Motivul incredibil invocat de judecători pentru strămutarea dosarului „mafia cerealelor“. Era aşteptată pronunţarea sentinţei

Motivul incredibil invocat de judecători pentru strămutarea dosarului „mafia cerealelor“. Era aşteptată pronunţarea sentinţei

Cristian Popa, acuzat că este liderul reţelei evazioniste FOTO pressalert.ro

Dosarul în care mai multe persoane, între care şi Cristian Popa, unul dintre cei mai mari „jucători“ de pe piaţa cerealelor din Banat, sunt judecaţi pentru evaziune fiscală de peste trei milioane de euro a fost strămutat de la Tribunalul Timiş cu puţin timp înaintea pronunţării primei sentinţe din dosar.

Un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu cereale, în care prejudiciul este estimat la aproximativ 2,5 milioane de euro şi care a fost trimis în judecată în 2016, la Tribunalul Timiş, s-ar putea relua după doi ani de anchetă judecătorească. Curtea de Apel Timişoara a decis, la cererea inculpaţilor din dosar, strămutarea dosarului la Tribunalul Caraş-Severin, invocându-se mediatizarea excesivă a cauzei în presa locală. Potrivit judecătorului de la Curtea de Apel care a decis strămutarea din cauza mediatizării, „percepţia opiniei publice este posibil să fie insuflată şi magistraţilor”.

„Din înscrisurile depuse la dosar se observă că, într-adevăr, în speţă a existat o mediatizare excesivă a cauzei, iar referirile din presă la fapte şi la persoana inculpaţilor cercetaţi în dosarul a cărui strămutare se cere au fost defavorabile, fiind posibil ca percepţia opiniei publice să fi fost insuflată indirect şi magistraţilor din cadrul Tribunalului Timiş”, se arată în decizia de strămutare a Curţii de Apel Timişoara.

Decizia de strămutare, de la Tribunalul Timiş la Tribunalul Caraş-Severin, dispusă de Curtea de Apel Timişoara, a mai fost justificată şi printr-o postare pe Facebook a unui fost comisar al Gărzii Financiare, martor în dosar, care i-a numit pe inculpaţi infractori, pe Facebook. „Dosarul şi evoluţia acestuia au fost amplu redate în presa locală , inclusiv martori audiaţi în cauză exprimându-şi opinia despre vinovăţia inculpaţilor pe diferite reţele de socializare. Din modul în care s-a desfăşurat judecarea cauzei până la această dată nu există niciun indiciu privind o posibilă imparţialitate a Tribunalului Timiş, motiv pentru care actele dispuse vor fi menţinute. Cu toate acestea, reacţiile opiniei publice, redarea în presa locală a unor acte procesuale, atenţia deosebită acordată cauzei în mediul local, impun strămutarea judecării acesteia pentru a se asigura atât încrederea în imparţialitatea şi obiectivitatea instanţei, dar şi judecarea în condiţii normale şi nu de presiune a opiniei publice”, se arată în decizia de strămutare emisă de Curtea de Apel Timişoara. Surse judiciare au declarat pentru „Adevărul” că strămutarea dosarului este o încercare de tergiversare a procesului pentru a atrage prescrierea faptelor.

Acuzaţiile procurorilor

Procurorii DNA Timişoara au trimis în judecată, în anul 2016, şapte persoane acuzate de constituirea unui grup infracţional şi evaziune fiscală în domeniul comerţului cu cereale. Potrivit procurorilor, liderul grupării infracţionale ar fi Popa Daniel Cristian, un afacerit din domeniul comerţului cu cereale. „Începând cu anul 2007, inculpatul Popa Daniel Cristian, administratorul de fapt şi de drept al mai multor societăţi comerciale, a constituit un grup infracţional organizat având drept scop comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, urmărind în principal eludarea plăţii, către bugetul de stat, a TVA aferentă operaţiunilor comerciale de cumpărare-vânzare de cereale şi plante tehnice”, au arătat procurorii în referatul de arestare preventivă.

Potivit aceleiaşi surse, firmele controlate de Popa cumpărau cereale şi plante tehnice de la firme şi persoane fizice fără documente de provenienţă, iar pe circuitul mărfurilor erau introduse mai multe firme fantomă, controlate în acte de oameni ai străzii sau chiar de sârbi veniţi în România pentru aşa-zise afaceri cu cereale. Prin mecanismul pus la cale de Popa şi de ceilalţi şase inculpaţi din dosar, susţin procurorii, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de aproximativ 2,5 milioane de euro.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: