Mama celor patru copii morţi în incendiul de la Timişoara: „În loc să-mi serbez fetiţa de doi ani, în data de 15 ianuarie, acuma o duc la groapă”

Mama celor patru copii morţi în incendiul de la Timişoara: „În loc să-mi serbez fetiţa de doi ani, în data de 15 ianuarie, acuma o duc la groapă”

Ana Maria Vulpe FOTO Opiniatimisoarei.ro

Ana Maria Vulpe, mama celor patru copii care au murit în incendiul izbucnit la o casă de de pe strada Memorandului din Timişoara, a fost audiată de poliţie.

Patru copii cu vârste cuprinse între şapte luni şi şase ani au murit în noaptea de miercuri spre joi într-un incendiu izbucnit la casa de pe strada Memorandului. Micuţii erau singuri în locuinţă când a izbucnit incendiul, în grija fratelui cel mare, în vârstă de 14 ani, care a ajuns la spital cu intoxicaţie de la fum. Nici mama, şi nici concubinul ei nu erau acasă, ajungând la faţa locului după izbucnirea incendiului.
 
Ana Maria Vulpe a mama celor patru copii care au murit a fost audiată de poliţie. Acesta le-a spus oamenilor legii că a fost nevoită să lucreze ca îngrijitoare, pentru că nu ajungeau banii în familie. 
 
„La ora 17.40 am plecat de acasă, lăsând copiii în siguranţă. Nu i-am lăsat cu foc. I-am hrănit, i-am îmbrăcat, l-am schimbat pe cel mic şi i-am lăsat în grija băiatului cel mare, de 14 ani. Concubinul meu mai avea jumate din bere şi am zis că până termină el berea, îmi iau şi eu o cafeluţă. Venisem de la muncă. Am intrat până înauntru, până aproape de copii, dar nu am putut să înaintez foarte tare din cauza căldurii. Nu vedeam nimic. A luat instinctorul din casă, a stins el cât a putut iar când a văzut că nu poate singur să stingă incendiul a ieşit afară şi a cerut ajutor. Sunt de vină pentru că i-am lăsat nesupravegheaţi, cu băiatul cel mare. Chestia asta mă va marca pe toată viaţa. În loc să-mi serbez fetiţa de doi ani, în data de 15 ianuarie, acuma o duc la groapă. E cea mai mare durere. Nu doresc nici duşmanilor mei aşa ceva”, a declarat Ana Maria Vulpe, pentru Opiniatimisoarei.ro. 
 
Din informaţiile de până acum, băiatul de 14 ani, copilul concubinului Anei Maria Vulpe, a aprins focul în sobă şi a mers să încălzească laptele pentru bebeluşul de şapte luni. Atunci a izbucnit incendiul în casă. 

Citiţi şi:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: