INTERVIU ADEVĂRUL Medic timişorean: „I-aş da afară pe toţi doctorii din spitalele de stat care iau bani de la pacienţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doctorul Mihai Ionac, in sala de operatie de la Spitalul Judeţean din Timişoara
Doctorul Mihai Ionac, in sala de operatie de la Spitalul Judeţean din Timişoara

MIhai Ionac (45 de ani), şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară din Spitalul Judeţean Timişoara şi unul dintre cei mai buni doctori în microchirurgie din ţară, este de  părere că doctorii care primesc şpagă de la bolnavi ar trebui să plece din spitalele de stat în cele private. El mai spune că singura motivaţie de a rămâne acum în ţară pe un salariu de 800 de lei este pasiunea pentru meserie.

Adevărul: Ce operaţii aţi avut azi (miercuri - n.r.)?
Mihai Ionac: Un tânăr fumător care a venit cu arterele aproape înfunfate la unul dintre picioare şi o pacientă în vârstă, bolnavă de diabet, care a venit cu o leziune la un călcâi

Ce dotări v-ar fi trebuit pentru o operaţie care să respecte standardele?
Îmi lipsesc mănuşi de calitate. Noi (echipa care intră în operaţie - n.r.) trebuie să ne izolăm complet ca să prevenim infecţiile, care pot însemna pierderea vieţii sau a membrelor pacienţilor.

Ce le-aţi mai spus pacienţilor să cumpere?
Au cumpărat tifon, seringi, trusă de perfuzie, de două zile îşi cumpără şi ser, fire de sutură. Aceste materiale costă aproximativ 400 de euro. Uneori, dacă este nevoie, trebuie să-şi cumpere şi proteza.

Cine le spune ce trebuie să cumpere?
Eu. Le spun aşa: „dacă doriţi să vă tratez, eu am următoarele condiţii, tratez într-un anume fel, cu anume materiale. Astfel, vă pot spune că şansele de predictibilitate a unui rezultat bun sunt maxime". Dacă lucrez cu ce dă spitalul, practic eu nu lucrez.

Sunteţi un profesionit, cu materialele pacientului.
Numai aşa. Dar la asta m-a forţat sistemul.


image

Spitalele din alte ţări caută medici în România. La ultimul târg de cariere de la Timişoara, 1.300 de cadre medicale au arătat că vor să plece. Cu cine mai rămânem?
Nu ştiu. Dar oricât eşti de bun, dacă nu ai echipă, nu poţi să faci nimic. Mi-au plecat din 20 de oameni 6. Mai sunt 14, care sunt foarte buni.

Cum ne iau străinii medicii din spitale

Cât sacrificu de sine face un medic în contextul actual, din ţară?
Singurul motiv pentru care unii dintre noi am rămas în ţară este că ne iubim meseria. Credinţa mea este că medicina e combinată cu mai multe: e imperfectă, e şi ştiinţă, e şi puţină artă, dar este şi har. Trebuie să ştii cum să vorbeşti cu omul suferind, să ştii unde este graniţa dintre ceea ce ştii tu şi recomanzi tu şi doreşte pacientul pentru el. Trebuie să respecţi un cod destul de complicat al relaţiei medic-pacient. Cred că cei care au rămas au aceste două calităţi. Îşi iubesc profesia şi iubesc locurile acestea, cu noroaiele noastre, cu certurile noastre, cu funcţionarii noştrii, cu spitalele noastre.

Cei mai buni îşi pot găsi locul în spitale din România?
Foarte greu. E un hazard total şi când mi ce cere sfatul: „ce să fac?", ridic din umeri. Mi-e greu să dau un sfat. Din păcate, la noi tot ce ţine de organizarea muncii tale te respinge. În primul rând, eşti plătit prost, eu am salariu de 800 de lei de la spital.

Dar primiţi sporuri, bonusuri?
Nu, nu mai primesc nimic. Vă arăt fluturaşul de salariu. Nu poţi trăi decent. În al doilea rând, nu ai cu ce lucra, dacă vrei să lucrezi trebuie să te preocupi tu. Noi (echipa condusă de M. Ionac - n.r.) am scris granturi, am făcut proiecte ştiinţifice, am cumpărat dotări cu care am realizat acele proiecte, şi apoi am rămas cu dotările. Dar asta nu ar trebui să fie treaba mea. Şi al treilea lucru: vrei să promovezi?.... Nu ai cum.


Doctorul Mihai Ionac alături de fetiţa operată

Aţi sesizat un conflict între generaţii?
Este permanent şi foarte brutal. Dezavantajul e că tinerii pleacă. Acum nu mai sunt oameni ca cei din generaţia mea, care să rămână la firul ierbii, să combată. Preferă să plece dacă nu le convine.

Cum ar putea promova cei mai buni?
În străinătate, cei care sunt sus sunt evaluaţi permanent. Tu ai o poziţie pe viaţă, eşti profesor, dar eşti plătit în baza unui contract care spune că trebuie să publici, să ai atâţia pacienţi, atâţia rezidenţi, să atragi fonduri, să faci anume lucruri. Sistemul îţi permite să le faci, dacă eşti bun. Dacă nu o faci, treci pe un post la un spital mai mic, la un salariu mai mic. La noi... ţi-ai dat doctoratul, nu te mai întreabă nimeni dacă mai citeşti ceva, eşti şef de secţie... faci ce vrei. Sistemul nostru nu selectează cei mai bun.

De ce există impresia generală că medicii sunt şpăgari? 
E mai simplu să denigrezi o masă întreagă, profesională, pentru ca oricând cineva deschide gura, să spună: „Aaa, ascultaţi şpăgarii!". Cred că sunt campanii făcute intenţionat. În al doilea rând în toate ţările latine, mersul la medic are ceva din vechile obiceiuri primitive. Pacientul aduce un cadou ca o ofrandă, face un sacrificu pentru sănătatea lui. La noi e puternic împământenită ideea că dacă nu dai ceva, nu te faci bine. E reflexul strămoşilor noştrii.

De ce nu refuză medicul? Că nu mai trăim în Evul Mediu.
La noi în clinică toţi pacienţii sunt trataţi la fel. Singurul lucru pe care îl cerem e să aibă lucrurile (materiale sanitare, medicamente - n.r.) cu care să lucrez.

Ce ar trebui să păţească medicii care cer bani?
Să se ducă în mediul privat. Dacă o fac în spitale să plece la privaţi, să iasă din spital. Eu i-aş da afară.

Sănătatea maghiară plătită de români: "Dacă pun toate şpăgile pe care le dau la medici la noi, ies mai ieftin în Ungaria"

De ce se pierd banii în sistemul naţional de sănătate

Ce soluţii pot îndrepta acest sistem sanitar?

Sunt două tipuri de soluţii, care ţin de sistem şi care ţin de noi înşine. Dacă noi de noi (medicii, managerii de spitale - n.r.) ne-am pune de acord să stabilim regulile de lucru, procedurile, după care ar trebui să ne tratăm pacienţii, s-ar schimba enorm de multe. Ar trebui investit în resurse umane, ar trebui făcute cursuri de comunicare, de motivare, motivaţia este doar parţial financiară. Apoi, ar trebui ca statul să facă asigurări private. Eu ca stat pot să te tratez de atât, să zicem, 2 lei. Dar pentru problema ta, că ai făcut infarct, ai nevoi e de un tratament care costă 200 de lei, să zicem. Şi statul spune, îţi dau doi lei, restul îi dai tu sau asigurarea ta privată.

Avem proceduri?
Nu. Nimeni nu controlează cum se cheltuie banul în sistemul de stat. Pentru noi lucrurile funcţionează astfel: când dau un ban pe ceva, iau un certificat de garanţie. Am 30 de zile în care mă pot duce la comerciant să cer banii înapoi. Sunt mecanisme fundamentale. La fel ar trebui să facă şi sistemul de asigurări de stat. Ar trebui să vădă ce li s-a făcut celor 40.000 de pacienţi de la Judeţean: a trebuit să-i internăm pe toţi, au fost trataţi corect, au fost trataţi suficient, nu au fost supratrataţi, nu au fost trataţi în minus, nu au fost trataţi prost şi au făcut complicaţii şi am cheltuit mai mult. După ce să judec dacă nu am proceduri? Dar şi atunci, dacă am ghidul, medicii îl pot susţine? Au cu ce, au ce le trebuie?...

image

Iadul din spitale

Când aţi decis să faceţi medicina, ce percepţie aveaţi despre sistemul sanitar?
Nu aveam nicio percepţie despre sistem, ci despre medici şi pacienţi. Spitalele erau şi în trecut lucruri pe care era bine să le eviţi, şi ca om sănătos şi ca om bolnav. Miroseau rău, aveau personal încruntat care se uita în jos, spitalul era o instituţie cu o mare doză de atmosferă negativă, de energii  negative. Tatăl meu a fost internist, cardiolog. Stătea mult după program şi avea un mod de a fi foarte plăcut. Făceam vizitele cu el, îmi plăcea mult.

Cu ce vă mândriţi, dintre succesele de până acum?
După ce am venit în Timişoara, a venit un profesor din Germania, care căuta colaboratori, de fapt căuta mână de lucru. I-am spus ce am făcut până atunci. Avea un proiect care aştepta de şase ani. I l-am făcut în şase săptămâni, după care a zis: „ai făcut un lucru foarte important pentru mine, vreau să fac şi eu un lucru semnificativ pentru tine". Şi i-am spus că vreau să plec de acolo cu titlul de doctor. Momentul foarte frumos a fost acel experiment, am canulat nişte structuri foarte fine de la şobolani, am făcut un proiect pe care el aplicase, avea bani, tot prezenta rapoarte, dar era pe un drum închis. Mai încercase cu vreo şase înaintea mea. A doua realizare importantă, este primul curs de microchirugie de la Universitatea de Medicină, aşa cum eu am învăţat unul la Munchen, Tuttlingen sau  Edinburgh. Am învăţat nişte lucruri de la nişte profesionişti, le-am aplicat în clinică şi le puteam transmite tinerilor rezidenţi.

Sunteţi Cavaler de Malta. Ce obligaţii aveţi?
Eu sunt un simplu cavaler. Primul lucru pe care trebuie să-l fac este să mă disting profesional şi moral. Un al doilea lucru este faptul că sunt directorul Facultăţii de Medicină al Universităţii Pro Deocare are sediul la New York, este o instituţie de studii post-universitare. Am mai contribuit la înfiinţarea, în Angola (Africa - n.r.), a unui institut pentru combaterea infecţiilor grave. Şi mai avem o reţea de centre de prim ajutor, cu centre în mai multe ţări. Cursurile de microchirugie, care sunt acreditate de Boardul european de Chirurgie Plastică. Au fost acreditate şi de Universitatea Prodeo, deci avem dublă autoritate.

Carte de vizită

Mihai Ionac, absolvent al Universităţii de Medicină din Cluj, este profesor universitar, medic primar în chirurgie generală, chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică, chirurgie vasculară.
În 1997 a absolvit Universitatea Friedrich-Alexander din Erlangen-Nurnberg cu titlu de „Doctor Magna cum laude".
Din 1993 a participat la numeroase cursuri internaţionale de perfecţionare. A publicat zeci de articole de specialitate, dintre care 37 se regăsesc în baza de date internaţională.
A condus proiecte, în calitate de director de granturi, prin care a atras sute de mii de euro în activitatea de cercetare.
Din 1999 a participat la zeci de seminarii internaţionale şi naţionale şi a fost invitat să coordoneze manifestări ştiinţifice în străinătate şi în ţară.
Din 2005 este conducător de doctorate. În spital, a salvat mâinile şi picioarele a sute de bolnavii care riscau altfel să sufere o operaţie de amputaţie.

Mai citeşte şi:

Sute de medici de la Spitalul Județean din Timișoara au luat drumul străinătății

Mâna unei fetiţe de doar şase ani a fost salvată printr-o operaţie dificilă

Premieră medicală: Chirurgii timișoreni au spus “Nu” amputațiilor

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite