Limba română vorbită în Banat are puternice influenţe germane: „ştrimfi“, „şvaiţer“, „vană“, „şuncă“
0
Conform datelor oficiale, structura vocabularului limbii romane curpinde 2,47 la sută cuvinte de sorginte germană.
Vocabularul limbii române este în mare parte de origine latină vulgară - o variantă vorbită a limbii romanilor. Conform estimărilor, 30,33% al cuvintelor româneşti au fost moştenite din latină.
Structura vocabularului limbii române este urmatoarea:
- Elemente romanice 71.66%, din care:
30,33% latineşti moştenite
22,12% franceze
15,26% latineşti savante
3,95% italiene
- Formaţii interne 3,91% (majoritatea fiind bazate pe etimoane latine)
- Slave total 14,17%, din care:
9,18% slava veche
2,6% bulgăreşti
1,12% ruseşti
0,85% sârbo-croate
0,23% ucrainene
0,19% poloneze.
- Germane 2,47%
- Neogreceşti 1,7%
- Traco-dace de substrat 0,96%
- Maghiare 1,43%
- Turceşti 0,73%
- Englezeşti 0,07% (în creştere)
- Onomatopee 0,19%
- Origine incertă 2,71%
Iată, aşadar, că vocabularul limbii romane curpinde 2,47 la sută cuvinte de sorginte germană. Până în secolul al XX-lea, româna a intrat în contact cu câteva limbi apropriate geografic de aceasta, printre care şi germana.
În timpul contactului cu popoarele vechi germanice (goţii, gepizii etc.), care au trecut pe acest teritoriu încă din secolele II-III, se spune că limba română a căpătat multe cuvinte germanice din această epocă, dar mulţi lingvişti neagă orice influenţă veche germanică.
A doua fază începe în Evul Mediu prin contactul direct al românilor cu populaţiile germanice stabilite în Transilvania, Banat şi Bucovina.
În Transilvania, prezenţa saşilor datează din secolul al XII-lea, când au fost aduşi pentru asigurarea stăpânirii statului feudal maghiar. În Banat primii colonişti germani (şvabii) au fost aduşi în secolul al XVIII-lea, când Imperiul habsburgic avea nevoie să-şi protejeze graniţele.
“Este dificil să delimităm împrumuturile germane mai vechi (dinainte de secolul al XVIII-lea) de cele mai noi. Unele dintre cuvintele care au fost propuse ca fiind mai vechi sunt: buştean, hingher, jet, roabă, şanţ, şură, şold, ştreang, turn. Lexicul românesc s-a îmbogăţit şi cu alte cuvinte de provenienţă germană după secolul al XVIII-lea. Ele se referă mai degrabă la domeniile comerţului, meseriilor, obiectelor de uz casnic: cartof, chelner, chiflă, clavir, cremwurşti, gheşeft, griş, halbă, haltă, iuncăr, joagăr, laibăr, maior, matroz, ofiţer, parizer, rabat, stofă, şniţel, şnur, şorţ, şpiţ, şuncă, şurub, şvaiţer, vană etc.”, aflăm de pe portalul roinfo.gr.
Iată şi alte cuvinte de sorginte germană: ştrimfi, căprar, grenadă, taler, şfanţ, rabat, ghips, maistru, foen, iceberg, manager, bormaşină, cocs, matriţă, rolă sau şină.
Cea mai mare parte a cuvintelor germane au păstrat un caracter regional, fiind cunoscute numai acelor graiuri unde a existat un contact direct. Banatul este aria cu cea mai puternică influenţă germană.
Se încarcă comentariile...
