
Medicul rezident Amin Zahra, care s-a mutat în Timişoara în urma cu mai mulţi ani pentru a studia medicina, îi ajută pe medicii de la Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean.
Israelianul Amin Zahra este medic rezident la Spitalul Judeţean din Timişoara. Se află în prima linie a luptei cu COVID-19, la secţia de ATI. Nu are deloc o misiune uşoară, după cum spune într-o postare pe pagina sa de Facebook. Asta l-a făcut să transmită un mesaj celor care se gândesc la minivacanţă.
„În fiecare zi drumul de la lucru spre casă a devenit unul plin de întrebări şi gânduri... Oare cât o să mai ţină pandemia asta? Când o să revenim la normal? O să mai scăpăm de combinezoane, măşti, mănuşi... În acelaşi timp gândul îmi fuge şi la pacienţii mei... Oare mâine, mai apuc să schimb o vorbă cu domnul/doamna X, voi reuşi să-l detubez pe Y?
Dacă gândul tău în momentul de faţă, este unde o să-ţi petreci minivacanţa şi singura problemă a ta, este că locul tău preferat este ocupat, atunci te poţi considera norocos, pentru că mulţi nu-şi găsesc cazare la ATI, iar restul, se pregătesc de-o înmormântare.
Am învăţat că fericirea nu înseamnă a avea, ci a fi.
Aşa că vă doresc să fiţi sănătoşi în drumul vostru spre a avea!”, a scris Amin Zahra.
Vă mai recomandăm:
Vă mai recomandăm:
Aparat unic în Timişoara, care determină cantitatea de anticorpi SARS-CoV-2 neutralizanţi
Cum poate fi „omorât” coronavirusul în cinci zile. Soluţia eficientă, dar riscantă, folosită la Timişoara
Cum poate fi „omorât” coronavirusul în cinci zile. Soluţia eficientă, dar riscantă, folosită la Timişoara
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: