Momentul în care s-a deschis focul la Timişoara. „Armata, care a făcut cam 80% din victime, n-a fost niciodată cu poporul“

Focul s-a deschis prima dată la Timişoara în 17 decembrie 1989, la ora 16.20, în Piaţa Libertăţii, înainte ca Ion Coman, secretarul Comitetului Central al PCR, să ajungă în oraş, unde avea să pună la punct un comandament al represiunii.

Lucian Vasile Szabo, publicist şi profesor universitar, unul dintre cei mai importanţi istorici specializaţi pe Revoluţia din decembrie 1989, a prezentat, în cadrul conferinţei internaţionale „După 30 de ani. Moştenirea otrăvită a comunismului”, istoria deschiderii focului în timpul evenimentelor de la Timişoara, din urmă cu trei decenii.

Ceea ce s-a întâmplat la Timişoara în decembrie 1989 sunt lucruri cunoscute. Nu mai avem mari mistere, poate lucruri mărunte, pe ici pe colo, care probabil că nu se vor afla niciodată, spune Lucian Vasile Szabo. 

„În rest, ştim ce s-a întâmplat. Ştim cine a făcut parte din comendamentele represiunii, cine a purtat armă, cine s-a luptat împotriva revoluţionarilor. Pentru prima dată s-a deschis focul în Piaţa Libertăţii, în jurul orei 16.20, iar cei care au tras sunt militarii din gardă, de la Divizia 18 Mecanizat, conduşi de un ofiţer. S-a deschis focul din balconul mic al Diviziei Mecanizate. Şi s-a tras în Piaţa Libertăţii. Înainte de aceasta însă, în spaţiul dintre Piaţa Operei şi Piaţa Libertăţii, pe strada Alba Iulia, existau multe persoane, unii erau mai agitaţi şi se luptau cu TAB-urile care făceau ture încercând să împrăştie lumea. Dintre tineri s-au desprins câţiva care au adunat sticle de lapte, au luat benzină din rezervoarele maşinilor şi au făcut cocktailuri Molotov. Fie le-au aruncat pe TAB-uri, fie în ferestrele Diviziei 18 Mecanizat. Au incendiat inclusiv maşina comandantului, un Oltcit, care a ars complet. Militarii nu au acţionat imediat. Deşi regulamentele au fost foarte clare, dac sunt atacate trupele armatei ei trebuie să se apere. Au ezitat o perioadă, dar la ora 16.20 au deschis focul. Victimele nu au fost însă cei care să zicem că au făcut anumite pagube, ci au fost oameni complet nevinovaţi, inclusiv un copil de 13 ani şi o domnişoară de 17 ani care întâmplător se aflau în piaţă. S-a tras în continuare spre Biblioteca Judeţeană, a fost rănit inclusiv un militar în termen aflat în cordoane. A fost împuşcat de colegii lui militari, la ora aceea nimeni nu avea arme în afară de trupele de represiune”, a spus Lucian Vasile Szabo, care predă singurul curs universitar din România ce are ca temă evenimentele de acum 30 de ani.

Focul s-a deschis în Piaţa Libertăţii înainte ca Ion Coman, secretarul Comitetului Central al PCR să ajungă la Timişoara, unde avea să constituie un comandament al represiunii.

“După ce s-au organizat, s-a deschis focul în multe puncte ale oraşului. Pe podul Decebal, în apropierea Prefecturii de astăzi. Mai târziu s-a deschis focul pe Calea Girocului. Acolo au venit mai multe trupe venite din mai multe zone ale ţării, de la Arad, Lugoj şi Timişoara. Au venit pentru recuperarea tancurilor blocate de demonstranţi. S-a tras incusiv în scara blocurilor, au fost mulţi morţi şi răniţi în acea zonă. S-a deschis focul în Calea Aradului, în zona Catedralei. A început o nebunie care a durat până miercuri dimineaţa, în 20 decembrie. Atunci, cei care aveau arme s-au oprit”, a mai povestit Szabo.

"Pompierii au fost extrem de agresivi"

Comandamentul condus de Ion Coman se afla la Comitetul Judeţean de Partid. Avea în componenţă generali de armată, miliţie şi de securitate. 

“Au fost în stradă forţele de represiune undeva între 8.000 şi 10.000 de persoane. Cele mai multe unităţi erau de la armată, dar au fost şi cei de la trupele de Securitate şi Protecţie a Ministerului de Interne, jandarmii de astăzi. Au fost şi ofiţeri şi subofiţeri de securitate. Au fost pompierii. Pompierii au fost extrem de agresivi, împroşcând cu apă peste tot, în Piaţa Maria, la CJ de Partid, iar când au fost rugaţi să stingă incendiile nu au intervenit. Pompierii au fost trup şi suflet cu trupele de represiune. Au fost unităţi de armată dar şi ai Ministerului de Interne, aduse din foarte multe zone ale ţării. Paraşutiştii de la Caracal, inclusiv o unitate de Cercetare-Diversiune de la Buzău, erau trupe de la Vânju Mare şi trupe din jurul Timişoarei, de la Arda, Lugoj sau Buziaş. Au fost trupe de securitate de la Orăştie, au fost pompieri din judeţele limitrofe. În acelaş  timp au existat procurori veniţi din ţară, inclusiv procurorul general adjunct Gheorghe Diaconescu”, a explicat Lucian Vasile Szabo. 

În 20 decembrie 1989, în Timişoara focul s-a oprit. Nu mai trăgea nimeni. Coloane de muncitori de pe platformele industriale au ajuns în centrul oraşului, au ocupat Piaţa Operei. O parte dintre manifestanţi s-a dus la Comitetul Judeţean de Partid. Dispozitivele de represiune au dispărut de pe străzi. 

“A existat un mic moment de fraternizare a manifestaţilor cu armata. În zona parcului Justiţiei, pe lângă primărie. Cţiva demonstranţi au urcat pe TAB-uri, au mers până la Cazarma Oituz, la poartă s-au dat jos şi s-a terminat fraternizarea. Trebuie să spunem că armata, care a făcut cam 80 la sută din victime la Timişoara, nu a fost niciodată cu poporul! Revoluţionarii, demonstranţii au strigat de multe ori <Armata e cu noi!>, dar în realitate nu a fost aşa.Era doar un strigăt de disperare, o încercare de îmbunare a celor din forţele de represiune de a nu mai trage”, a continuat profesorul.

“Scoaterea tancurilor într-un oraş ca Timişoara era o nebunie"

Istoricul susţine că în acea perioadă s-au încercat tot felul de metode de intimidare a populaţiei. Inclusiv scoaterea tancurilor făcea parte din această strategie.

“Scoaterea tancurilor într-un oraş ca Timişoara era o nebunie, pentru că nu poţi să treci cu ele prin oraş. Dar mai mult, au fost tancurile de gardă, cu muniţie, cu acele proiectile foarte mari, pentru că erau pregătite ca de intervenţie deosebită. Au încercat să intimideze aducânt cât mai multă tehnică, dar nu s-au sfiit să participe şi la represiune”, a adăugat Szebo. 

S-a deschis din nou focul în Timişoara, în 22 decembrie, seara. 

“Câţiva dintre revoluţionari au primit arme, e adevărat. Dar eiu au acţionat în trupele regulate. Nu au acţionat de capul lor, nu au făcut o armată separată pentru a apăra revoluţia, au acţionat cu militarii. Şi au văzut ce s-a întâmplat. În momentul în care s-a declanşat acea diversiune teroristă şi militarii au început să tragă, provocaţi, speriaţi…Au început să tragă între ei, au început să se împuşte între ei. Cei de la Caracal au tras în cei de la Vânju Mare, în zona Muzeului Banatului. Sigur că au fost răniţi şi oameni care erau în Piaţa Operei la ora aceea. Toată această nebunie a fost pur şi simplu gratuită. Doar pentru că armata să poată trece şi să apere…nu revoliţia, ci noua putere! Asta este marea dramă pe care am trăit-o după 22 decembrie. Toţi oamenii care au murit au murit nevinovaţi. Am să dau un singur exemplu. Cazul lui Francisc Bancov, un muncitor de la Industria Lânii, care trecea pe lângă biciciletă, în faţa complexului Take Ionescu, a fost pur şi simplu ucis de gloanţele venite din sediul Inspectoratului Judeţean de Miliţie. În 28 decembrie, dimineaţa, este îngropat în cimitirul Eroilor, undeva la margine, ca terorist! Aşa că această încercare de aflare a adevărului trebuie să meargă pe firul evenimentelor, să identifice fiecare persoană, pentru că se ştie foarte clar ce unităţi au acţionat, cu ce oameni, cine îi conducea şi în ce loc din oraş au fost. Procesul ar trebui să continue şi să fie judecaţi cei care au tras, doar aşa se va face dreptate”, a mai declarat Lucian Vasile Szabo.   

„După 30 de ani. Moştenirea otrăvită a comunismului” este titlul unei conferinţe internaţionale, pusă la cale de Memorialul Revoluţiei din Timişoara, Forumul Democrat al Germanilor din Banat şi Fundaţia Europenă pentru Ştiinţă şi Cercetare din Berlin. 

La conferinţa de la Timişoara participă istorici şi muzeografi din şase ţări: Germania, Ungaria, Bulgaria, Albania, Republica Moldova şi România. Specialiştii abordează teme incitante legate de Revoluţia din Decembrie 1989, disidenţe în perioada comunistă, comunismul şi schimbările socio-politice din Europa Centrală şi de Est, disidenţe în perioada comunistă.

Citeşte şi:

Moştenirea otrăvită a comunismului, după 30 de ani. „Nu doar că mint acum, şi atunci erau nişte profesionişti de doi lei“

Ucigaşul din Piaţa Libertăţii făcea pariuri că îşi nimereşte ţinta