Nicolae Robu îi cere lui Orban să mandateze parlamentarii liberali să voteze Codul administrativ: Dovediţi că sunteţi tare corectând greşeala făcută!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Daniel Dancea
FOTO Daniel Dancea

Liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, primar al Timişoarei, a lansat „un apel la unitate" către liberali, care vor putea „ieşi puternici şi învingători” doar dacă „înţeleg corect realităţile şi coboară în ele din «înaltele» sfere ale discursului steril, retoricii în limbaj de lemn, conduitei străine de agenda cetăţeanului”.

„Vom putea ieşi din aceste vremuri puternici, vom putea deveni învingători, doar dacă înţelegem corect realităţile şi coborâm în ele din “înaltele” sfere ale discursului steril, retoricii în limbaj de lemn, conduitei străine de agenda cetăţeanului, străină de însăşi identitatea care ne-a consacrat! În plus, dacă vom înţelege că PSD e încă şi, din păcate, va mai rămâne în viitorul apropiat puternic în pofida prostiilor pe care le face, în pofida sfidării cu care guvernează -a sfidării mai ales la adresa cercurilor elitiste ale societăţii!-, că electoratul de dreapta e fragmentat între PNL, USR şi MRÎ şi nu-i de unde să ne îndestulăm fiecare dintre aceste trei forţe! Şi mai ales: DACĂ VOM FI UNIŢI!", îşi începe Robu apelul către liberali.

El le transmite colegilor din PNl să lase disputele interne, ambiţiile personale, vanităţile, frustrările şi orice ar putea face rău partidului şi să tragă cu toţii în aceeaşi direcţie, "pentru o Românie mai bună, pentru un PNL mai puternic".

„Avem o conducere aleasă cu peste 80% din voturi! În jurul ei trebuie să fim uniţi, indiferent cum am fost poziţionaţi la alegerile din care ea a rezultat! Ea trebuie ajutată să conducă, ajutată să conducă mai bine, căci este extrem de mult loc în acest sens - eu spun lucrurilor pe nume! -, trebuie ajutată, nicidecum deturnată spre lupte interne! Aşadar, încă o dată: UNITATE!", mai susţine primarul Timişoarei.

De asemenea, Robu îi cere preşedintelui PNL, Ludovic Orban, să îi mandateze pe parlamentarii liberali să voteze noul cod administrativ, care "nu este perfect, dar reprezintă un important pas înainte în legislaţia administraţiei publice".

„Vreau să vin chiar acum cu un ajutor concret spre conducere, exact în spiritul celor de mai sus: domnule Preşedinte, dragă Ludovic, daţi parlamentarilor PNL mandat să voteze noul cod administrativ! El nu este perfect, evident -este oare ceva perfect pe lumea asta?!-, dar reprezintă un important pas înainte în legislaţia administraţiei publice! Un partid puternic nu-şi stabileşte linia de conduită prin negarea a tot ce vine de la adversari, ci îşi permite să spună inclusiv că este de acord cu adversarii, atunci când aceştia -oricât de răi ar fi!- vin cu câte un lucru bun sau măcar relativ mai bun! Codul penal e una -acolo am făcut foarte bine că ne-am opus şi trebuie să ne opunem în continuare răului pe care îl face ţării PSD-, codul administrativ e alta!", arată Nicolae Robu.

El îi transmite lui Orban că a greşit că nu a consultat primarii partidului înainte de a stabili poziţia PNL faţă de Codul administrativ. "Cine oare poate aprecia mai pertinent o astfel de lege decât cei ce fac administraţie la cel mai înalt nivel?! Dovediţi că sunteţi tare corectând greşeala făcută şi schimbând poziţia PNL! Un astfel de gest ar fi un semn de tărie, vă asigur şi nicidecum unul de slăbiciune!", adaugă liderul PNL Timiş.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunţat că liberalii nu susţin proiectul de lege privind Codul administrativ întrucât "dă frâu liber politizării agresive a administraţiei şi duce la îndepărtarea oricărui principiu corect care poate să stea la baza funcţionării administraţiei publice în România". 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite