Moşul a trecut pe la Serviciul de Urgenţă. A adus şapte autospeciale cu camere video

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele veşti bune pentru 2012 au ajuns şi la Serviciul Ambulanţă din Timiş. Aici au sosit şapte autospeciale noi, cu care cei de la Urgenţe se vor putea deplasa pentru a rezolva cazurile din judeţ. Noile vehicule au şi dotări speciale.

Medicii timişoreni de la Serviciul Ambulanţe vor putea folosi, începând cu anul viitor, şapte noi autospeciale, care au sosit prospăt la Serviciul Ambulanţă de la Spitalul Judeţean Timiş.

TRADITII Ce pun banatenii pe masa de Craciun: carnati, zupa si tarie facuta din rachie si ceai negru

Acestea vin să înlocuiască alte şapte autospeciale vechi, care vor fi scoase din uz, cu această ocazie. Pe lângă toate dotările de specialitate, noile maşini vin şi cu avantaje.

CAMPANIE "EI ADUC CRACIUNUL" O timisoreanca are un hobby inedit: face biscuiti-ornament pentru Sarbatori

Acestea sunt echipate cu câte o cameră video, cu ajutorul căreia, medicii vor putea monitoriza orice eventuale incidente din trafic. Medicii mai aşteaptă noi autospeciale în cursul anului viitor, având în vedere că cele 80 de maşini pe care Serviciul de Urgenţă la are în dotare nu sunt suficiente pentru cazurile din întreg judeţul Timiş.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite