FOTO Nostalgii timişorene. Amintiri despre oraşul de altădată: Hoteluri şi localuri de lux din secolele XVIII-XIX-lea EPISODUL 5

FOTO Nostalgii timişorene. Amintiri despre oraşul de altădată: Hoteluri şi localuri de lux din secolele XVIII-XIX-lea EPISODUL 5

Fostul hotel Der Trompeter, cel mai luxos hotel din Timişoara secolului XIX-lea Sursa Foto: Timişoara de altădată, Arhivele Naţionale ale Ungariei

Ca aşezare la răspântie de drumuri neguţătoreşti, Cetatea de pe Bega a căutat să asigure şi locuri de odihnă şi ospătare pentru călătorii ce-şi aveau trecere pe aici

Ştiri pe aceeaşi temă

Cronici din trecut pomenesc despre multe astfel de aşezământe de popas şi petrecere. Interesante detalii din cartea “Prin Timişoara de altădată” a publicistului Aurel Cosma.

Cel mai vechi şi totodată – în epocă – cel mai elegant hotel cunoscut în Timişoara era “Trâmbiţaşul” (Der Trompeter). Hotelul funcţiona încă din secolul al XVIII-lea, în actual clădire de pe strada Episcop Augustin Pacha, colţ cu strada Eugeniu de Savoya. La început, edificiul avea un singur etaj; spre sfârşitul secolului al XIX-lea a mai fost construit un nivel. 

Hotelul Der Trompeter avea instalaţii de aprovizionare cu apă şi condiţii bune de cazare, corespunzătoare nivelului de civilizaţie de atunci. Aici trăgeau persoane din înalta societate şi oameni bogaţi. 
 
Marele cotidian de limbă germană Temeswarer Zeiting – (care apărea în acele vremuri) avea o rubric specială în care publica numele oaspeţilor care îşi făceau sejur la Der Trompeter (cu menţionarea localităţii de unde vin şi a motivului vizitei). 
 
În numărul din 7 martie 1866 al ziarului, la rubrica respectivă, se consemna; “Excelenţa sa Prinţul Alexandru Ioan Cuza, din Bucureşti, în trecere, F.Pissotzky, adjunct al prinţului Cuza, din Bucureşti”. Într-adevăr, este cunoscut faptul că domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în drumul său de exil, a făcut un scurt popas în Timişoara, în 7 şi 8 martie 1866. (n.r. aici a fost cazat în mai multe rânduri şi împăratul Franz Iosef) 


Fostul hotel Trompetistul a devenit Hotel Hungaria

Astăzi, întru neutarea acelei împrejurări, pe clădirea din strada Episcop Augustin Pacha este aşezată o placă memorial.

Alte hoteluri (având şi restaurant), în cetate, au fost “Cerbul de aur” (în Piaţa Sf.Gheorghe) şi “La şapte electori” în actual Piaţa a Unirii (pe atunci Domplatz, Piaţa Domului).
 
Primul era cunoscut prin restaurantul său, loc de întâlnire a intelectualilor români ai satelor timişene. Hotelul şi restaurantul “Cerbul de aur” funcţionau încă din 1740, dăinuind până în perioada dintre cele două războaie mondiale. După cea de a conflagraţie mondială, a fost – un timp, cămin studenţesc; în zilele noastre cuprinde locuinţe pentru câteva familii.

Hotelul Cerbul de aur din Piaţa Sf.Gheorghe

Clădirea este situată pe aceeaşi stradă cu “Trâmbiţaşul”, pe colţul făcut cu Piaţa Sf.Gheorghe (n.r. astăzi funcţionează şi o frizerie), peste drum de actualul sediu al revistei Orizont.
 
Hotelul “La şapte electori” era considerat – cu mai bine de un secol în urmă – ca fiind de lux. El se afla în clădirea de pe latura nordică a Pieţei Unirii, faţă în faţă cu palatal fostei prefecture (în prezent Muzeul de Artă, cunoscut sub numele de Palatul Baroc). (n.r. clădirea unde funţionează azi Şcoala cu clasele I-IV “Nikolaus Lenau”).

Hotelul "La şapte electori" în 1902

Un animat centru al viaţii politice şi culturale din secolul trecut era vechiul cartier Fabric. Ca “centre” de întâlnire a timişorenilor din această zonă, erau cunoscute localurile “La trei regi”, pe actual stradă Bicaz (local restaurant după inspiratele proiecte ale cunoscutului arhitect timişorean Şerban Sturza şi redeschis în zilele noastre sub denumirea “Trei regi”), precum şi “La trei roze”, din piaţa ce poartă astăzi numele de Aurel Vlaicu.
 
Cele două localuri sunt legate acţiunile care s-au iniţiat în 1866 pentru întâmpinarea fostului domnitor Alexandru Ioan Cuza, în drumul său spre exil. Au participat atunci nu numai români, ci şi timişoreni de alte naţionalităţi.

Oraşul de pe Bega mai cuprinde şi un alt cartier cu viaţă social cultural intensă: cartierul Maiere (denumit mai târziu Elisabetin). Aici, în actual piaţă Bălcescu (fostă Lahovari) exista – până la construirea ansamblului de blocuri – clădirea ce adăpostea odinioară renumitul restaurant Novotny, pe locul cinematografului Victoria. La Novotny obişnuiau să se întâlnească şi să comunice între ei cei ce trăiau în această zonă.
 
Dar vremurile treceau; se schimbau oamenii, se schimbau locurile. Alte hoteluri, alte restaurant aveau să se deschidă în Timişoara…
 
Spre sfârşitul veacului al XIX-lea, după cum se cunoaşte, oraşul intră într-un amplu process de modernizare şi extindere, prin înlăturarea centurii de ziduri şi fortificaţii. În mod firesc, dezvoltarea vieţii culturale, a vieţii mondene, în general, impuneau şi ele ridicarea unor aşezământe corespunzătoare. Este epoca în care se construieşte (în anii 1874-1875) impozanta clădire, în stil renascentist, a Teatrului.

Pe latura dinspre actual stradă Alba Iulia, etajele şi mansard edificiului adăposteau cel mai elegant complex hotelier din oraş (hotel şi restaurant-cafenea), denumit la început Kronprinz Rudolf (Prinţul moştenitor Rudolf; este vorba de Rudolf de Habsburg). După moarte lui Rudolf (sunt cunoscute evenimentele dramatice petrecute în localitatea austriacă Mayerling, în anul 1889), hotelul şi cafeneaua primesc numele Kronprinz Ferdinand (după numele celui care devenise moştenitor al tronului chezaro-crăiesc, arhiducele Franz Ferdinand, - care, de asemenea avea să sfârşească în mod tragic, la Sarajevo, în 1914)

Strada Rudolf (astăzi Alba Iulia) cu Hotelul Ferdinand (în stânga)

Prin dotările sale şi prin  condiţiile oferite, noul ansamblu hotelier eclipsa, în acea epocă, absolute toate construcţiile cu spaţii de găzduire din Timişoara.

Cafeneaua hotelului de la Teatru a devenit, în decursul timpului, un loc preferat de întâlnire al artiştilor şi al oamenilor de litere. Astfel, de pildă, în perioada imediat următoare Unirii de la 1918, o figură marcantă în viaţa cultural a Timişoarei a fost scriitorul Camil Petrescu (deşi nu avea, pe atunci, decât 26-27 de ani). El îşi lua dejunul şi cina la diverse restaurant, de obicei la Cazinoul Militar (astăzi Cercul Militar) din Piaţa Libertăţii. După dejun, Camil Petrescu era nelipsit la “masa presei” din cafeneaua “Ferdinand”. Aici se strângeau ziariştii de la gazetele bănăţene, indifirent de orientarea lor politică…

Astăzi, vitrinele celebrei cafenele de altă dată cuprind panourile cu afişe şi fotografii, ce fac cunoscute iubitorilor de teatru piesele care sunt programate în stagiune. 

În imediata apropiere a Teatrului se află împunătoarea clădire care adăposteşte, la parter, restaurantul Bulevard, şi el un local renumit încă din anii începutului de veac. Având saloanele decorate în stil Art Nouveau, eta cunoscut până prin anii 50-60 sub numele de Lloyd (denumire reluată astăzi), după cum desigur îşi amintesc mulţi timişoreni. Întreaga clădire se numea Palatul Lloyd, fiind de fapt un complex hotelier, cuprinzând şi sedii ale unor firme comerciale şi bancare. (n.r. Astăzi clădirea Rectoratului Politehnicii). 

Impozanta clădire a Palatului Lloyd

Acest mare local a constituit un bine cunoscut loc de întâlnire al high-life-ului vremii. La începuturile existenţei sale era cunoscut şi sub numele de Café-Wien.

Rămânând în cartierul Cetate, prin anii premergători primei conflagraţii mondiale era în funcţiune un hotel ceva mai modest, vizavi de actual Bibliotecă a Academiei (pe strada Episcop Augustin Pacha). Hotelul se numea “Arany Okor” (în traducere liberă “Boul de Aur”).

Şi-a dobândit un nume datorită unui celebru poet simbolist, pe care l-a găzduit câteva zile: Ady Endre (1877-1919), originar din comuna ce îi poartp astăzi numele, în judeţul Satu-Mare.

Întorcându-ne încă puţin în vreme, găsim în cartierul timişorean Fabric hotelul Regina Angliei. Era amplasat într-o clădire (existent şi azi) de pe latura nordică a actualei pieţe a Romanilor, peste drum de biserica romano-catolică. Un aspect demn de reţinut este faptul că în faţa acestui hotel se afla staţia terminus pentru linia tramvaiului cu cai.

Hotelul Regina Angliei din Fabric

Era astfel asigurat unul dintre avantajele căutate de proprietarii de hoteluri din marile oraşe: existenţa unui acces cât mai convenabil şi rapid al clienţilor dinspre şi către gară.

Nostalginii timişorene– album despre oraşul de altădată” (ediţia a III-a), este titlul volumui scris de publicistul Paul Răzvan (1928-1995), care a apărut la 16 ani de la moartea autorului.  Articolele despre "Timişoara de altădată" au fost publicate de Paul Răzvan în revista "Timişoara Internaţional" până în ianuarie 1995.  
 

EPISODUL 4 Nostalgii timişorene. Amintiri despre oraşul de altădată: Minunata Gară Domniţa Elena şi trenul de Buziaş care trecea prin centru 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: