Liderul unui ONG pentru drepturile rromilor, judecat pentru o faudă de 200.000 de euro, din fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Bibi a fost trimis în judecată de procurorii DNA Foto: parudimus.ro
Valentin Bibi a fost trimis în judecată de procurorii DNA Foto: parudimus.ro

Valentin Leonard Bibi, preşedintele Asociaţiei „Parudimos” Timişoara, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru că şi-a însuşit peste 200.000 de euro din banii Comunităţii Europene.

La data de 27 iulie 2010, Consiliul Local al comunei Dumeşti, judeţul Iaşi a devenit beneficiarul unui contract de finanţare pentru punerea în practică a proiectului „Măsuri active pentru prevenirea abandonului şcolar”, finanţat din Fondul Social European – POSDRU. 


Obiectivul general al proiectului l-a constituit „prevenirea şi corectarea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii prin promovarea parteneriatului şcoală-comunitate-părinţi, prin creşterea atractivităţii educaţiei şi prin sprijinirea elevilor din categoriile vulnerabile, într-un mediu educaţional deschis şi inclusiv”.


În vederea derulării proiectului, la data de 19 septembrie 2010, Consiliul Local Dumeşti a încheiat un acord de parteneriat cu Asociaţia „Parudimos” Timişoara, reprezentată de Leonard Valentin Bebi, în calitatea sa de preşedinte al acestei asociaţii. 


Procurorii DNA spun că în perioada decembrie 2010 – august 2011, Bebi şi-a însuşit din contul asociaţiei şi a cheltuit în interes personal suma de 901.874,25 lei (echivalentul a aproximativ 210.104 euro), primită cu titlu de prefinanţare în cadrul proiectului.

De asemenea, pe 3 noiembrie 2011, pentru a demonstra că nu a cheltuit banii în alte scopuri decât cele pentru care au fost alocaţi, Leonard Valentin Bebi a falsificat şi a prezentat unui reprezentant al managerului de proiect un extras de cont bancar al asociaţiei.


Dosarul celor de la DNA a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Iaşi. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite