Membră a clanului Căldăraş, acuzată că i-a furat unui renumit bijutier spaniol un inel cu diamante de 900.000 de euro

Membră a clanului Căldăraş, acuzată că i-a furat unui renumit bijutier spaniol un inel cu diamante de 900.000 de euro

Inelul a fost furat dintr-o cutie de valori dintr-o bancă. Fotografia este generică FOTO Pixabay

Un dosar din arhiva Curţii de Apel Timişoara scoate la iveală acuzaţiile aduse în Spania unei membre a clanului Căldăraş, care are cetăţenie franceză. Femeia de 35 de ani a fost arestată şi trimisă în Spania pentru continuarea anchetei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Curtea de Apel Timişoara a decis, la finalul lunii aprilie, arestarea unei femei cu cetăţenie franceză, în vârstă de 35 de ani, pe numele căruia autorităţile spaniole au emis un mandat european de arestare pentru furt. Franţuzoaica arestată de Curtea de Apel Timişoara este, în realitate, o membră a clanului Căldăraş, care are cetăţenie franceză şi domiciliul în Franţa.

Detaliile din mandatul european de arestare

Potrivit mandatului european de arestare, Flora Căldăraş a fost dată în urmărire şi arestată în lipsă într-un dosar în care este acuzată că, alături de alte două persoane, l-a jefuit de un inel cu diamant în valoare de 900.000 de euro pe unul dintre cei mai renumiţi bijutieri din Spania, Carlos Soler Cabot.

Potrivit procurorilor spanioli, furtul a fost comis în martie 2019. Sub pretextul că sunt reprezentante ale unui om de afaceri interesat să cumpere inelul din aur alb cu diamante, în valoare de 900.000 de euro, Flora Căldăraş şi o altă femeie au mers împreună cu Carlos Soler Cabot la banca în care era depozitat, într-o cutie de valori, inelul din aur alb.

„Ambele femei au examinat inelul cu un dispozitiv pe care îl purta dl. Soler şi au subliniat că este puţină lumină, şi nu îl pot vedea bine. După ce au examinat inelul şi l-au returnat în seiful sigilat corespunzător”, se arată în mandatul european de arestare.

După două zile, cele două „cliente” s-au dus din nou la bancă pentru examinarea inelului urmând să discute cu cumpărătorul real şi să îi comunice proprietarului. Bijutierul nu a mai primit niciun răspuns de la potenţialul client, dar nici nu a reuşit să dea de acesta, având telefonul închis.

Peste alte două zile, când a mers la bancă pentru a vedea inelul în cutia de valori, bijutierul spaniol a găsit în cutie „un colier cu un pandantiv cu simbolul păcii”.

Audiată în instanţă, Flora Căldăraş a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile din Spania, că doreşte să fie cercetată sub control judiciar şi că nu renunţă la beneficiul conferit de regula specialităţii.

Judecătorii români au dispus, însă, arestarea femeii şi transferarea ei în Spania pentru continuarea anchetei.

„Instanţa constată că intimata este urmărită de autorităţile spaniole pentru mai multe acuzaţii, respectiv două infracţiuni care, astfel cum rezultă din analiza anterioară, sunt prevăzute şi de legea română ca infracţiuni, astfel că emiterea mandatului european de arestare este legală şi nu există vreun motiv de neexecutare sub acest aspect. Intimata a fost reţinută în P.T.F. Nădlac II, pe sensul de intrare în România, având domiciliul legal în Franţa, astfel că simpla declaraţie a acesteia referitor la prezentarea sa voluntară în faţa autorităţilor din Spania nu este motiv de refuz al executării mandatului european de arestare şi va putea fi eventual avută în vedere de autorităţile spaniole cu ocazia verificării măsurii sale preventive”, se arată în sentinţa de arestare a femeii.

Vă mai recomandăm şi:

Cum fentează prostituţia legală din Marea Britanie bandele de proxeneţi români

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările