O angajată incomodă de la o companie de stat, dată afară abuziv. Cum a demonstrat femeia că a fost concediată ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmem Andrei, angajata Minprest Serv concediată abuziv FOTO Arhiva personala
Carmem Andrei, angajata Minprest Serv concediată abuziv FOTO Arhiva personala

O angajată a Minprest Serv SA, companie de stat din subordinea Complexului Energetic Oltenia, a reuşit să demonstreze în instanţă că a fost concediată abuziv, din cauza activităţii sale sindicale. Judecătorii au dispus anularea deciziei prin care femeia a fost concediată şi a dispus reangajarea ei.

Carmen Andrei, vicepreşedinte al sindicatului Solidaritatea de la Minprest Serv SA, companie de stat din subordinea Complexului Energetic Oltenia, a demonstrat în instanţă că şefii ei au concediat-o abuziv pentru că, în timpul negocierilor contractului colectiv de muncă, a apărat drepturile salariaţilor. Concret, femeia angajată pe postul de conducător formaţie de lucru la Sectorul de Vest – Punctul de lucru U.M.C. Roşiuta – activităţi de curăţenie şi spălătorie, a fost concediată la începutul anului 2018. Motivul: reorganizarea societăţii prin modificarea structurii organizatorice şi desfiinţarea unor posturi.

Lidera de sindicat susţine că adevăratele motive ale concedierii au avut, de fapt, legătură cu activitatea sa sindicală. „Eram vicepreşedinte la sindicatul majoritar care mergea la negocierea Contractului Colectiv de Muncă. În fiecare an la negocierea CCM-ului aveam conflicte cu administraţia pentru că tot timpul voiau să ne ia din drepturi. Ne-au luat în 2013 sporul de vechime pe care ni l-au băgat în salariu. Am fost singura care m-am opus. Până la urmă am semnat din cauza presiunilor făcute asupra mea. Au vrut să mă dea afară şi atunci, dar era foarte bună legea dialogului social. Acum, când m-au dat afară eram în timpul negocierii contractului colectiv de muncă. Au vrut să ne ia din zilele de concediu, iar eu nu am fost de acord. Am vrut să ne dea tichete de masă, i-am dat în judecată pentru aceste tichete de masă pentru că s-au încasat bani de la CEO pentru bonurile de masă, dar la angajaţi nu au ajuns”, susţine femeia, care a contestat decizia de concediere în instanţă şi a câştigat, dar nu vrea să se mai întoarcă la fostul său loc de muncă, fiind convinsă că va fi supusă unor noi presiuni. 

În primă instanţă, sindicalista a pierdut procesul, dar a câştigat în apelul care s-a judecat la Curtea de Apel Timişoara, judecătorii obligând Minprest Serv SA să o reangajeze pe femeie şi să îi plătească salariile pentru perioada în care a fost concediată abuziv, dar şi cheltuieli de judecată în valoare de 9.000 de lei.

Desfiinţarea locului de munca este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcţional - organizatorică a angajatorului, evidenţiată în statul de funcţii şi organigram ă şi implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauz ă reala când prezintă un caracter obiectiv şi este serioasă când are la baza studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea . Aceasta ultimă condiţie nu este îndeplinită în cauza dedusă judecăţii. În speţă, s-a făcut dovada că desfiinţarea locului de muncă este efectivă, prin depunerea organigramei, în care postul ocupat de reclamantă nu se mai regăseşte. Însă, din ansamblul probator administrat în cauză, instanţa de control judiciar reţine că desfiinţarea locului de muncă nu a avut o cauză reală şi serioasă”, se arată în decizia Curţii de Apel Timişoara, care este definitivă.

Am atacat decizia de concediere pe mai multe motive de nelegalitate dar motivul principal a fost că, de fapt, nu a fost vorba de o desfiinţare de post, ci de o concediere legată de persoana care ocupa acel post - vicepreşedintele sindicatului, persoană care a fost foarte incomodă faţă de societate în negocierile contractului colectiv de muncă, ţinând foarte tare partea angajaţilor contra societăţii. Din acest motiv societatea a decis să desfiinţeze postul ocupat de vicepreşedintele sindicatului şi în felul acesta să scape de ea. Instanţa ne-a dat dreptate, retinând că este vorba de o desfiinţare de post fictivă - în realitate fiind o concediere a vicepreşedintelui sindicatului Solidaritatea Minprest Serv”, a declarat şi avocatul Cătălin Alexandru Puşa de la casa de avocatură care a reprezentat-o pe angajata concediată abuziv în instanţă.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite