Judecătorii l-au lăsat liber pe tânărul care băut fiind şi fără carnet a lovit un copil cu maşina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Individul a recunoscut fapta în faţa poliţiştilor
Individul a recunoscut fapta în faţa poliţiştilor

Procurorul de caz a propus arestarea preventivă a individului care, zilele trecute, băut fiind şi fără carnet, s-a urcat la volan şi a accidentat un copil de patru ani. Propunerea sa a fost însă respinsă de Judecătoria Timişoara.

„Procurorul de caz, analizând dosarul cauzei, a dispus prin ordonanţă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat şi a înaintat dosarul instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă a acestuia. În aceeaşi zi, instanţa de judecată a respins propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara de arestare preventivă şi a dispus obligarea inculpatului de a nu părăsi municipiul Timişoara pentru o perioadă de 30 de zile", ne-a declarat Mihai Valentin, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Accidentul a avut loc zilele trecute, pe strada Bujorilor din Timișoara. Copilul de patru ani se afla pe bordura din marginea drumului când a fost lovit de o mașină cu numere de Italia. După producerea accidentului, individul aflat la volan a dispărut cu tot cu autoturism, fără să-l intereseze soarta copilului. Poliţiştii au reuşit însă să îl identifice şi să îl reţină.


Mircea C., de 22 de ani, din Timişoara, a recunoscut imediat că se afla la volan. Polițiștii au stabilit că tânărul se afla sub influența băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparatul alcooltest a fost de 0,63 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, unde acesta a refuzat să i se facă analize. Individul s-a ales cu dosar penal şi riscă să petreacă ani buni după gratii.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite