Medic de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, infectat cu coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Este vorba despre o doctoriţă de 31 de ani. FOTO EPA
Este vorba despre o doctoriţă de 31 de ani. FOTO EPA

O femeie în vârstă de 31 de ani, medic la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, a fost depistată pozitiv cu coronavirus. Medicul a fost deja internat la Spitalul de Boli Infecţioase.

Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara, medicul Constantin Luca, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că o doctoriţă a Institutului a fost depistată pozitiv cu coronavirus.

„Doctoriţa noastră, în vârstă de 31 de ani, vineri a simţit că are febră şi că o doare gâtul, a rămas acasă şi a anunţat spitalul. Am reuşit ieri să-i facem testul de coronavirus şi astăzi a venit rezultatul pozitiv. Niciun alt coleg nu a avut simptome sau altceva şi nici nu avem vreun pacient cu COVID-19. La noi, de două săptămâni se internează doar urgenţele. Cel mai probabil a luat virusul din comunitate. A fost deja transferată la Spitalul de Boli Infecţioase, se simte bine, nu mai are febră. Noi avem circuite separate la spital de când a început epidemia, dar facem acum anchetă epidemiologică pentru a stabili cu precizie cine a intrat în contact cu doctoriţa. Spitalul e dotat cu măşti, echipamente de protecţie”, a declarat medicul Constantin Luca.

Până în prezent, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş" din Timişoara, au fost înregistrate 53 de cazuri de coronavirus vindecate, cele mai multe din ţară, dar şi un deces al unei paciente infectate cu acest virus.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite