Maria Cleşiu, profesoara cu violonişti în întreaga lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luna trecută, profesoara de vioară a fost numită „Mentor pentru Excelenţă în Educaţie”, după ce elevii i-au făcut o surpriză.

PROFIL
Născută: 5 iulie 1953
Studii: Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj
Familie: Căsătorită, un băiat

Maria Cleşiu are o carieră de aproape trei decenii şi jumătate de predare a viorii. Profesoara se poate lăuda cu elevi care cântă în cele mai renumite orchestre din lume. „Am foşti elevi în Orchestra Simfonică din Detroit, în Georgia, Florida, la Weimar sau la Gratz. Sunt foarte mulţi şi mă mândresc cu ei”, povesteşte Maria Cleşiu. Ba mai mult, calităţile pedagogice ale profesoarei sunt recunoscute statistic: 100 la sută din elevii ei au terminat conservatorul, în timp ce 90 la sută profesează fie ca şi dascăli, fie ca şi membri în orchestră sau solişti.

Surpriză în ajun de Crăciun
Maria Cleşiu povesteşte cu emoţie cum a aflat despre faptul că a fost nominalizată la premiul „Mentor pentru Excelenţă în Educaţie”, chiar în ajunul Crăciunului. „Elevii mei, împreună cu părinţii lor, au depus toate actele la dosar şi le-au trimis la Cluj. Eu nu am ştiut nimic. Am aflat chiar în ajunul Crăciunului, când a venit o mămică să îmi dea vestea că sunt nominalizată. Acela a fost cel mai emoţionant moment. De acolo până la premiu nici nu mai conta pentru mine”, spune profesoara de vioară.

Cel mai vechi om din liceul "Ion Vidu"
Viaţa Mariei Cleşiu a fost strâns legată de liceul de muzică din Timişoara, încă din cei mai fragezi ani. A urmat cursurile de la grădiniţa muzicală „Ion Vidu” şi a studiat vioara din clasa I şi până în a XII-a la acelaşi liceu. După ce a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” la Cluj, Maria Cleşiu a revenit la Timişoara, în liceul unde şi-a întâlnit destinul, de data asta, ca şi profesoară.

Secretul, relaţia cu elevii
Cleşiu provine dintr-o familie de profesori universitari, unde pedagogia a fost o tradiţie. Nu a regretat niciodată că a dat scena pentru copii, întrucât, spune ea, meseria de dascăl este o vocaţie. Profesoara spune că studiază zilnic lucrările învăţăceilor ei, pentru a se putea transpune la nivelul lor. Cu elevii ei a dezvoltat o relaţie specială, pe care o întreţine, atât profesional, cât şi spiritual. Femeia se mândreşte cu darul de a citi potenţialul copiilor din privirea lor, din prima clipă în care îi cunoaşte.

Ea consideră că cele trei ore de instrument pe săptămână din orarul fiecărui elev sunt prea puţine. Astfel, în orele ei libere, mai exersează cu fiecare copil în parte. „Fac cu ei atâtea ore cât e nevoie. Fiecare copil are timpul lui de a recţiona şi trebuie tratat ca atare”, a conchis profesoara.

Întrebări şi răspunsuri
Care este satisfacţia unui dascăl?
Vă imaginaţi că, din punct de vedere financiar, nu am nicio satisfacţie. Eu mă simt împlinită când văd că elevii mei ajung departe. Dacă mă mai trezesc, câteodată, şi cu un semn de mulţumire, mă simt foarte bine. Se întâmplă foarte des să mă sune elevii, să mă întrebe, chiar să mă sfătuiesc cu ei. Este o mulţumire care nu poate fi egalată cu vreo satisfacţie financiară.

Ce înseamnă o carieră în umbra realizărilor celor din faţa scenei?
Un profesor este ca şi un părinte spiritual, care renunţă la viaţa lui, pe care le-o dedică elevilor. Nu oricine o poate face.

Ce-i place
Să citească în domeniul de specialitate, fiind pasionată şi de studiile de religie comparată. Nu exclude nici beletristica de calitate din lecturi. Iubeşte excursiile la munte, apa de izvor şi pădurile, încă din studenţie. Îi place perseverenţa şi profesionalismul.

Ce nu-i place
Detestă ipocrizia, lipsa de seriozitate şi de profesionalism. Nu-i plac oamenii care nu sunt siguri de ceea ce vor să facă. Nu-i plac controversele şi subiectele de scandal. Evită agitaţia pentru a-şi regăsi echilibrul.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite