Magdalena Radu: ofiţer specialist în secretariat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magdalena Radu
Magdalena Radu

Profesoară de limbi străine, tânăra este purtătorul de cuvânt al Panitenciarului Timişoara. Aceasta a lăsat Londra, unde a predat franceză şi spaniolă, pentru a face escortă la deţinuţi.

Profil:

Născută. 20.09.1979. Brăila
Studii. Facultatea de Litere. Master în limbi străine şi master în comunicare
Experienţă. Lucrează la Penitenciarul Timişoara din 2003
Famile. Căsătorită, o fetiţă de 9 ani

Magdalena Radu a este fiica unui fost primar dintr-o comună botoşeneană. A făcut şcoala la Brăila, iar pentru facultate a ales Timişoara. L-a cunoscut pe Romulus Radu, prim balerin al Operei Române, care i-a devenit soţ, în anul trei.

„Ne-am cunoscut după ce m-a dus o colegă la balet. Au urmat sute bune de scrisori şi e-mailuri”, a povestit Magdalena Radu. După terminarea facultăţii, Magdalena şi-a încercat norocul în Occident. A plecat în Anglia, la Londra, unde a predat franceza şi spaniolă, la un liceu de stat. Nu s-a putut însă adapta.

„Câştigam 1.300 de lire steline, dar numai creşa pentru fetiţa noastră a costat 700 de lire. Noroc că am locuit la sora mea, dar nu ne rămâneau foarte mulţi bani. Nu mi-a plăcut nici clima, nici oamenii şi ne-am întors acasă”, a spus Magdalena.  Revenită la Timişoara, Magdalena a fost pusă în situaţia să îşi caute un loc de muncă.

Escortă pentru deţinute

După ce a lucrat o perioadă la o firmă de publicitate, a dat examen la Centru de Minori de la Buziaş, pe post de profesor de limbi străine. „A fost un examen drastic, printre probe fiind cel sportiv. Până la urmă nu am ajuns la Buziaş, ci la Penitenciarul Timişoara, unde aveau nevoie de un purtător de cuvânt”, a mai declarat Magdalena.

Magdalena Radu a fost angajată ca „escortă 1”, pentru deţinutele femei. Profesoara a fost nevoită să înveţe munca de poliţist, chiar să tragă cu arma. „Noi tragem periodic. Am început cu puşca mitralieră şi am ajus pe pistol Carpaţi”, a mai spus Magdalena.
Trei ani de zile a lucrat ca subofiţer, iar din 2007 are gradul de ofiţer.

Întrebări şi răspunsuri

Cum au fost contactul cu sistemul penitenciar pentru o profesoară?
În primele două luni am avut fiori pe şira spinării. Dar după ce am reuşit să mă pun la punct cu teoria şi practica nu mi-a mai fost teamă. Am participat la escorte, duceam deţinuţi la Reşiţa, Oraviţa, Moldova Nouă, Caransebeş. Dacă ştii ce ai de făcut e uşor. Acum sunt ofiţer specialist secretariat.
Câte cereri de căsătorie ai primit de la deţinuţi?
Am avut parte şi de aşa ceva. Îmi acordă o atenţie specială. Lăsând gluma la o parte, au fost destule scrisori, dar dacă nu le răspunzi renunţă.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite