Omul care conduce de 38 de ani Spaţiile verzi în Timişoara, trimis la pensie: Au trecut regimuri, guverne, mineriade, primari şi generaţii întregi de consilieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Drăgilă (dreapta) la o plantare pe malul Begăi în administraţia Robu
Andrei Drăgilă (dreapta) la o plantare pe malul Begăi în administraţia Robu

Andrei Drăgilă, omul care conduce de 30 de ani Horticultura, societatea Primăriei Timişoara care gestionează spaţiul verde din oraş, a fost trimis în pensie de USR.

Consiliul Local Timişoara a decis demiterea consiliilor de administraţie la două societăţi din subordine, Pieţe SA şi Horticultura, pentru motiv că nu au oferit timişorenilor servicii de calitate.  

„Personajul Nasleu care a condus Pieţe SA timp de 3 ani spre dezastru financiar şi managerial a plecat azi şi din CA-ul societăţii şi sper să nu-l ˝reevalueze˝ niciun partid politic vechi sau mai nou, pentru că a făcut mult rău imaginii administraţiei timişorene.  

Decizia a fost luată în urma unor dezbateri cu cifre şi livrabile în faţă. Exact aşa cum trebuie sa fie o evaluare profesionistă a prestaţiei conducerilor cărora le acordăm încredere şi bani publici. Şi la fel de exigentă sper să fie şi evaluarea de către noile CA-uri, cu mandat interimar de 4 luni, a directorilor de la Pieţe SA şi de la Horticultura. Performanţele activităţii celei din urmă pot fi măsurate de orice timişorean care se plimbă prin parcurile centrale.  

Noile CA-uri, pentru care grupul consilierilor USRPLUS a propus oameni pregătiţi, au misiunea să reformeze societăţile, să le rentabilizeze şi mai ales să le orienteze spre nevoile comunităţii şi ale oraşului.  

Am început cu Colterm, continuăm cu Pieţe SA şi Horticultura şi vor urma reforme în toate companiile publice locale”, a anunţat primarul Dominic Fritz. 

Andrei Drăgilă l-a acuzat pe viceprimarul Ruben Laţcău că a făcut presiuni asupra şi l-ar fi intimidat, ca acesta să accepte să demisioneze. 

„Horticultura are un contract de 70 de milioane de lei cu primăria, dar se chinuie să trăiască”

Viceprimarul Ruben Laţcău a postat un mesaj pe Facebook în care susţine că acuzaţiile sunt minciuni. 

Acesta spune că de 30 de ani conduce Drăgilă societatea Horticultura şi că între timp au trecut regimuri, guverne, mineriade, primari şi generaţii întregi de consilieri locali, iar acesta a rămas. „Ca şi cum ar fi primit moştenire o societate publică şi patrimoniul pe care îl administrează”, scrie Laţcău.  

„E o minciună că l-aş fi intimidat pe domnul Drăgilă să îşi dea demisia săptămâna trecută, dar profit de ocazie să i-o cer acum, în văzul tuturor. 

Domnule Drăgilă, aveţi 69 de ani. Horticultura are un contract de 70 de milioane de lei cu primăria, dar se chinuie să trăiască. Utilajele sunt îmbătrânite, halele şi clădirile sunt degradate, oamenilor le lipsesc un minimum de dotări să-şi facă treaba. Parcul Rozelor, malurile Begăi, Parcul Botanic, maşinile parcate pe pietonale, halele de pe Avram Imbroane, coşurile fără saci de gunoi, iarba netunsă şi multe altele, toate dovezi ale faptului că sunteţi depăşit. 

Societatea şi directorul ei se laudă cu indicatori de profit depăşiţi cu 550 %. Eu nu am trăit vremurile în care planul cincinal se realiza într-un an, dar asta văd că este mentalitatea conducerii societăţii. Nu mă interesează hârtiile cu care se blindează aceste rămăşiţe ale trecutului, mă interesează prezentul şi viitorul. S-a terminat cu linguşeala. 

Am să cer noului Consiliu de Administraţie numit azi să analizeze temeinic modul în care societatea este condusă şi să ia toate măsurile care se impun”, susţine Ruben Laţcău. 

Drăgilă conduce Spaţiile verzi din anul în care se năştea Fritz

Mihai Ritivoiu de la PSD a reacţionat şi el pe Facebook. Acesta susţine că un director cu experienţă şi rezultate va fi schimbat de ONG-işti şi corporatişti „care trăiesc în bula lor şi habar n-au de viaţa reală”. 
 

„Andrei Drăgilă conduce Spaţiile Verzi timişorene, actuala Horticultura, de 38 de ani. Conduce din anul în care se năştea în Republica Federală Germană primarul Dominic Fritz. Avea deja şase ani de experienţă în condus pe când vedea lumina zilei viceprimarul Ruben Laţcău.  

Omul vine din paleozoicul administraţiei timişorene şi a rezistat pe funcţie indiferent de administraţiile ce se perindau prin Primărie. Este evident un tip competent. Eu îl cunosc din 2009, de când eram consilier local şi am doar cuvinte de apreciere la adresa sa. 

Ei bine, domnul Drăgilă acuză presiuni asupra sa şi probabil că va fi schimbat de un apropiat al USR-Plus. Nu avem ce să facem, decât să sperăm că nu mai numesc pe vreunul cu o condamnare penală, cum au făcut la Colterm.  

Vă las pe voi să trageţi concluziile. Eu am tras-o pe a mea: un director cu experienţă şi rezultate va fi schimbat de ONG-işti şi corporatişti care trăiesc în bula lor şi habar n-au de viaţa reală”, a scris Mihai Ritivoiu. 

  

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite