Laboratoare de fizică şi chimie la nivel occidental, în cadrul Liceului "Nikolaus Lenau" din Timişoara FOTO

Laboratoare de fizică şi chimie la nivel occidental, în cadrul Liceului

Laboratorul de fizică de la "Lenau" FOTO Ştefan Both

Două laboratoare unice în România au fost inaugurate astăzi la Liceul „Nikolau Lenau” din Timişoara, în prezenţa noului ambasador al Republicii Federale Germania în România, Cord Meier-Klodt.

Ştiri pe aceeaşi temă

Noile laboratoare de fizică şi de chimie de la Liceul "Nikolaus Lenau" au fost dotate cu tehnologii de nivel occidental. Investiţia se ridică la 560.000 de lei, bani din bugetul Consliliului Local.

Este un laborator de cel mai înalt nivel. După cum ştiţi învăţământul este o prioritate pentru Primărie. Am depus eforturi mari pentru ca şcolile din oraş să facă un salt la un alt nivel infrastructural. Suntem într-un liceu în care au învăţat doi laureaţi cu Premiul Nobel, iar asta ne obligă suplimentar”, a declarat Nicolae Robu, edilul-şef al Timişoarei.

Laboratoarele de fizică şi chimie de la liceul Lenau au fost dotate cu mobilier şi echipament modern, care permite elevilor experimente în siguranţă maximă.

Am dorit să avem un laborator de fizică sigur şi performant. Am optat pentru un sistem ingenios atunci când elevii fac experimente, un sistem mobil la care se poate renunţa atunci când sunt cursuri. În momentul în care se întâmplă ceva, avem un buton de siguranţă care opreşte automat curentul la toate mesele. Există măsuri de siguranţă adecvate”, a spus Elena Wolf, directorul liceulului “Lenau”.

La eveniment a participat şi ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt, aflat la prima sa vizită în Timişoara.

Este prima mea vizită la Timişoara şi mă bucură că am ajuns la această şcoală, care este un centru de excelenţă, nu doar pentru cei din minoritatea germană, ci pentru toţi din ţară, pentru toate etniile, nu asta este important. Suntem foarte mulţumiţi de acest suport din partea Primăriei”, a  declarat Cord Meier-Klodt.

Liceul “Nikolaus Lenau” a trecut recent printr-o modernizare masivă în urma unei finanţări din fonduri de la Uniunea Europeană, în valoare de 7 milioane de lei. A rămas de reabilitat faţada clădirii, însă deocamdată Primăria Timişoara se află în litigiu cu firma care a câştigat licitaţia pentru aceste lucrări.

Dotările laboratoarele sunt realizate cu bani de la bugetul local. După amenajarea laboratoarelor de fizică şi chimie, urmează ca anul viitor să se facă şi un laborator modern de biologie. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: