Monica Peter salvează câinii abandonaţi

Bănăţeanca şi-a lăsat cei trei copii în casa din Săcălaz şi s-a mutat cu soţul ei într-un adăpost de câini, pentru a putea avea grijă de cele aproape 400 de patrupede.

Profil

Născută: 20 noiembrie 1967
Studii: Învăţământ preuniversitar
Experienţă: De patru ani administrează adăpostul de câini
Familie: Căsătorită, are trei copii

Casa Câinelui, aşa cum se numeşte un adăpost de căţei de la marginea Timişoarei, este de câţiva ani şi casa Monicăi Peter. În vârstă de 42 de ani, aceasta a ales să se mute din Săcălaz şi să trăiască printre animale, împreună cu soţul ei, Iosif. Totul a început în urmă cu patru ani, când soţul ei s-a angajat ca administrator la adăpost. Monica obişnuia să vină în vizită şi să îi dea o mână de ajutor. Văzând atâţia căţei care aveau nevoie de hrană şi de îngrijire, s-a hotărât să se mute din casa de la Săcălaz, unde locuiesc cei trei copii ai săi şi să se mute alături de soţul ei chiar în incinta adăpostului, într-o căsuţă. „Nu m-a chemat nimeni să vin. Aşa am hotărât eu, îmi părea foarte rău de câinii aceştia”, a explicat Monica.

O zi la adăpostul de câini

De atunci, bănăţeanca şi-a dedicat fiecare zi celor 400 de căţei care populează adăpostul. „Mă trezesc în fiecare dimineaţă la ora şase, pregătesc mâncarea pentru câini, le-o pun în castroane şi le dau apă. Apoi fac curat în cuşti şi am grijă să fie totul în regulă ”, a povestit femeia. Tot ea este cea care face periodic drumuri în oraş pentru a cumpăra mâncare şi lemne pentru sobă. „Uneori dau bani de la mine. Aş face orice pentru câinii ăştia”, a spus doamna Peter.

Câinii sunt familia ei

Deşi Monica a ales să se mute de lângă copiii săi pentru a putea fi în permanenţă alături de câinii de la adăpost, cele două fiice şi fiul ei i-au înţeles pasiunea şi dedicaţia. „Ei sunt deja mari acum. Şi oricum, iubesc căţeii la fel de mult ca mine. Au şi ei patru câini acasă. Vin des în vizită şi ne mai dau câte o mână de ajutor”, a explicat aceasta.

Dragostea şi compasiunea pe care le nutreşte pentru patrupedele lăsate în voia sorţii pe străzile din Timişoara au determinat-o pe Monica să înveţe să facă şi muncă de veterinar. „Nu pot să îi văd suferind. Am învăţat să îi pansez, le dau tablete şi le fac chiar şi injecţii. Nu ai cum să îi duci pe toţi la veterinar, aşa că tot eu fac şi lucrurile astea”, a adăugat aceasta.

Dragoste împărtăşită

Dacă suma pe care Monica o primeşte pentru munca depusă este departe de a fi satisfăcătoare, nu acelaşi lucru se poate spune despre mulţumirea sufletească pe care aceasta o are în fiecare seară, înainte de culcare. „Îmi place că îi pot ajuta pe săracii căţei. Dacă i-am lăsa pe străzi, cine ştie ce ar păţi săracii”, a mărturisit femeia.

Intrebări şi răspunsuri

Vin la adăpost şi tineri voluntari care să vă mai dea câte o mână de ajutor?
Din păcate nu vine nimeni, deşi nu ne-ar strica. Eu cu soţul meu facem toată treaba.

Câinii pe care îi îngrijiţi la adăpost sunt vaccinaţi?
Da, sunt şi vaccinaţi şi sterilizaţi. E primul lucru de care ne ocupăm atunci când vin căţei noi.

Ce v-aţi dori să ştie oamenii despre câini?
Că nu sunt niciodată răi gratuit. Au nevoie doar de dragoste şi atenţie.

Ce-i place

Îmi place când vin la adăpost oameni care iubesc câinii şi care vor să ajute. Apreciez oamenii care ne mai dau câte un sac cu mâncare pentru câini sau lemne pentru sobă. Nimic nu se compară cu bucuria pe care o am atunci când vin persoane care vor să adopte un căţel. Toţi câinii merită un stăpân.

Ce nu-i place

Nu-mi place că sunt mulţi oameni răi, care nu înţeleg că atunci când un câine atacă, el atacă pentru că nu a fost îngrijit, pentru că a fost bătut şi lăsat nemâncat. Câinii de pe stradă trebuie instituţionalizaţi, sterilizaţi şi vaccinaţi, nu loviţi, chinuiţi sau chiar mai rău, eutanasiaţi. Ei nu au nicio vină, tot oamenii i-au adus în starea asta.