Mesajul de Crăciun al Regelui Mihai I: „Multe sunt diferite faţă de acum două mii de ani, dar multe au rămas la fel, în lumea oamenilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majestatea Sa Regele Mihai a transmis al 76-lea Mesaj de Crăciun, din 1940 în coace. Regele spune că are încredere în generaţia tânără, care cu onestitate şi pasiune vor trece cu bine aceste timpuri.

Majestatea Sa Regele Mihai I s-a adresat din nouă românilor în Ajunul Crăciunului. Regele a transmis cel de-al 76-lea Mesaj de Crăciun, din 1940 în coace. 

„Români,

În anul 1940, m-am adresat vouă de Crăciun pentru prima oară. Am traversat aproape un secol împreună, iar astăzi întoarcem încă o pagină din viaţa ţării noastre. 

Generaţia tânără ştie ce vrea. Cu onestitatea şi pasiunea tinerilor români, am încredere că timpurile noastre vor putea fi trecute cu bine.

La sfârşit de an, gândul meu merge şi către oamenii în vârstă, unii singuri, alţii bolnavi. Ei ne dau o lecţie de curaj şi de demnitate.

Trimit încurajare celor care lucrează în spitale şi salvează vieţi. Celor care au inimile îndoliate, ca şi celor îngrijoraţi de starea de sănătate a celor dragi, le trimit toată afecţiunea şi compasiunea mea. 

Le transmit un cuvânt de apreciere celor de la catedră, din toate şcolile. Însufleţirea şi modestia lor sunt un exemplu pentru societate.

Militarii noştri îşi fac datoria cu cinste, iar uneori aceasta îi costă viaţa. Ei dau dovadă de curaj şi profesionalism.

Regina şi cu mine suntem puţin prezenţi în public, dar ne bucurăm când vedem că Palatul Elisabeta, Castelul Peleş şi Săvârşinul sunt pline de viaţă, că adună mii de români şi dau un exemplu bun societăţii. Multe instituţii şi organizaţii doresc să poarte un nume regal sau să aibă patronajul nostru, iar aceasta mă bucură nespus de mult.


Suntem în ajunul sărbătorii naşterii Domnului Nostru Isus Hristos. Familia noastră, precum a fiecăruia dintre voi, are parte de bucurii, dar şi de dezamăgiri şi de griji. Exemplul de iubire şi credinţă al Familiei Mântuitorului se aşază frumos alături de viaţa noastră de zi cu zi. Multe sunt diferite faţă de acum două mii de ani, dar multe au rămas la fel, în lumea oamenilor.
 

Trimit românilor din ţară, din Basarabia şi din toate colţurile lumii, o părintească binecuvântare.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.


În acest an, Regele Mihai I şi Regina Ana au rămas să petreacă sărbătorile de iarnă la reşedinţa din Elveţia. La Castelul de la Săvârşin (judeţul Arad) se află însă Principesa Margareta, Principesa Maria şi Principele Radu, care îi aşteaptă pe colidători.
 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite