Un bărbat a murit, după ce autotrenul pe care îl conducea s-a răsturnat pe Autostrada A1

Un bărbat a murit, după ce autotrenul pe care îl conducea s-a răsturnat pe Autostrada A1

FOTO ISU Timiş

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a murit în noaptea de luni spre marţi, după ce tirul pe care îl conducea a fost implicat într-un accident pe Autostrada A1, în apropierea localităţii Traian Vuia, din Timisoara, relatează Agerpres.

Din primele informaţii, se pare că şoferul mastodontului ar fi adormit la volan. Astfel autotrenul scăpat de sub control a izbit parapetul median al şoselei şi s-a răsturnat, scrie opiniatimişoarei.ro.

Şoferul care a rămas prins în cabina zbrobită a murit pe loc. 

„În urma impactului a rezultat o victimă de 41 de ani, încarcerată, care a fost extrasă şi predată echipajului SAJ. Din nefericire, victima a dost declarată decedată de către medicul sosit la faţa locului“, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Magherea.

Traficul în zona a fost blocat pe direcţia Făget - Margina, în timp, pe celălat drum s-a circulat pe un singur fir, deoarece o parte din autotren a ajuns pe contrasens, iar sticlele cu apă minerală s-au împrăştiat pe şosea.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, o ambulanţă de la SAJ, un ofiţer şi zece subofiţeri, un echipaj de poliţie şi două autospeciale ale pompierilor. 

După ce au reuşit să recupereze trupul neînsufleţit al şoferului din cabina tirului, pompierii au strâns baxurile de apă îmbuteliată  şi sticlele de pe carosabil.

Pompierii s-au chinuit ore în şir să elibereze şoseaua de rămăşiţele autotrenului şi de încărcătura de apă minerală în greutate de aproximativ 20 de tone.

Din locul în care tirul a izbit parapetul autostrăzii şi până la locul în care s-a răsturnat sunt mai mult de 100 de metri.

Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: