Lecţie de supravieţuire extremă: cum trăieşti în stradă la –15 grade GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fără ajutor din partea instituţiilor statului, în plină iarnă, oamenii străzii au învăţat să se încălzească cu zăpadă pentru a nu muri. Oamenii străzii din Timişoara au dormit, azi-noapte, într-un frig extrem în aer liber. Pentru ei totul a ajuns o lecţie de viaţă.

Marian Valentin are 18 ani şi este unul dintre "produsele" sistemului autohton de protecţie şi asistenţă a victimelor abandonului de familie. Nu ştie cine este mama sau tatăl său, însă spune că îi este bine în stradă. De aproape doi ani de zile are reşedinţă la Gara de Est din Timişoara. Are propria băncuţă şi îi ştie pe toţi proprietarii de afaceri din zonă. A învăţat să supravieţuiască atât caniculei, cât şi gerului.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE



Azi-noapte a avut poate cel mai greu somn deoarece în Timişoara temperaturile au coborât până la -15 grade celsius. "Viaţa e la fel de simplă atât vara, cât şi iarna. Nu e complicat. Îţi trebuie câţiva bănuţi pentru un ceai înainte de somn şi unul pentru momentul în care o să deschizi ochii. Asta dacă nu o să îngheţi", spune relaxat Marian Valentin.

image

Citește aici povestea unui orădean care a murit înghețat, la Oradea

După ce în noaptea de vineri spre sâmbătă tânărul a dormit pe o băncuţă înzăpezită din faţa Gării de Est, la prima oră a dimineţii, băiatul curăţa de zor zăpada din faţa unei agenţii de turism. "Astăzi nu am mâncat nimic. Mă încălzesc curăţând zăpada. Pe urmă, o să primesc cinci lei de la tanti patroana şi o să beau un ceai şi o să mănânc o pâine. Uite ce frumos ninge. Nu ai cum să te superi pe o vreme aşa faină", mai spune Marian Valentin.



Tânărul a avut noroc vineri noaptea că a dat peste nişte poliţişti buni la suflet. Aceştia l-au trezit din somn şi i-au dat zece lei ca să se ridice de pe bancă şi să meargă până la un magazine non-stop de unde să îşi cumpere ceva cald de băut. "Poliţiştii mi-au zis că poate o să mor în parc şi nu vor să mă aibă pe conştiinţă. Nu e prima noapte petrecută pe ninsoare. Sunt rezistent. Mi-ar fi mai uşor în canal, dar acolo te prostesc alţii. Te apuci să tragi din pungă, băutură şi ţigară", mai spune supravieţuitorul iernii.

În Timişoara există un singur azil de noapte pentru oamenii străzii, dar acolo pot dormi doar 50 de persoane.

Marian Valentin a învăţat să supravieţuiească iernii
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite