Linie de tramvai construită din bani privaţi şi donată oraşului, deschisă după trei ani de blocaj birocratic. Ce a stat în calea investiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deschiderea liniei de tramvai realizate din bani privaţi, la Timişoara FOTO Constantin Duma
Deschiderea liniei de tramvai realizate din bani privaţi, la Timişoara FOTO Constantin Duma

O linie de tramvai construită de fondul de investiţii care a realizat cel de-al doilea mall din Timişoara şi donată oraşului a fost deschisă după mai bine de trei ani de la finalizarea lucrării. În calea deschiderii liniei de tramvai a stat o staţie de măsurare a calităţii aerului pentru a cărei mutare a fost nevoie de mai mulţi ani.

Fondul de investiţii NEPI, care a construit la Timişoara Shopping City, cel de-al doilea mall deschis în oraş, în Calea Şagului, a realizat în cadrul proiectului de construire a centrului comercial şi o extindere a liniei pe care circulă tramvaiul 2. Conform înţelegerii dintre investitor şi Primăria Timişoara, investiţia a fost realizată din banii investitorului şi donată la final municipalităţii. Numai lucrările la linie au costat aproximativ 700.000 de euro, investiţia totală care include şi modernizarea bulevardului între strada Ana Ipătescu şi Shopping City ajungând la trei milioane de euro.

Chiar dacă lucrarea a fost gata în urmă cu mai bine de trei ani, linia de tramvai nu a putut fi deschisă pentru că în calea ei stătea o staţie de măsurare a calităţii aerului. „În România se poate întâmpla şi aşa ceva. Nu am primit aprobări să mutăm o amărâtă de staţie de măsurare a parametrilor aerului. Din punct de vedere tehnico-economic era o nimica toată. Nu am primit ani de zile această aprobare. Nu e păcat că în tot acest interval timişorenii nu au putut beneficia de transport public cu tramvaiul până la un mare complex comercial?”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Adrian Boca, project manager în cadrul NEPI a declarat la deschiderea liniei de tramvai că „a fost puţin frustrant” ca o lucrare realizată din bani privaţi şi donată oraşului să fie blocată atâta timp de birocraţie. „A fost puţin frustrant, dar administraţia locală a reprezentat un suport foarte bun pe parcursul acestor ani şi am reuşit să obţinem toate aprobările pentru a face acest proiect funcţional”, a declarat Adrian Boca, potrivit căruia investiţia totală construită de NEPI şi donată municipalităţii se ridică la aproximativ trei milioane de euro. „Odată cu această inevstiţie am amenajat şi zonele învecinate: a fost remodelat bulevardului Calea Şagului de la Ana Ipătescu până în parcarea Shopping City, a fost construită o nouă linie de tramvai cu toate dotările aferente, toate aceste lucrări însumând aproximativ trei milioane de euro”, a mai declarat reprezentantul NEPI. 

Directorul Societăţii de Transport Public Timişoara (STPT), Nicolae Bitea, a declarat că începând de luni tramvaiul 2 nu va mai întoarce în bucla din Dâmboviţa, ci în cea de la Shopping City. Bitea a mai declarat că pe traseu vor circula în fiecare zi şapte tramvaie, timpii de aşteptare fiind de 15 minute în timpul săptămânii şi 17 în week-end.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite