Ninsoarea, prin ochii bloggerilor: “Zăpada, o lecție de inocență”

România are parte în sfârșit de o iarnă sănătoasă. A venit când puținii mai credeau că e posibil, când mulți credeau că schimbările de temperetură din ultimii decenii ne vor face crescători de kiwi și măsline.

Iarna a dat “bună ziua” când puțini români se mai așteptau. Și nici nu a anunțat pe cineva de vizită. A venit și a îmbrăcat întreaga țară în alb. Cei mai mulți s-au bucurat, chiar dacă drumurile au devenit veritabile capcane pentru șoferi. În Timișoara, cam toți cei care au o cameră digitală sau un telefon mobil cu aparat foto au ieșit în stradă să imortalizeze iarna în toată splendoarea ei. Facebook-ul și blogurile sunt pline cu instantanee albe din Piața Victorie, Piața Unirii, Piața Libertății sau din cartiere. Sunt imagini care vor rămâne istorie dacă următoarea iarnă adevărată va veni tot după așa o lungă așteptare ca cel de acum. Am încercat să aflăm de ce le place oamenilor zăpada, iar misiunea a fost simplă în era internetului.



CLICK PENTRU GALERIE FOTO CU BUCURIA ZĂPEZII LA TIMIȘOARA

Eşti doar o furnicuţă cu Louis Vuitton şi gura mare

“Nu există nici măcar un singur om care în coplărie să nu se fi bucurat de zăpadă. Făceam ţutruri la nas, obrajii ne deveneau casanţi, mâinile erau vinete în mănuşile îngheţate dar nu ne dadeam bătuţi. Ştiu că aveam teracote şi veneam cu izmenele de pe noi aşa de îngheţate că le propteam realente de ea.
Aşa cum e greu să găseşti un copil căruia să nu-i placă zăpada e greu să găseşti un adult căruia să nu-i displacă. De ce? Ce se pierde între copilărie şi maturitate? Avem haine mai călduroase, maşini sub fund, creme, loţiuni…

Ceea ce însă se schimbă fundamental este că avem planuri. Ne dorim să ajungem undeva. Să facem ceva. Să fim cineva. Să arătăm ceva. Zăpada ne pune în perspectiva micimii noastre. Maşinile nosatre ultra rapide se târîie ca nişte melci borţoşi. Cizmele noastre de piele nu fac căt o ceapă degerată.

Zăpada ne arată limitele noastre, dependenţele noastre. Zăpada nu ne susţine deloc egoul. Nu ai cum lupta cu ea. Tot ce poţi face este să coabitezi cu ea şi să aştepţi să treacă. Şi să speri că măcar anul acesta te vei maturiza şi vei înţelege că nu poţi să te pui cu zăpada. Cu vântul. Cu focul. Cu pământul. Că eşti doar o furnicuţă cu Louis Vuitton şi gura mare”: ivonaboitan.wordpress.com.



O lecție de inocență

“Îmi place zăpada la nebunie! Totuşi, mi-a trecut un flash prin minte: aş vrea să dau zăpada asta înapoi în timp. Cine a programat-o? De ce nu am ştiut de ea, exact aşa cum va fi, de ce nu a fost ea opţiunea mea, aşa cum dai jos un program executabil şi zici Accept? Zăpada vine când vrea. Şi ne aduce aminte că sunt lucruri care nu sunt opţiunea noastră.

Sigur, nu vreau să subscriu la cei care visează mereu că vine sfârşitul lumii, au provizii şi lanterne ascunse în pod şi, când vine o dată la doi ani un episod de natură dezlănţuită, sunt în culmea fericirii: <V-am spus eu!> Mai degrabă mă bucur aşa cum se bucură mulţi atunci când nimic nu mai merge în oraş şi te uiţi pe geam ca un copil, pentru că nu mai ai ce face altceva...



Iată că zăpada vine acum în valuri, după ani de zile, și ne împresoară din toate părţile ca o poveste în care nu mai ştii deloc care ar fi rolul pe care îl ai de jucat. Și ne aduce aminte că nu totul e o opţiune. Ne aduce aminte că sunt lucruri care vin de la destin sau de la mama natură. Că ne mișcăm într-o chestie (lume) care e mult mai mare decât opţiunile noastre, deştepte sau nu.

Ne mai aduce aminte că în trecut oamenii mai degrabă luptau (cu pământul, cu vremea, cu lupii, cu tot felul de superstiţii care le umpleau anul şi viaţa) – şi aveau mai puţin noţiunea de “opţiune”. Luptau, se odihneau, a doua zi luau viaţa de la capăt, cu umilinţă. Lumea înconjurătoare era mai puţin o opţiune, era mai degrabă locul unde supravieţuiau, cu umilinţă.

Zăpada care cade peste tot oraşul cu o putere mai mare decât ar fi putut să prevadă cineva ne readuce la vatră, la un ceai cald sau un vin cald...

Dar am uitat să îl vedem aşa: îl vedem mai degrabă ca fiind tronul unde suntem stăpânii lumii, stăpânii opţiunilor – dreapta, stânga, click… Dar zăpada vine din toate părţile, încă și încă, fără să ştii de unde şi fără să ai un cuvânt de spus despre asta, și încetul cu încetul așterne un strat fin dar luminos de umilinţă peste toate gesturile.



De fapt, ne aduce ceva mai mult mai frumos: o lecție de inocență”: ioncosmovici.ro

Tare mofturoși mai suntem

“Când nu aveam zăpadă ne plângeam că iarna fără zăpadă este ca nunta fără lăutari, că nu ne place şi că ne este dor de zăpezile de altă dată.
Acum, când zăpada a albit România, nu ne mai place, ne-am săturat de zăpadă după câteva zile şi ne dorim să vină primăvara ca să ne putem plânge că iarna a fost prea scurtă.

Mai ţineţi minte ce troiene erau în copilărie şi cum iarna dura cu lunile, sosea de pe la sfârşitul lui octombrie şi ţinea până prin aprilie?
În vremurile acelea nu se mai plângea nimeni, cu toţii cunoşteau situaţia, astăzi însă am devenit tare mofturoşi, dacă ar fi după cum vrem noi nici un anotimp nu ar trebui să dureze mai mult de-o săptămână, astfel într-o lună le putem avea pe toate.

Citeam într-un ziar online că DN22, drumul pe care merg acasă, este închis din cauza unui strat de zăpadă de 2 cm, păi dragilor, când eram un ţânc zăpada de pe carosabil depăşea lejer jumătate de metro”: pavelionut.eu.