Niciun copil internat după tragedia de la Timişoara nu a fost afectat de substanţa toxică: „Nu avem niciun semn care să unească aceste cazuri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analizele la care au fost supuşi cei peste 30 de copii internaţi la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu în urma tragediei în care doi copii şi mama unuia dintre ei au murit arată că niciunul dintre copii nu a fost afectat de substanţa toxică identificată în bloc.

Zeci de copii din Timişoara au fost internaţi la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu după ce s-a descoperit că doi copii şi mama unuia dintre ei, care locuiau într-un bloc în care s-a făcut deratizare cu o substanţă foarte toxică, au murit. La un moment dat, ISU Timiş a transmis că sunt internaţi la Louis Ţurcanu 32 de copii. Purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Mihai Gafencu, care este şi specialist în toxicologie, a declarat vineri că cei peste 20 de copii care mai sunt internaţi în spital vor fi externaţi. Medicul a declarat că în niciunul dintre cazurile copiilor internaţi nu s-a constatat a fi afectat de substanţa toxică despre care se presupune că a provocat moartea celor doi copii şi a femeii de 29 de ani.

„Toţi aceşti copii nu au prezentat simptome care să fie legate de afectarea respiratorie inhalând gaz. Au avut diverse acuze ce puteau fi legate şi de alte dezordini mult mai banale, dureri abdominal, crampe. Nu avem niciun semn cardinal sau dominant care să unească aceste cazuri. În marea lor majoritate vor şi părăsi spitalul pentru că la aproape o săptămână nu putem lega îngrijorările, temerile, cefaleea, durerile de burtă sau toate celelalte manifestări exact de această expunere (n.r. la subtanţa toxică) şi începând de astăzi, încetul cu încetul îi externăm”, a declarat medicul Mihai Gafencu.

Medicul Mihai Gafencu a declarat că nu se poate pronunţa cu privire la cei doi copii care au ajuns la spital şi au murit pentru că nu i-a consultat, iar toate documentele referitoare la ei sunt la anchetatori pentru a stabili cauzele deceselor. În urma unor cercetări preliminare, medicii legişti nu au identificat cu ocazia necropsiilor substanşa despre care se crede că a provocat decesele, fiind nevoie de analize amănunţite. Patronul firmei a recunoscut, însă, că a folosit o substanţă foarte toxică pentru deratizarea din blocul în care locuiau cei doi copii şi femeia care au murit. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite