Iliescu, despre Regele Mihai, în anul 1989: „Este un boşorog care ar trebui să-şi vadă de pensie şi să ne lase dracului în pace“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Mihai I
Regele Mihai I

Regele Mihai, ultimul monarh din ţările Europei de Est, unul dintre puţinii şefi de stat în viaţă din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, a împlinit 95 de ani.

Regele Mihai împlineşte astăzi, 25 octombrie, vârsta de 95 de ani. Ziua Majestăţii Sale se nimereşte cu Ziua Armatei Române, care în 25 octombrie 1944 elibera Ardealul de Nord. La acest deznodământ s-a ajuns şi datorită Regelui Mihai, care la 23 august 1944, printr-o lovitură de stat, a decis demiterea şi arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României. 
 

Imediat după aceasă acţiune, România a ieşit din alianţa cu Puterile Axei, a declarat încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaţilor şi a declarat război Germaniei şi Ungariei.
 

Regele Mihai I este ultimul monarh din ţările Europei de Est, unul dintre puţinii şefi de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

„Le-a supravieţuit tuturor. Şi lui Vâşinski, şi lui Petru Groza, şi Anei Pauker, şi lui Gheorghe Gheorghiu Dej, şi lui Ceauşescu, şi lui Hitler, şi lui Stalin, şi lui Hruşciov. Astăzi este aici, printre noi. 95. La mulţi ani, Majestate!”, a scris Flavius Boncea, unul dintre cei mai vocali regalişti din Timişoara.

Fostul consilier local "ţărănist" a povestit şi o anecdotă legată de Ion Iliescu şi Regele Mihai. 

În 1989, Regele Mihai avea 68 de ani. Atunci, Ion Iliescu zicea despre Rege că e un boşorog care ar trebui să-şi vadă de pensie şi să ne lase dracului în pace. Peste mulţi ani, în 2000, Ion Iliescu, pe atunci doar senator, venea la Timişoara să îşi promoveze candidatura la preşedinţie. Eram ziarist la <Timişoara>. Întrebarea mea a fost ultima din conferinţa de presă. I-am amintit lui Iliescu de declaraţia lui din urmă cu mai bine de 10 ani (între timp, Iliescu împlinise 70 de ani - cu doi mai mult decât avea Regele atunci când a fost catalogat drept <boşorog>). <De ce nu ne lăsaţi dracului în pace, să vă vedeţi de pensie?>. Nu mai contează răspunsul pe care l-am primit. Cert este că toţi pesediştii care erau atunci în sediu au devenit brusc mai roşii decât erau de la mama natură. Iar Iliescu a fost reales preşedinte.

Enumerarea de mai sus şi povestioara au un rost: cel de a arăta că binele, cumva, supravieţuieşte răului. De aceea sunt convins că Regele Mihai le va supravieţui şi ultimilor doi detractori ai săi: Iliescu şi Băsescu. Şi detractărilor, mult mai numeroase, la adresa Familiei Sale”, a scris Flavius Boncea, în ziua de naştere a Regelui Mihai.

Regele Mihai


 

Flavius Boncea, fost consilier local PNŢCD, a primit în anul 2011 „Medalia Regelui Mihai I pentru Loialitate”, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Elisabeta din Bucureşti.


Citeşte şi:

Timişoreanul care l-a descoperit pe Regele Mihai pe o monedă 100 de lei: “Am aflat că Regele nostru trăieşte de la un post de televiziune din Ungaria”

Legătura sufletească între Regele Mihai şi Timişoara. A ctitorit Catedrala, a înfiinţat Universitatea de Vest şi Filarmonica Banatului

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite