Mascaţii Poliţiei Timiş au ajuns de temut. Sunt cei mai buni la intervenţii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Serviciului Intervenţie Rapidă Timiş şi-au demonstrat încă odată abilităţile pe care le au prin ocuparea podiumului cu ocazia organizării la nivel naţional a Cupei Structurilor Speciale de Intervenţie.

Antrenamentele serioase şi devotamentul faţă de meseria pe care o desfăşoară au arătat că poliţiştii Serviciului de Intervenţie Rapidă Timiş, tratează cu seriozitate orice test cu care se confruntă, indiferent dacă sunt în misiune sau în competiţiile cu structurile similare din ţară şi din străinătate. Echipa a fost întemeiată de actualul şef al structurii încă din anul 1998, fiind prima echipă de intervenţie a poliţiei la nivel teritorial.

Începând cu anul 2006, unde echipa forţelor speciale a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş a ocupat un loc fruntaş în prima ediţie a Olimpiadei Echipelor Tactice de Intervenţie, premiile au continuat să vină, iar în anul 2008, la competiţie au participat şi echipe din Ungaria şi Bulgaria.

În anul 2010, luptătorii Serviciului de Intervenţie Rapidă Timiş au obţinut medalia de aur, arătând tuturor că sunt cei mai buni din domeniu din cele 43 de echipe participante. Tot în anul 2010 au mai fost premiaţi ca fiind cei mai buni în cadrul concursului Tactical SWAT Competition, organizat la Bucureşti.

În anul 2011, mascaţii timişeni au reconfirmat valoarea poliţiei Timiş, ocupând şi de această dată podiumul de premiere al Cupei Structurilor Speciale de Intervenţie, ediţia a II a. În cadrul acestei competiţii ei au fost medaliaţi cu aur la proba "Raid în Noapte" şi cu argint la clasamentul general.

Citeşte alte opinii ale jurnalistului Gerhald Ernst pe platforma "ideilibere.ro": Bacalaureatul ucide? Prostia a ajuns la rang de artă?

   

image
image
image
image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite