Judecător, despre amploarea pe care a luat-o consumul de droguri în România: „Tema nu mai este demult una «occidental㻓

Judecător, despre amploarea pe care a luat-o consumul de droguri în România: „Tema nu mai este demult una «occidental㻓

Curtea de Apel Timişoara a emis joi, 22 februarie, sentinţa finală într-un dosar de trafic internaţional de droguri în care un bărbat a fost acuzat că a adus din Olanda peste 450 de pastile de ecstasy. Judecătorul care l-a condamnat în prima instanţă pe traficantul de droguri a subliniat amploarea traficului şi consumului de droguri din România.

Şase ani şi două luni de închisoare. Aceasta este pedeapsa primită de Popa Claudiu Ioan, un traficant de droguri din Arad, acuzat că a introdus în ţară 450 de comprimate de ecstasy, pe care le-a cumpărat de la un marocan pe care l-a cunoscut în Olanda.

„Inculpatul s-a deplasat în patru rânduri în străinătate, de unde a cumpărat în total 450 comprimate MDMA la preţul de 2 euro/bucată, pe care le-a introdus fără drept în ţară, vânzându-le diferitor persoane la preţul de 25 lei bucata”, se arată în rechizitoriul procurorilor DIICOT. Pentru a-l prinde pe Traficant, procurorii DIICOT au autorizat un colaborator să cumpere stupefiante de la Popa.

Când a fost prins, traficantul a recunoscut tot, iar judecătorii l-au condamnat la şase ani şi două luni de închisoare. Traficantul a depus apel, pe care l-a retras ulterior, sentinţa Tribunalului Arad, rămânând astfel definitivă. „Instanţa reţine că fenomenul traficului de droguri a luat amploare în România, astfel că, dacă, în urmă cu un deceniu, piaţa de desfacere a acestora se afla la un nivel scăzut, ţara noastră fiind folosită mai mult pentru tranzit spre alte ţări, în prezent, România a devenit un punct de atracţie, o ‹‹furnizoare›› de consumatori de droguri, în special în rândul tinerilor care, din curiozitate, teribilism sau alte motivaţii, au devenit clienţi ai traficanţilor de droguri”, se arată în sentinţa de condamnare a traficantului.

Judecătorul arată că potrivit raportului Agenţiei Naţionale Antidrog privind situaţia drogurilor în anul 2017, MDMA (methylenedioximethamfetamină), cunoscut şi sub denumirea ecstasy, este cel mai consumat drog din categoria stimulanţilor, în care se încadrează, alături de cocaină şi alte amfetamine. „Explicaţia este dată de preţul la nivelul străzii, acesta fiind mult mai mic, comparativ cu cel al cocainei. Deoarece, din punct de vedere al disponibilităţii percepute, stimulanţii sunt consideraţi dificil de procurat, consumului de ecstasy declarat se cifrează la 0,5% din populaţia generală cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 ani, 0,1% dintre respondenţi  menţionând un astfel de consum în ultimul an”, se mai arată în sentinţa Tribunalului Arad.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: