Oamenii care au refuzat colaborarea cu Securitatea: Dosarul lui Laszlo Tőkés are 8.000 de pagini

Oamenii care au refuzat colaborarea cu Securitatea: Dosarul lui Laszlo Tőkés are 8.000 de pagini

Pastorul reformat la geamul casei sale din Piaţa Maria, în decembrie 1989

Unul din cei mai importanţi oameni din Timişoara care a refuzat să colaboreze cu Securitatea a fost pastorul Laszlo Tőkés, omul care a dus la aprinderea scânteii Revoluţiei din decembrie 1989

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Arhivele Securităţii arată că pastorul Laszlo Tőkés a fost unul din cei mai importanţi duşmani ai regimului. Canadianul de origine maghiară Árpád Szocsi, ajutat William Totok, cunoscutul scriitor german de origine bănăţeană, care a făcut parte Actionsgruppe (frecventat şi de Herta Muller) – a întreprins deja opt stagii de cercetare în Arhivele CNSAS de la Bucureşti. Acesta afirmă că Dosarul lui Tőkés cuprinde aproximativ 8.000 de pagini. 
 
“Studiind aceste acte mi-am dat seama că acesta a fost la aceea vreme principalul disident în România şi că Securitatea făcea orice îi stătea în putere, pentru a-l teroriza pe el şi familia lui. rămâne o minune pentru mine felul în care o fiinţă umană poate să reziste la asemenea presiuni”, a declarat Árpád Szocsi.
 
Pentru a demonstra cât de important era Tőkés pentru organele comuniste, fostul maior de securitate Radu Tinu a relatat în filmul documentar  “Umbra lui Dracula – Adevărata poveste despre revoluţia română”, un episod în care trebuia să meargă în fiecare lună la Bucureşti în vederea analizării “Dosarului Tőkés”, dar şi pentru a discuta cu ministrul de interne Iulian Vlad, care urma apoi să îi raporteze situaţia lui Ceauşescu. Acesta demonstra că Tőkés era inamicul nr.1 pentru dictator. 

Suferinţele pastorului reformat
 
“Încă din 1975 au înercat să mă racoleze. M-au ţinut două zile la Securitatea din Braşov. Nu m-au agresat, m-au ameninţat, au folosit metode diverse, de îmbiere, de ameninţare, de ademenire, o gamă largă de metode psihice. La urma investigaţiilor, spre a doua zi seara au cerut să scriu un angajament. Sincer să vă spun în vocabularul meu de atunci nici nu a existat cuvântul de angajament. A început să dicteze iar eu în cursul scrierii mi-am dat seama ce se pregăteşte, când a spus că sub pseudonim László, Vasile Braşoveanul dacă mi-aduc aminte bine… Atunci m-am gândit cum să procedez şi să am timp pentru această decizie am scris mecanic tot textul până la ultimul punct. Când a spus “ia semnează!”, pînă atunci am avut destul timp să hotărăsc să nu semnez.  Şi atunci au început strigăte, ameninţări, a ridicat glasul, a încercat tot ce putea, dar nu m-am lăsat şi n-am semnat", a declarat Tőkés, într-un interviu acordat lui Marius Mioc. 
 
Laszlo Tőkés este numit preot supleant la parohia reformată Timişoara, în 1986. Au urmat alte tentative ale securiştilor de a-l racola, dar preotul refuză să semneze orice fel de colaborare.
 
Acesta s-a adresat Sinodului Bisericii Reformate, criticând sistematizarea satelor, şi a cerut să se construiască alte biserici în locul celor dărâmate. La începutul anului 1989, a trimis o scrisoare Uniunii Mondiale Reformate, prin care îşi arată nemulţumirea în această problemă.
 
În luna martie 1989, află că episcopul Laszlo Papp vrea să îl mute din Timişoara. Urmează suspendarea din funcţia de preot. Aproape 300 de enoriaşi semnează un protest împotriva îndepărtării lui Tokes. 
 
Episcopul renunţă la suspedare, dar nu şi la mutarea lui de la Timişoara în judeţul Sălaj. Urmează o serie de şicane, blocări de conturi şi salarii, care îl pun în dificultate pe Tőkés. Îi este blocat şi telefonul de acasă. 
 
Prietenul lui Tokes este omorât
 
Pe 28 august 1989, Departamentul Cultelor din Bucureşti retrage autorizaţia de profesare a preotului Laszlo Tokes. Acesta refuză să se legitimeze în faţa sectoristul străzii Timotei Cipariu. Pe 11 septembrie, emisiunea Panorama, de la Televiziunea Maghiară, realizează un amplu reportaj despre Tőkés. Ziua următoare, dispare inginerul Erno Ujvarossy, un prieten a lui Tokes, iar cadavrul acestuia este găsit la Pădurea Verde. Acesta prezenta urme de violenţă. La funerariile lui Ujvarossy, Tőkés spune că „asasinii se află printre noi, în mulţime”.
 
Mascaţii au năvălit în casă
 
Eparhia Reformată Oradea îl cheamă în judecată pe Laszlo Tőkés, cerând evacuarea din locuinţa de serviciu, iar miliţia refuză să prelungească viza de flotant a preotului. Cei apropiaţi lui Tokes sunt detaşaţi din Timişoara. 
 
Pe 28 octombrie, în Gara de Nord este reţinut şi întors la Cluj Istvan Tőkés, tatăl lui Laszlo. La începutul lunii noiembrie, patru indivizi mascaţi năvălesc în locuinţa preotului, cu cuţite în mână. Norocul lui Tokes a fost că a avut parte de musafiri, care au sărit în ajutorul său.
 
Pe 8 noiembrie 1989, Radio Europa Liberă transmite că ambasadorul român de la Budapesta a fost convocat la Ministerul de Externe, pentru a i se prezenta procesul verbal al atacării lui Lasulo Tokes în propria locuinţă. Pe 12 noiembrie, autori necunoscuţi sparg geamurile parohiei.
 
Este acuzat de spionaj
 
Pe data de 20 noiembrie, după ce Laszlo Tőkés este condus la Miliţia Ecomică. Căpitanul Viorel Bucur îi prezintă chitanţa scrisă de Tőkés pentru preluarea sumei de 20.000 lei, care ar fi fost confiscată la graniţă. I se propun lui Tokes două variante: În cazul în care a primit personal suma, aceasta  reprezintă contravaloarea unei activităţi de spionaj, pentru care poate face 15 ani de puşcărie. În cazul în care este vorba de o donaţie pentru biserică, este vorba de delapidare, pedepsită cu şapte ani de închisoare.
 
Din 20 noiembrie, miliţia şi securitatea legitimează fiecare cetăţean care intră în clădire. La începutul lunii decembrie, parohia ajunge sub blocadă totală. Chiar şi medicul care a dorit să o consulte pe soţia lui Tőkés, gravidă în luna a şaptea, a fost împiedicată să intre.
 
Pe 6 decembrie 1989, executorul judecătoresc Ioan Tami emite Somaţia nr. 2169, prin care i se pune în vedere să elibereze locuinţa în termen de opt zile. Pe 10 decembrie, la slujba de duminică, Laszlo Tőkés îi anunţă pe enoriaşi de situaţie.
 
A izbucnit Revoluţia anti-comunistă
 
Pe 15 decembrie 1989, pastorul reformat Laszlo Tőkés urma să fie evacuat de securitate.  El a fost chemat la Comitetul Judeţean, de către responsabilul de la Departamentul Culte, care l-a rugat să îşi anunţe enoriaşii că se schimbă data evacuării, urmând ca aceasta să aibe loc luni, 18 decembrie.
 
Era însă prea târziu, pentru că slujbele se ţin doar duminica. 
 
Pe 14 decembrie, securitatea a spart toate gemurile din partea străzii principale, iar a doua zi fostul primar al Timişoarei, Petre Moţ, l-a vizitat pe Tokes şi a ieşit la fereastră pentru a vorbi mulţimii.
 
Securitatea era în alertă. Pe 16 decembrie, s-au adunat în Piaţa Maria şi credincioşii de la Biserica Baptistă şi alţi cetăţeni timişoreni, numărul celor prezenţi fiind de peste 400 de persoane. După-amiaza s-a strigat pentru prima dată ,,Jos Ceauşescu !” şi „Jos comunismul!”…Apoi a început Revoluţia de la Timişoara.

László Tőkés este astăzi unul din liderii politici ai comunităţii maghiare din România şi europarlamentar. La alegerile din 2007 a fost ales eurodeputat independent din partea României. În 2008 a fost reales în această funcţie pe lista UDMR.
 
Din 2010 până în anul 2012 a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: