Octavian Horvath, ”Vita”, este vocea care unește trupele Implant pentru Refuz și Blazzaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Octavian e Tavi și, prin anagramare, a devenit "Vita", cum îi spun prietenii și fanii ambelor trupe de succes în care este solist vocal: Implant pentru Refuz și Blazzaj. A început să cânte după ce a terminat liceul, iar 18 ani mai târziu are o carieră muzicală ajunsă la majorat.

Muzica l-a fascinat de mic, iar primul idol, Elvis, l-a împins către cea dintâi experiență muzicală. "Mi-am bătut părinții la cap să-mi cumpere o chitară până când n-au mai avut ce face și mi-au făcut-o cadou. Am fost două ore la un profesor. N-am înțeles nimic: el îmi explica teorie și eu voiam să <<lovesc>> chitara. Așa că am renunțat, iar chitara a rămas în pod", povestește "Vita". Mai apoi au urmat discurile de vinil aduse de cunoștințe plecate prin străinătate. Depeche Mode, Pet Shop Boys, Queen, Jean Michel Jarre și multe compilații. "Prin '86 am primit de la un văr din Arad albumul "Black Celebration" - Depeche Mode. L-am ascultat până a murit caseta. Apoi am început să-mi fac rost de albumele pe care le voiam, era cu totul altă situație față de prezent, când poți să-ți dai imediat jos orice de pe internet. Te chinuiai, dădeai la schimb, așteptai și un an până când găseai ce căutai", își amintește Tavi.

Cum a ajuns voce

Până după terminarea liceului, prin 1992, vocea trupelor Blazzaj și IPR nu a avut nici o idee că va ajunge să cânte. A învățat chitara, ca să cânte pe lângă focurile de tabără iar apoi, în facultate, s-a întîlnit cu încă patru oameni deciși să pornească o trupă. "Eram cinci, fiecare cu câte un instrument. După ce fiecare și-a ales ce voia, mi mi-au spus <<tu ești voce>>. Eu aș fi vrut chitară bas, dar așa am ajuns vocal. Și în ziua de azi încă nu cred că sunt potrivit ca voce, pentru că nu pot cânta oricând ce vreau, cum vreau. Tot ce am obținut până acum s-a întâmplat încet, cu multe repetiții. Am observat însă, în timpul ăsta, că este mai important ce anume transmiți publicului. Dacă nu ai reușit în timpul concertului să rezonezi cu măcar o persoană din public, a doua zi ar trebui să te lași", a spus Tavi Horvath.

Secrete de trupă

"Vita" consideră că muzica românească suferă din cauza lipsei de originalitate, iar trupele care cântă cover-uri nu ajută. Recunoaște că nu se poate trăi din muzică fără compromisuri decât după multă insistență, dar spune că așa e mai bine. Muzica ar trebui să fie, de fapt, o pasiune tratată cu seriozitate și nu neapărat un job. El însuși este un exemplu de originalitate în lumea muzicii, după ce a vândut, de-a lungul anilor, bețe de înghețată, casete la Rocka Rolla, a instalat programe informatice de predare prin școli, a lucrat într-o firmă de arhitectură iar acum face sound design pentru animații, documentare, prezentări și așa mai departe. De-a lungul anilor, când au apărut probleme în trupe, "rufele murdare" s-au spălat în interior. Iar acum, după 18 ani de muzică, "Vita" e fericit că piesele vin liber, fără constrângeri contractuale și alte obligații. "Te uiți la câte unul prin afară și te întrebi de ce poartă același batic de 15 ani. La ei este altfel, totul ține de contracte, chiar și imaginea. Noi suntem mult mai liberi", explică el. În prezent, IPR-ul și Blazzaj-ul pregătesc atacul cu recolta de toamnă, un EP și un album pe care le vor duce-n țară, în turneu.

Profil

Născut: 6 decembrie 1973, Sânnicolau Mare
Studii: Facultatea de Construcții Hidrotehnice - Universitatea "Politehnica" Timișoara
Carieră: Muzician
Familie: Necăsătorit

Ce-i place: "Îmi place să cunosc oameni de calitate, persoane care au un țel și nu se abat de la el o dată cu trecerea timpului, reușind astfel să facă lucruri frumoase și complete. Îmi place să înot, să mă plimb cu bicicleta, să ascult teatru radiofonic și să citesc literatură SF".

Ce nu-i place: "Nu îmi place fluxul informațional de pe televizor, spre exemplu. Nu-mi place că avem foarte multe surse de informare dar nu știm să le folosim. Nu îmi plac oamenii care iau de-a gata informația care li se oferă fără să o filtreze, cei care nu se gândesc la posibilitatea că nu este așa cum li s-a oferit".

Întrebări și răspunsuri

Primul concert? "La primele apariții, cu Psycho Pampers (punk, grunge - n.r.), nu prea știam ce facem. Noi credeam că este muzică, dar era mai mult atitudine. Mai târziu, cu timpul, cu experiență acumulată pe scenă, mi-am dat seama ce anume fac".

Condiții ideale pe scenă? "Trebuie să fii aproape de public, pentru el ești la concert. Când sunt departe și am luminile în față simt că am cântat în gol. Trebuie să primesc înapoi energie de la public, de foarte multe ori îmi place să cobor și să cânt între oamenii veniți la concert".

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite