Medicii au intrat în grevă japoneză. Timp de o săptămână, aceştia vor purta banderole albastre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii de la Maternitatea "Odobescu" poartă banderole albastre la braţ
Medicii de la Maternitatea "Odobescu" poartă banderole albastre la braţ

La Timişoara, s-au alăturat protestului peste 200 de medici şi asistenţi medicali, membrii ai Sindicatului Materna, afiliat la Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România.

Medicii nu au întrerupt activitatea, însă pe parcursul protestului poartă banderole albastre la braţ.

Principalele revendicări ale protestatarilor se referă la aplicarea legii salarizării unitare care prevede diferite creşteri şi sporuri, cum ar fi sporul de risc în sălile de operaţii şi alte sporuri pentru condiţii deosebite sau cel de doctorat. 

„Legal, ar trebui să primim începând din 2008, spor pentru activitatea chirurgicală, sporul de 50 la sută pentru timpul petrecut în sala de operaţii, spor pentru personalul care lucrează în sălile de naşteri, de 25 la sută. De asemenea, sporul de doctorat, de 15 la sută. Neexistând norme de aplicare, decât în unităţile care au câştigat acest drept în instanţe, nu se acordă aceste sporuri. Noi avem procesul la CEDO”, a declarat medicul Olimpia Oprea, preşedintele Sindicatului "Materna".

De asemenea oamenii mai cer respectarea timpului de muncă conform normelor Uniunii Europene prin reducerea şi eliminarea deficitului de personal. Conform legislaţiei europene, după 12 ore de gardă, medicii trebuie să beneficieze de 24 de ore timp liber. 

Maternitatea Odobescu FOTO Ştefan Both


 

„În acest moment, medicii intră în gardă, dimineaţa la ora opt şi pleacă a doua zi la ora 13, ceea ce înseamnă 29 de ore de activitate neîntreruptă. Unele gărzi sunt foarte obositoare, iar nouă ni se cere performanţă dacă intrăm în sala de operaţii. Responsabilitatea e foarte mare”, a mai spus Olimpia Oprea.

Nu toţi medicii participă la acest protest. O parte nu sunt înscrişi în sindicat, iar alţii fac parte din Sindicatul Sanitas, care aşteaptă încă rezultatele negocierilor cu guvernul. Greva japoneză va dura toată săptămâna, timp în care medicii vor purta banderole albastre la braţ.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite