O maşină de legendă din America – din filmele cu Clint Eastwood, Robert Redford sau Kim Basinger, pe străzile din Timişoara

O maşină de legendă din America – din filmele cu Clint Eastwood, Robert Redford sau Kim Basinger, pe străzile din Timişoara

Cadillac Fleetwood Eldorado din 1974 FOTO Ştefan Both

Un superb Cadillac Fleetwood Eldorado, fabricat în 1974, atrage privirile timişorenilor. Limuzina decapotablă îi aparţine colecţionarului Vlad Capotescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un superb Cadillac Fleetwood Eldorado atrage toate privirile atunci când traversează străzile din Timişoara. Limuzina a fost fabricată în 1974 şi îi aparţine colecţionarului Vlad Capotescu, reprezentantul Timişului al Retromobil Clubului Român.

„Este ultimul model cu motor de 8.200 de centrimetri cubi şi 235 de cai putere. S-a fabricat din 1971 până în 1976, când din cauza crizei petrolului s-a renunţat la această motorizare. Are cutie automată, climă, geam electric, sistem de pilot automat la pedală, sistem sentinel, tapiserie de piele, portbagaj electric. Într-o reclamă la această maşină se spunea că este singurul cabriolet de lux fabricat în SUA“, a declarat Vlad Capotescu.

 
 
Maşina a fost achiziţionată iniţial de un colecţionar din Germania. Primul proprietar român a adus-o în Timişoara în anul 2011. „În Germania, o asemenea maşină costa 98.000 de mărci, în 1974. Cel mai luxos model german, Mercedes S, costa pe atunci 60.000 de mărci. După ce am cumpărat maşina de la fostul proprietar din Timişoara, care a trebuit să o restaureze”, a spus Capotescu.
 
Acesta foloseşte maşina pentru parade retro, dar şi pentru închirieri pentru diverse ocazii şi evenimente speciale.
 
 
Limuzina americană este nemiloasă când vine vorba de consum: „mănâncă” în jur de 40 de litri de benzină la suta de kilometri în oraş, iar în „afară” nu trece de 30 de litri, la suta de kilometri.
 
Numeroase filme americane au avut ca „protagonistă” limuzne Cadillac Fletwood Eldorado. Clint Eastwood, Robert Redford, Kim Basinger, Burt Reynolds sunt doar câţiva care au condus o aşa maşină în filmele lor. Dean Martin sau Michael Jackson au folosit „Eldorado” în videoclipurile lor.
 
 
Intreţinerea maşinii nu este deloc ieftină. „Piesele sunt scumpe. Am dat 200 de euro pe un set de rulmenţi, 198 de euro pe o planetară. Îţi oferă emoţii faine, de relaxare, dar şi o teamă. Orice sunet ciudat te pune pe gând. Se poate strica orice, oricând”, a mai spus Vlad Capotescu.



Citiţi şi:

FOTO Un Ford Mercury Monarch fabricat în 1979 face furori pe străzile Timişoarei

FOTO Bijuteriile pe patru roţi care fac turul României au ajuns la Timişoara. Mărcile de epocă Rolls-Royce, Buick, Plymouth şi Dodge atrag privile tuturor

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările