O fetiţă de 13 ani din Timişoara a trecut prin chinuri groaznice timp de cinci ani. A fost abuzată sexual de ambii părinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

O fată de 13 ani, din Timişoara, care a fost abuzată sexual de tatăl şi de mama sa timp de cinci ani, a făcut o plângere la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş. Reprezentanţii DGASPC Timiş au sesizat Poliţia, iar părinţii fetei au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Caz şocant în Timişoara. Doi soţi, în vârstă de 43 şi 37 de ani, sunt acuzaţi că şi-au abuzat sexual fata acum în vârstă de 13 ani. Copilul şi-a făcut curaj şi a dezvăluit prin ce a trecut celor de la DGASPC Timiş. Investigaţiile poliţiştilor de la Investigaţii Criminale au scos la iveală că părinţii îşi abuzau copilul încă de la vârsta de şapte ani. Atât tatăl, cât şi mama au întreţinut cu aceasta raporturi sexuale, orale şi anale, în repetate rânduri.  

Atunci când nu privea cum este abuzată fata de tată, femeia participa activ la exploatare sexuală.  

Poliţiştii i-au reţinut pe cei doi soţi care sunt acuzaţi de viol în formă continuă, instigare la agresiune sexuală, corupere sexuală, rele tratamente aplicate minorului. Aceştia urmează să fie prezentaţi judecătorului cu propunere de arestare preventivă. 

Copilul se află în grija celor de la DGASPC Timiş şi trecut deja prin primele şedinţe de consiliere psihologică şi de psihoterapie. 

„Imediat cum am fost sesizaţi cu privire la acest caz s-a intervenit în regim de urgenţă şi copilul a fost securizat în secunda următoare, în prezent urmând şedinţe de consiliere psihologică şi de psihoterapie pentru a depăşi pe cât se poate acele momente şi a fi mai bine. Cazul este încă în cercetare, nu pot să dau foarte multe detalii. Ceea ce este important este faptul că este securizată şi că facem tot posibilul să o ajutăm să fie bine”, a declarat Smaranda Marcu, purtător de cuvânt DGASPC Timiş, pentru Tion.ro. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite