, iar dacă se făceau dezvăluiri, puteau fi condamnaţi pentru deţinere ilegală de aur şi valută”, a precizat Mirescu.
Semnau pentru renunţarea la cetăţenia română
Ioan Mirescu are doi fraţi care au plecat din România prin sistemul de “cotizaţie”. “Datorită dorinţei de a pleca din ţară, ei semnau fără să ştie şi renunţarea la cetăţenia română, astfel că astăzi sunt mulţi care nu ştiu cum şi-au pierdut cetăţenia. Probabil că istoria va consemna cândva ciudăţenia sistemului comunist de a-şi vinde proprii cetăţeni pentru aur şi bani. Romii din România au ajuns în ţările occidentale, cu multe greutăţi, deşi au plătit sume mari diverselor filiere şi Securităţii româneşti şi acoliţilor acestei”, a afirmat vicepreşedintele Organizaţiei Mondiale a Romilor.
Maşini de lux la o nuntă cu romii veniţi în vacanţă din Germania FOTO arhivă Adevărul
Exportul de ţigani s-a născut din bişniţa cu Iugoslavia
Pentru a înţelege cum s-au format aceste filiere, ne întoarcem la Timişoara din timpul comunismului. Între anii 1967-1980, a fost aprobat micul trafic al sârbilor în România. Cetăţenilor din ţara vecină, Iugoslavia, li s-a permis intrarea în România fără vize, astfel că aceştia au adus diverse produse de vânzare. De la cunoscuta supă sârbească Vegeta, la ciocolată, ţigări, gumă de mestecat, până la blugi, bluze, helănci sau pelerine din fâş. Erau produse la mare căutare, se vindeau ca pâinea caldă şi constituiau o mare sursă de câştiguri. În acei ani, în Timişoara, în fiecare duminică erau zeci de mii de cumpărători ai produselor aduse din Iugoslavia. Pentru că piaţa a devenit prea mică, bişniţarii îşi întindeau marfa şi pe străzile apropiate.
„La această piaţă veneau zeci şi sute de mii de oameni cu trenurile, cu maşinile, din toate colţurile ţării, pentru a cumpăra aceste produse. În această mare de oameni din ţară şi din Banat, alături de miile de vânzători sârbi, miliţienii, fiind depăşiţi de situaţie, şi-au făcut legi speciale de şpagă de la vânzătorii români şi sârbi. Făceau acest lucru pentru că sârbii nu aveau dreptul la cantităţi mari de materiale pentru vânzare. Romii şi mii şi mii de români cumpăreau stocurile de materiale de la sârbi şi le revindeau, la preţuri mai mari”, a povestit Ioan Mirescu.
Aşa se face că, în Timişoara, cei descurcăreţi făceau bani frumoşi. Era o mare debandadă stradală, fără control, cu un „regulament” făcut de miliţie şi Securitate.
„Sârbii, buni comercianţi, văzând că aici, la Timişoara, este un vad bun de vânzare şi făcându-şi clientelă eficientă şi credibilă, după puţin timp, au început să aducă şi bijuterii de aur. La început mai timid, apoi în cantităţi foarte mari, dar cam pe ascuns, să nu vadă Miliţia”, a mai povestit Ioan Mirescu.
Filieră mafiotă în comerţul clandestin
În scurt timp, Timişoara a devenit centrul întregii ţări de unde se puteau cumpăra produse ce nu se găseau în magazinele statului. Ioan Mirescu susţine că afacerea cu aurul le-a mirosit repede a câştig romilor, care au început să cumpere tot mai mult aur, în final născându-se o filieră mafiotă condusă de Securitate şi acoliţii săi romi.
„Romii nu se mai mulţumeau să cumpere câteva bucăţi de bijuterii, ci s-au extins. Cumpărau poate kilograme de aur deodată. De acum, s-au creat în Banat şi în ţară relaţii şi filiere prin care oamenii cu bani cumpărau produsele sârbeşti, inclusiv cantităţi de aur, pe care le revindeau în diverse zone ale ţării la preţuri mai mari”, a afirmat Mirescu.
Odată cu dezvoltarea bişniţei, s-au format adevăraţii „capi” ai afacerii: romi, miliţieni, securişti, dar şi „o zonă specială a filierei, oameni slabi, oameni de nimic, folosiţi de acum de Miliţie şi Securitate ca turnători. Spiritul comercial şi banul au făcut ca aceşti capi din rândul romilor să fie analfabeţi, unii semianalfabeţi sau unii cu cel mult cinci clase, rare au fost cazurile când unii aveau mai multă şcoală. Aceşti capi, pentru a lucra nestingheriţi, au început o bună colaborare cu Miliţia, pentru că interesul tot mai mare al statului era de a confisca şi aur pentru visteria sa, nu numai haine şi alte bunuri de pe piaţă. Uneori turnau câte un client care cumpăra aur de la ei”, adaugă Mirescu.
“Domnul Benga le băga minţile în cap prin metoda pumnului”
Aşa a luat naştere cota de aur pentru ţigani, prin “turnarea” periodică a unui client, care era obligat, evident prin abuzurile procuraturii şi Miliţiei, să plătească cota de la câteva zeci de grame la câteva kilograme de aur, în funcţie de afacerile sale.
“Pentru a se stabili cota, clientul era luat de acasă de către miliţie şi dus la sediul judeţului de miliţie Timiş, unde domnul Benga, adică dracul în ţâgăneşte, le băga minţile în cap prin metoda pumnului şi stabilea, după dorinţa sa, cota...În zona Banatului se ştia că singurul om care stabilea şi primea cota de aur era căpitanul Benga. Nu degeaba era asemuit cu dracul, el exagera tot ce făcea cu romii, îi bătea şi îi ţinea închişi ilegal la arestul Miliţiei, fără a fi tras la răspundere. Cred că importantă pentru sistem era cantitatea cât mai mare de aur, mană cerească pentru stat şi nicidecum dreptatea celor care nu existau în Constituţia ţării”, a arătat Ioan Mirescu.
Bişniţa în pieţe din Timişoara a continuat şi s-a dezvoltat şi puternic în anii `80, până la Revoluţia din 1989. Piaţa Ocska din Mehala, piaţa de pe strada Reşiţei, în Iosefin sau spatele magazinului Bega. Pe lângă marfa din Serbia, se puteau cumpăra produse din Ungaria, Turcia, Cehoslovacia, Polonia. Practic, într-o perioadă în care în toată ţara se făcea „foamea”, la Timişoara era un mic occident, unde nimic nu lipsea.
Benga a rămas tot miliţian: “Puteţi să scrieţi ce vreţi”
Căpitanul Viorel Bucur a fost cel care în perioada 1978-1989 s-a ocupat de confiscarea de aur, valută şi alte obiecte de preţ, deţinute de cetăţenii străini, dar şi de aşa-numiţii “bişniţari”. Până la Revoluţie, aurul era sinonim cu numele Viorel “Bebe” Bucur, zis şi “Benga”. Am încercat să discutăm cu acesta, însă fostul milţean a refuzat acest demers. “Puteţi să scrieţi ce doriţi. Lucrurile acestea s-au întâmplat demult. Nu mă mai interesează acest subiect”, ne-a transmis Viorel Bucur, printr-un apropiat. Acesta s-a retras din viaţa publică după Revoluţie. A oferit o singură dată un interviu, pentru o revista “Vestea” care apărea în diaspora românească din America. Interviu cu titlul “Bebe Bucur, aurul şi <bişniţarii> din epoca ceauşistă” a apărut la sfârşitul anului 2009. Articolul scoate însă în evidenţă cât furau românii în timpul comunismului şi activitatea de “justiţiar” al lui Bebe Bucur, care a confiscat aproximativ 1,5 tone de aur şi peste 15 milioane de mărci germane, care, conform declaraţiilor sale, au fost predate Băncii Naţionale.
Viorel Bucur FOTO Vestea
“În perioada ceauşistă erau foarte multe meserii care produceau o grămadă de bani illicit. Mă refer aici la măcelari, ospătari, doctori, vameşi sau benzinari, iar exemplele pot continua… Am avut un prieten, măcelar-şef într-un magazin, pe care l-am căutat într-o zi. Negăsindu-l în magazin am intrat în camera de tranşare. Acolo am avut o surpriză, omul aflându-se în timpul unei acţiuni de tranşare a cărnii. Am aflat că se toca toată carnea de calitate slabă, plus 10 la sută carne bună, pentru culoare. Astfel erau păcăliţi cumpărătorii de bună credinţă. Un kilogram de astfel de preparat se vindea cu 36 de lei, deşi valoarea reală se ridica la 9 lei. Banii obţinuţi din comerţul illicit erau investiţi în aur. Toate măcelăriile din Timişoara foloseau aceleaşi procedee. În urma cercetărilor făcute la domiciliul tuturor măcelarilor s-a găsit o cantitate impresionantă de aur şi valută, de neconceput pentru acele vremuri. Bieţii măcelari au fost închişi”, a declarat Bebe Bucur pentru “Vestea”.
Blănarii au fost printre “clienţii” lui Viorel Bucur. “Îmi amintesc că era în Timişoara un cetăţean român de etnie maghiară, şeful unui deposit de prelucrare a pieilor şi blănurilor de animale sacrificate. Era unul dintre oamenii care aveau extrem de mulţi bani. Într-un pod de 250 de metri pătraţi am găsit blănuri argăsite, a căror valoare estimată se ridica la 6 milioane de lei. În acelaşi loc am găsit 12 kilograme de aur, 14.500 de dolari, 15.000 de forinţi şi 4,5 milioane de lei”, a povestit Bucur.
“Patronul” unei echipe de fotbal
Din 1985, Viorel Bucur a devenit preşedintele echipei de fotbal Progresul Timişoara, echipă pe care a luat-o din Campiontul Judeţean şi a dus-o până în Liga II. Spune că dacă nu ar fi venit Revoluţia, această echipă ajungea în Divizia A. Se spune că această echipă era ţinută din banii negri de pe urma romilor. Bucur are propria-i variantă. “Progresul a devenit echipa favorită a ţiganilor. Se adunau ţiganii din mai multe judeţe şi jucau la pariuri pe Progresul Timişoara. De exemplu, dacă echipa poate sau nu să se impună cu 5-0 în faţa altei echipe. Probabil se făceau bani frumoşi din acele pariuri”.
Se încarcă comentariile...
