Monir Mattar, arabul care angajează români

Monir Mattar, arabul care angajează români

Monir Mattar este unul dintre imigranţii care au reuşit în România

A rămas din întâmplare în România şi s-a îndrăgostit de Timişoara, unde şi-a întemeiat o familie.

L-au făcut canibal, sălbatic şi la piaţă lumea îl întreba, mirată, dacă şi „la ei acolo“ se mânâncă legume. A plătit zeci de mii de dolari ca să îşi termine facultatea, iar când a devenit chirurg, îndeplinind visul tatălui său, s-a văzut nevoit să renunţe la carieră şi să îşi pornească o afacere pentru a-şi putea întreţine familia.
Monir Mattar a trecut peste răutăţi, greutăţi, iar în prezent are 60 de angajaţi români şi administrează trei afaceri în oraşul de pe Bega. Mai mult, spune că i-a iertat pe toţi cei care l-au jignit sau nedreptăţit vreodată.

Oprit din drum
Palestinianul a plecat de acasă în 1980, cu intenţia de a ajunge la o facultate germană. A calculat că va trece în vest prin România, însă autorităţile nu i-au acordat viza. S-a hotărât să dea la medicină şi a fost trimis întâi în nordul ţării, unde ceilalţi studenţi fugeau de colegii lor din Orient pentru că securiştii avuseseră grijă să-i „monteze“ înainte de sosirea sa.

„Le-au spus că suntem canibali, să aibă grijă pentru că provenim dintr-o naţiune de sălbatici, încât toţi se fereau de noi“, a povestit Monir Mattar. Mai târziu, la mijlocul anilor ’80, palestinianul era îndrăgostit şi uitase de Germania. Avea depuse actele pentru a se căsători cu Adeline, o studentă la Politehnică pe care o cunoscuse în timp ce amândoi aşteptau la coadă o adeverinţă medicală, în policlinica studenţească. „Nici măcar nu ne puteam plimba pe stradă de frica miliţiei, pentru că eu eram străin. Înainte să termine facultatea a fost ameninţată şi cu exmatricularea. Cumnatul meu era forţat să dea săptămânal declaraţii la Securitate, trebuia să spună nu doar cine vine la mine în vizită, dar şi la ce oră sosesc, ce mânâncă, ce beau şi la cât pleacă. Şi sectoristul din zona unde locuia soţia mea ne-a terorizat o perioadă, până când l-am confruntat“, şi-a amintit Monir Mattar.

Preţul tăcerii acestuia a fost apoi, lunar, un cartuş de ţigări şi 20 de litri de benzină. Aprobarea pentru căsătorie, care zăcuse „la partid“ în Bucureşti preţ de ani buni, a primit-o după Revoluţie.

Imagine în lucru
Medicul Mattar a devenit omul de afaceri Mattar în 1993. „Făceam specializarea în chirurgie la Spitalul Judeţean. Toţi colegii mei primeau salariu, iar eu, om căsătorit cu doi copii, ceream încă bani de la tata“, a precizat palestinianul.

Şi-a deschis un magazin în garajul casei unde locuia, iar de acolo a ajuns să fie proprietar al unui bar, al unui supermarket şi al unei firme de distribuţie, ajungând înainte de criză la un maximum de 124 de angajaţi. Şi astăzi, 99 la sută dintre cei cărora le plăteşte salariile sunt români. Monir Mattar este acum şi unul dintre membrii Clubului Româno-Arab de Cultură şi Presă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările