INTERVIU Cristian Măcelaru, românul premiat cu Grammy în 2020. „E trist că numai 13 la sută din copiii din România au fost vreodată la un concert simfonic”

INTERVIU Cristian Măcelaru, românul premiat cu Grammy în 2020. „E trist că numai 13 la sută din copiii din România au fost vreodată la un concert simfonic”

Cristian Măcelaru în Parcul Rozelor din Timişoara FOTO Ş.Both

Cristian Măcelaru este unul din cei mai reprezentantivi dirijori ai generaţiei sale. Timişoreanul a câştigat recent un premiu Grammy, este invitat cu regularitate să dirijeze orchestre de top din lume şi a fost numit pentru a prelua Orchestra Naţională a Franţei (ONF), unul dintre cele mai prestigioase ansambluri simfonice din ţară.

Numele lui Cristian Măcelaru a devenit cunoscut în România şi printre cei care nu sunt iniţiaţi în muzica clasică după ce la sfârşitul lunii ianuarie, dirijorul a fost răsplătit cu un premiu Grammy. Cristian Măcelaru a fost distins cu cel mai important premiu acordat de criticii din domeniul muzicii alături de violonista Nicola Benedetti şi Orchestra Simfonică din Philadelphia, la categoria ”Cea mai bună interpretare instrumentală solo”.
 
Măcelaru s-a desăvârşit ca artist în Statele Unite ale Americii, însă povestea lui începe la Timişoara, acolo unde s-a născut într-o familie în care este cel mai mic dintre cei 10 fraţi.
 
Cristian Măcelaru a revenit în oraşul natal să dirijeze spectacol simfonic al Filarmonicii Banatul, organizat în preajma Zilei Timişoarei.
 
După mulţi ani, v-aţi întors pe scena din Timişoara. Cum este reîntâlnirea cu oraşul natal?
 
De fiecare dată când mă reîntorc la Timişoara, am o emoţie şi un sentiment foarte bogat. M-am născut în Timişoara, am crescut aici, treceam prin Parcul Rozelor în fiecare zi spre şcoală. Mi-am format multe din ideile sau filosofiile despre viaţă în Timişoara. Este un oraş bogat în valori culturale, artistice. M-am format ascultând Filarmonica Banatului. Pentru mine, să pot să mă reîntorc aici e un moment special.
 
Cum v-aţi îndrăgostit de muzică?

Nu a fost o decizie pe care am luat-o eu, din cauză că vin dintr-o familie de muzicieni. Eu fiind ultimul din cei zece fraţi ai mai, toţi cântă la instrumente muzicale, inclusiv părinţii, nu ţin minte să fi luat eu decizia de a face muzică. Ce ţin minte este că deja ştiam să citesc muzica atunci când am început să învăţ alfabetul. Pentru mine muzica a fost întotdeauna singurul drum, am fost îndrăgostit de muzică pentru că era limbajul prezent în casa noastră de dimineaţa până seara.


 
Cine a fost mentorul dumneavostră?

La Timişoara, am studiat la Liceul de Muzică cu mai mulţi profesori, dar cel care m-a format cel mai mult a fost Ioan Fernbach, concertmaestrul filarmonicii, a fost şi directorul filarmonicii. Cu el am studiat vioara şi cred că a lăsat amprenta cea mai profundă asupra mea. 
 
De ce aţi ales cariera dirijorală?

Când am ajuns în America, cântând în multe orchestre şi fiind foarte aproape de dirijori, am remarcat tot mai des sunt foarte mulţi dirijori nu fac ceea ce cere compozitorul. Acest lucru m-a provocat să găsesc o modalitate prin care să contribui eu, în felul în care înţeleg eu care a fost dorinţa compozitorului. Am început să studiez dirijatul. În momentul în care stai în faţa unei orchestre, e ca un drog. Acum, pot să spun că reuşesc să fac ceea ce iubesc.
 
Cât de greu a fost să vă consarcaţi pe plan internaţional?
 
Fiecare dirijor are un drum diferit. Eu am lucrat întotdeauna foarte mult. Dar uşile mi s-au deschis cu foarte mare noroc. Mereu am fost acceptat oriunde am dirijat. E adevărat că mi-am făcut treaba cât de bine am putut eu. În muzică dispar diferenţele dintre culturi, din acest motiv a rămas limbajul principal care ne uneşte pe toţi.  

 
Până la urmă Europa v-a atras din nou, aţi veni pe "bătrânul continent" să conduceţi orchestre.
 
Nu am renunţat la America. Dar ca muzician, nu m-am dus în America să fiu într-o ţară ca aceea. Eu m-am dus unde uşa mi s-a deschis, pentru a face muzică la cel mai înalt nivel posibil. Asta a fost singurul motiv pentru care m-am dus în America, am căutat o şcoală bună, un profesor bun care să mă ajute să pot să înţeleg muzica la un nivel superior. Când uşile s-au deschis în aşa fel încât să colaborez cu orchestre foarte bune din Germania sau Franţa, au fost oportunătiţi pe care nu le-am putut ignora.  
 
 
Sunteţi al doilea român care a câştigat un Grammy. Ce a însemnat pentru dumneavostră acest premiu?
 
În primul rând a fost o surpriză plăcută. Nu mă aşteptam. Dar a fost o recunoaştere a unui efort enorm pentru realizarea acestui material. Pentru că înregistrarea în sine e făcută din concert, cu Orchestra din Philadelphia şi cu Nicola Benedetti. Cu două-trei zile înainte de prima repetiţie, nu ştiam dacă se va putea realiza. Totul s-a întâmplat la ultima secundă. Inclusiv faptul că nu am avut timp să facem retuşuri. A fost o săptămână extraordinar de stresantă, pentru că de mine depindea să putem să scoate acest disc. Visul meu e să vin în Timişoara cu acest proiect câştigător de Grammy, să-l audă publicul live. 


 
Ce îşi mai poate dori un artist după un Grammy?

Să ia un al doilea Grammy! 

Aţi colaborat şi multe orcheste din România. Cum vedeţi viaţa muzicală din ţara noastră?

Am colaborat cu multe orcheste din România pentru că nu am dorit să fiu doar un comentator, am vrut să fiu şi un om care acţionează. E un lucru foarte interesant. Oriunde merg în lume întâlnesc români, în toate orchestrele mare ale lumii. Şi aceşti români, care sunt în aceste orchestre, sunt printre cei mai buni şi cei mai respectaţi muzicieni. Când mă reîntorc în România, de fiecare dată văd că se pune accent tot mai puţin că există muzicieni extraordinari. Ar trebui investim mai mult în orcheste, în cultura din România şi în educaţie, ceea ce, din păcate, nu se întâmplă. Mă doare acest lucru, pentru că acest dezinteres de a investi în valorile pe care le avem va avea un impact negativ pe generaţiile care urmează în România. E trist că numai 13 la sută din copiii din România au fost vreodată la un concert simfonic. Fiecare copil de şcoală ar trebui să aibă experienţa unui concert cu o orchestă, pentru a putea înţelege ce este această frumuseţe. Trebuie să sădim această sămânţă, să înţeleaga frumuseţea unei vieţi îmbogoţită de artă şi cultură.  
 

 
Urmăriţi pregătirea Timişoarei pentru titlul de Capitală Culturală Europeană?
 
Sincer să fiu, nu sunt implicat deloc. Nu pot să spun că am urmărit foarte intens, dar îmi doresc ca acest titlu să pună Timişoara într-o lumină europeană pozitivă, nu într-una negativă. Mi-e frică să nu ajungem să spunem că am avut o oportunitate pe care am pierdut-o. Timişoara e un oraş extraordinar de frumos, toţi oamenii care vizitează oraşul pleacă simţindu-se plin de bucurie. Cred că nu avem încă o direcţie în care cultura şi arta să fie predominante în oraş. 
 
Timişoara mai e “acasă” pentru dumneavostră?

Da. Aici trăieşte familia mea, mama, eu vin în Timişoara de fiecare dată să-i văd. Pentru copiii mei Timişoara înseamnă casa bunicilor. Timişoara a rămas un loc foarte special. 



Cristian Măcelaru a fost invitat să dirijeze Filarmonicii Banatului într-un concert susţinut în Parcul Rozelor, în preajma Zilei Timişoarei. Suita pentru orchestră Planetele, compus de Gustav Holst, va începe la ora 21.00, iar invitat special va fi Dumitru Prunaru, în rol de povestitor. 
 
Pentru a respecta regulile din timpul pandemiei de coronavirus, în parc vor putea intra doar 500 de spectatori.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările