INTERVIU Şeful IPJ Timiş, despre un tânăr care a rezistat doar două zile în Poliţie: „I s-a oferit în viaţa civilă un job unde câştiga mai mult decât dublu“

Chestorul Ion Mirescu (55 de ani) a acordat un interviu jurnaliştilor „Adevărul“, în cadrul campaniei „România infractorilor necunoscuţi“. Şeful IPJ vorbeşte despre dosarele cu autor necunoscut (AN), despre neajunsurile sistemului, dar şi despre problemele specifice judeţului Timiş, inclusiv cazurile de corupţie care au zguduit inspectoratul.

Adevărul: Câte infracţiuni sunt în medie sesizate anual la nivelul IPJ Timiş, în ultimii 5 ani?

Ion Mirescu: Media infracţiunilor sesizate este în descreştere. În 2016, pe nouă luni avem 13.949, în 2015 – 19.934, 2014 – 18.613, 2013 – 21.882, 2012 – 23.026. E o scădere evidentă.

Care este în opinia dumneavoastră principala cauză a acestei scăderi?

În primul rând activităţile preventive desfăşurate. Faptul că la menţinerea ordinii şi siguranţei publice în toate localităţile facem mare parte a acţiunilor în comun cu Inspectoratul de Jandarmi în sistem integrat şi mărind efectivele ajungem şi la prevenirea comiterii de infracţiuni, dar şi prin politicile Poliţiei Române care înseamnă atingerea obiectivelor noastre la nivel naţional şi local printre care pot să menţionez creşterea şi asigurarea securităţii protecţiei pentru cetăţeni prin protejarea patrimoniului, prin protecţia persoanei, siguranţa rutieră, siguranţa stradală şi siguranţa transporturilor. Foarte important pentru Poliţia timişeană, dar şi în baza strategiei de securitate naţională şi de asigurarea ordinii şi liniştii publice este şi combaterea infracţionalităţii organizate şi transfrontaliere, fiind judeţ de graniţă.

Revenind la infracţiunile cu care sunteţi sesizaţi. Anul acesta (2016) au fost peste 13.000 de infracţiuni sesizate. În câte dintre ele se ajunge la începerea urmăririi penale?

La infracţiunile cu autori cunoscuţi, deci cele care sunt descoperite în flagrant sau se ajunge imediat la identificarea autorilor, media este de 30 la sută, iar la cele care se înregistrează iniţial cu autor neidentificaţi şi sunt perioade mai mari de timp, procentul este de 15 la sută, deci cam jumătate din numărul infracţiunilor sesizate.

Practic, în 30 la sută din cazuri se începe urmărirea penală in personam şi în 15 la sută in rem. Asta înseamnă că 55 la sută din sesizări nu se confirmă?

Ele se soluţionează prin procedurile prevăzute de lege: renunţare la continuarea cercetării, împăcarea părţilor sau clasarea lucrării. Sunt foarte multe fapte care nu sunt susţinute. Declară omul că s-a întâmplat ceva, sesizează că de fapt nu a fost vorba de fapta aceea, îşi găseşte bunul sau a fost într-o eroare. Acesta nu este un procent foarte mare, dar marea sunt sesizate prin 112. Tot ce se transmite la 112, indiferent că a fost o altercaţie sau că i s-au furat hainele de pe sârmă, că bicicleta nu mai este acolo unde a lăsat-o, indiferent de natura faptei sesizarea trece în penal. Pentru fiecare infracţiune se face o fişă de eveniment în care se confirmă că fapta s-a întâmplat. Din cele 13.000 avem înregistrate infracţiuni care s-au înregistrat propriu zis ca infracţiuni un număr de 9.631 de fapte. În rest, au fost sesizări care nu au fost confirmate ca infracţiuni. În statistica naţională, figurăm la infracţiuni sesizate cu 9.631.

Şi atunci procentul de 55 la sută de infracţiuni comise, dar în care nu s-a început urmărirea penală, nu reprezintă o vulnerabilitate? Aţi verificat să vedeţi dacă acest procent are şi o cauză internă?

Toate dosarele înregistrate se îngregistrează la Parchet, unde primeşte un număr unic. Parchetul, prin procurorul desemnat supraveghează activitatea de urmărire penală, stabileşte sarcinile pentru Poliţie, sunt termene stabilite de către procurori, sunt analize ale dosarelor care se soluţionează mai greoi. Până la urmă nu se poate întâmpla ca anumite dosare să rămână blocate sau nelucrate sau să aibă o altă destinaţie. Toate dosarele se pot verifica oricând. Nu se poate spune că o infracţiune sesizată s-a pierdut, nu ştim despre ea. Eventual, se poate discuta despre activităţile desfăşurate acolo.

Apropo de relaţia Poliţie – Parchet. A fost recent o discuţie legată de anumite acte procedurale în relaţia Poliţie – Parchet. E vorba de un dosar în care un inculpat care a comis o serie de infracţiuni a fost lăsat în libertate. Justificarea Parchetului a fost că Poliţia nu a întocmit referat cu propunere de arestare preventivă. Aţi fost sesizat cu privire la astfel de situaţii? Aţi verificat situaţia? S-a clarificat?

Atributul pentru propunerea măsurii arestării preventive este al procurorului. Înainte de a face această popunere, poliţistul poate dispune reţinerea, despre care îl informează pe procuror. În majoritatea cazurilor există un acord al procurorului. În cele 24 de ore sunt stabilite activităţi care să întregească probatoriul. Dacă procurorul constată că lipsesc anumite elemente pentru probarea infracţiunii, să zicem că o persoană care a codus sub influenţa băuturilor alcoolice, mergem cu persoana la recoltare şi aşteptăm rezultatul. Lipsind acest act, procurorul poate să spună că nu are toate elementele. Este de atributul procurorului să spună dacă merg cu el la arestare sau nu.

Aţi luat măsuri pentru a evita cazurile în care se impune propunerea arestării preventive, dar nu se ajunge aici din cauza unor scăpări ale relaţiei Poliţie – Parchet? A fost un caz clar în care se impunea propunerea de arestare preventivă şi nu s-a ajuns acolo.

Vă daţi seama că între instituţiile noastre, cu toate că fiecare e cu competenţa ei, există zilnic discuţii cu conducerile parchetelor, atât de către conducerea noastră pe tema unor speţe care sunt delicate prin faptul că nu există un tablou bine stabilit din probaţiunea infracţională. Există o receptivitate bună, în sensul că suntem ascultaţi cu privire la aceste neajunsuri. De altfel, putem să intervenim şi să facem informări, iar conducătorul unităţii de parchet îi poate cere procurorului să extindă sau să verifice, dar nu îi poate impune.

Am primit de la dumneavoastră o situaţie a dosarelor cu autor necunoscut. Sunt aproximativ 23.500 de dosare cu autor necunoscut. Cum consideraţi dumneavoastră această cifră?

Când vorbim despre cifra respectivă, cu siguranţă că ne gândim la un volum mare şi poate avem şi temmeri: Dom’ne ce se întâmplă. Sunt dosare adunate în ani. Aşa ca să avem o idee, o să vă dau câteva date care ne putem ajuta să înţelegem ce se întâmplă cu aceste cauze cu AN. Au existat la începutul acestui an 24.500 de dosare cu AN, strânse în ani de zile. Se aseamănă oarecum cu alte judeţe mari din ţară. Acestea erau în evidenţa IPJ Timiş. În perioada la care ne referim, primele nouă luni din 2015, s-au înregistrat 6.629 de dosare cu ane. Procentul este mare raportat la cele 13.000 de infracţiuni sesizate şi confirmate 9.000. Este mare, dar până în septembrie s-au soluţionat 8.206. Cu aproape 1.800 mai mult decât au intrat, astea fiind din anii precedenţi. Acum avem în stoc 22.919. Deci suntem de la 24.500, la 22.919.  Au intrat 6.000, am soluţionat 8.000, modo-groso.  

S-au soluţionat în sensul în care au fost identificat autorii sau s-a constatat că fapta nu există?

Vă pot spune şi cum. În unele s-au identificat autorii, şi aici mă întorc la procentul acela, între 15 şi 30 la sută. Altele au fost soluţionate prin măsuri procedurale: prescripţie, casare. Deci, măsuri legale. În special cele care vin din anii anteriori.

La prescripţie nu se poate considera că e soluţionat.

Iese din evidenţă. Efectiv nu este soluţionat prin identificare, că aţi sesizat aspectul, dar nici nu mai rămâne în evidenţa noastră şi a procuraturii pentru că chiar dacă ai prinde autorul nu mai răspunde penal datorită prescripţiei.

Înţeleg, dar dacă pentru dumneavoastră sunt importante evidenţele, pentru cetăţean, pentru persoana vătămată, tot un dosar nerezolvat rămâne.

Aşa este, dar vedeţi numărul mare de sesizări. Acum 4-5 ani erau mai multe sesizări. Noi căutăm şi ăsta este atributul Poliţiei, al Parchetului, cu sprijinul altor structuri căutăm să rezolvăm cât mai multe dosare. De asta, ne propunem să avem un număr superior faţă de ce ne-a intrat pentru că la avalanşa de sesizări şi problemele acestea cu AN concurează mai mulţi factori. Nu Poliţia este singura instituţie care trebuie să aibă grijă şi de străzi şi de semaforizare să nu se întâmple accidente, nu Poliţia este singura instituţie care trebuie să facă educaţie în şcoli sau în mediile tinerilor. Sunt factori sociali care determină creşteri ale infracţionalităţii. Pentru mine personal şi pentru colegii mei, ne propunem să înregistrăm corect starea infracţională. Să nu existe o persoană care să spună că a făcut o sesizare şi nu se ştie ce s-a întâmplat cu ea, nu s-a înregistrat. Indiferent cum, sesizarea şi statistica trebuie să fie reală pentru că de aici plecăm.

Ce garanţii le daţi la urma urmei cetăţenilor că rezolvarea acestor dosare este una reală, că aţi făcut tot v-a stat în putinţă pentru a rezolva cazurile şi nu doar pentru a da bine în statistici şi evidenţe?

Sigur că dorinţa noastră, şi dacă vreţi sarcinile şi obligaţiile noastre este să ne îndeplinim misiunile, să prindem infractorii, să îi trimitem după urmărirea penală în faţa instanţeis. Acolo unde nu se ajunge la identificarea autorului există procedură stabilită de a avea dosarul în evidenţa poliţiştului sau serviciului competent conform profilului. Dosarele nu sunt abandonate. În aceste dosare, depinde şi de caz, se lucrează ani de zile.

Din totalul dosarelor cu autor necunoscut, care este procentul care intră în evidenţa pasivă, în care nu se mai lucrează efectiv?

Evidenţa pasivă este şi în funcţie de vechimea dosarelor. Spre exemplu, avem un caz de omor în care s-a folosit un cuţit. Singura probă pe care o avem acolo, Parchetul nu o consideră suficientă. A fost folosit un cuţit. De pe acel cuţit s-a luat o probă ADN, s-a comparat, a fost identificată o persoană, dar făcea parte din mediul celor care aveau acces la acel cuţit. Noi credem că acea persoană este autorul, dar neavând şi alte probe, e un dosar în care e foarte greu să mai zici că faci ceva. E un exemplu în care dosarul rămâne la poliţist şi este analizat periodic cu procurorul. Unele sunt tabu în sensul că nu mai ai ce să te gândeşti, ce să mai faci, să adaugi. Eşti într-un terminus.  În unele nu mai ai ce să faci, ce să adaugi. Altele sunt activităţi care de la o informaţie, de la o activiate îţi vin alte date pe care le poţi folosi în interesul soluţionării dosarului. Nu este bine să se înţeleagă că aceste AN-uri sunt în fişete şi nimeni nu le mai bagă în seamă. E până la urmă şi o problemă de orgoliu profesional. Sunt dosare în care suntem provocaţi să le rezolvăm şi tragem cu dinţii, scuzaţi-mi expresia, să putem să luăm măsuri legale faţă de autori.

Din statistica primită de la dumneavoastră mai reiese că din totalul dosarelor cu AN, 13.000 sunt furturi din care 1.200 sunt furturi din locuinţe. Pe lângă paguba suferită, oamenii trăiesc cu teama că oricine poate intra peste ei. Sper să nu fie o întrebare prea personală. Dumneavoastră sau apropiaţi ai dumneavoastră aţi fost sau au fost victime ale unui furt din locuinţă?

Da, cifra este corectă. Sunt din gama infracţiuni la patrimoniu. Problema e, dacă poliţiştii au fost victime...

Întrebarea era dacă dumneavoastră sau apropiaţi ai dumneavoastră aţi fost victime?

Sigur, i se poate întâmpla cuiva, chiar dacă nu sunt infracţiuni grave, dar au fost cazuri când poliţiştii au sesizat furturi din auto care sunt cel mai uşor de comis, în sensul că sunt multe autoturisme, parcări şi străzi şi trotuare pline de maşini, infractorii se strecoară cu abilitate, folosesc instrumente de spargere a geamurilor sau deschidere a uşilor în mod şi rapid şi sunt atraşi de obiecte care sunt expuse şi ia de acolo un obiect care are sau nu are valoare.

Nu v-am întrebat întâmplător de furturile din locuinţe pentru că pe lângă paguba materială, în astfel de situaţii victimele suferă şi trauma aceasta a violării intimităţii, trăiesc cu teama că oricând poate intra cineva peste ei, iar dacă se întâmplă să îi surprindă pe hoţi se poate ajunge la situaţii şi mai grave. Cum se pot simţi în siguranţă oamenii când ştiu că cei care le-au intrat în casă nu au fost prinşi?

Să ştiţi că în activităţile de management există nişte priorităţi clare şi obiective pe care le avem în atenţie şi una dintre aceste priorităţi se referă tocmai la reducerea infracţiunilor cu violenţă. Nu am avut tâlhării în ultima perioadă cu pătrunderea în locuinţă cu agresarea şi vătămarea proprietarilor. În schimb am avut situaţii când au fost prinşi şi au fugit. Nu avem în prezent niciun AN recent în situaţia asta. În 2016, la tâlhării sunt 69 de fapte sesizate, în scădere cu 47 la sută faţă de 2015.  

Asta e la tâlhărie, dar eu mă refeream la furturile din locuinţe. Din totalul dosarelor cu AN, 1.200 sunt furturi din locuinţe, ceea ce înseamnă că 1.200 de persoane au li s-a intrat în locuinţă, iar autorii nu au fost prinşi. Care e mesajul dumnevoastră pentru ei?

Cele mai multe sunt furturi simple, din case în construcţii sau din curţi, unde hoţul nu se întâlneşte cu proprietarul. Probabil că foarte mulţi sunt nemulţumiţi, dar le solicităm poliţiştilor judiciari să manifeste foarte multă atenţie, începând cu cercetarea locului fapte, cu audieri şi cu un dialog permanent cu părţile vătămate. Această legătură cu partea vătămată se ţine în permanenţă. Mesajul pentru colegii mei să îi asigure pe oameni că nu au uitat de cazul lor. Am avut situaţii în care am chemat lucrătorul şi l-am întrebat care este situaţia. Sunt situaţii în care persoanele nu au experienţă şi toate datele. Dacă ne dorim siguranţa cetăţeanului, ne dorim şi protejarea patrimoniului şi oamenii să aibă certitudinea că Poliţia îi sprijină.  

Care sunt principalele cauze pentru care un dosar rămâne cu AN?

Una dintre cauze este aceea că, de exemplu, în ultima perioadă, chiar dacă nu e ca o scuză, la foarte multe infracţiuni, să spunem de furt, se acţionează la modul „profesionist”. Sunt puţini infractori care mai lasă urme la faţa locului. Sunt mijloace pe care ei le folosesc de deschidere a uşilor fără să folosească chei potrivite. Sunt dispozitive artizanale confecţionate de ei. Unele le dobândesc atunci când sunt în detenţie, împrumută ideile altora. Am găsit abandonate, la persoane în maşine, obiecte folosite la deschiderea uşilor, a seifurilor sau a casetelor cu bani. Mulţi infractori nu renunţă. Sunt depistaţi, trimişi în judecată şi ei caută

În cazul infracţiunilor contra persoanei cauzele pentru care dosarele rămân cu autor necunoscut?

Aici procentul de identificare a autorului procentul este mai bun pentru că o persoană poate da relaţii despre cum arăta agresorul. Chiar dacă nu sunt imagini, care sunt foarte utile, folosim ceea ce pot oferi martorii şi se poate face un portret robot. Sunt metode procedurale care ne ajută să identificăm autorii.

Care este situaţia personalului la nivelul IPJ Timiş. Câţi sunt poliţişti operativi?

Suntem 1.382 de angajaţi. Dintre aceştia, 87 la sută sunt operativi şi 13 la sută sunt neoperativi. În afară de personalul poliţienesc, există şi personal contractual, care înseamnă 46 de lucrători. Există şi o strategie în politica de resurse umane, ca funcţiile neoprative să nu depăşească mai mult de 15 la sută. Noi ne încadrăm, deşi partea asta de suport neoperativ: financiar, logistică, protecţia patrimoniului, resurse umane au importanţa lor. Fără existenţa lor nu s-ar descurca partea operativă.

Pentru funcţiile operative din organigramă aveţi posturi neocupate?

Procentul la nivelul funcţiilor existente este de 86,9 la sută. Lipsesc 13 la sută. Din personalul operativ, procentul posturilor neocupate este de sub 10 la sută. Problema este în curs de rezolvare pentru că ea este determinată de numărul destul de mare de pensionări. O parte dintre colegii noştri care au îndeplinit condiţiile au ales să meargă în pensie. Sunt peste 150 de cadre şi ofiţeri care au solicitat ieşirea la pensie în accest an. IGPR are un program de redresare a efectivelor din aparatul poliţienesc şi suntem în etape destul de avansate de ocupare a funcţiilor  operative. Au fost deja ocupate 44 de posturi operative în mediul rural. Urmează probele pentru un alt concurs mare, unde sunt 77 de posturi, dintre care 50 sunt în mediul rural.

La nivelul IPJ Timiş există personal specializat care să se ocupe exclusiv de dosarele cu autor necunoscut?

Structurile operative cele mai importante sunt cele de la Investigarea Criminalităţii care se găsesc la IPJ şi la fiecare Poliţie Municipală. Ei sunt cei care au în evidenţă această categorie de Poliţie Judiciară, care are marea parte a dosarelor cu AN (tâlhării, omoruri, furturi). Sunt situaţii în care, de exemplu, dosare cu AN sunt şi la Arme şi Muniţii sau la Economic. Poliţia Română, ca şi alte poliţii lucrează pe profile de muncă, pe domenii de activitate, cu specialişti. Un specialist se formează într-un anumit interval de timp şi se poate ocupa de dosarele cele mai complexe. Dacă sunt activtăţi mai lejere, ca şi complexitate, sunt folosiţi colegi mai tineri, care nu au experienţă pentru a face partea asta mai puţin dificilă. Ca să răspund concret, fiecare structură operativă are specialişti care se ocupă de soluţionarea dosarelor cu AN şi împreună cu procurorii, care şi ei sunt specializaţi pe domenii, lucrează tocmai în ideea acesasta.

Analiza dumneavoastră a identificat şi vreo vulnerabilitate în sensul în care întârzierile sunt cauzate, de exemplu, de fapte de corupţie?  

Nu am identificat pentru că dacă identificam trebuia să fac şi sesizare. Am obligaţia legală, morală şi profesională să fac astfel de sesizări. În definitiv, managerul nu îl analizează din copertă în copertă, dar dacă în cadrul activităţilor pe care le desfăşor conform competenţei mă sesizez sau sunt sesizat că într-un dosar nu s-au luat măsuri legale, s-au tergiversat cercetările, s-au favorizat infractorii, automat chestiunile acestea trebuie transmise la procuror. Dacă există o informaţie sau o dată concretă se transmite la DGA sau la DNA.

Nu v-am întrebat întâmplător pentru că avem cazul fostului şef al Poliţiei Economice suspectat de corupţie.

Dosarul este încă în curs de urmărire penală, s-au luat nişte măsuri preventive. Este de competenţa altor instituţii. Nu pot să vorbesc despre dosar în sine pentru că ne depăşeşte atribuţiile.

Care este situaţia plăţilor în privinţa expertizelor medico-legale şi judiciare? Întârzie aceste expertize munca în dosare?

Probabil că această problemă a existat cu ceva timp în urmă pentru că sumele de la buget veneau mai greu, dar noi suntem în grafic cu toate obligaţiile privind decontarea valorii expertizelor medicale. În anul 2015, suma este de 1.027.000 şi în acest an până la 30 septembrie 2016 este de 715.000. Sunt asigurate aceste fonduri lunar. Cumva, valoarea aceasta a expertizelor reprezintă doar 16 la sută din sumele alocate pentru plata salariilor şi alte cheltuieli.

Care ar fi, în opinia dumneavoastră, cinci probleme sistemice cu care se confruntă Poliţia?

Dacă vorbim de sistem, chiar toate structurile se confruntă cu plecarea oamenilor şi deficitul de personal. Pe lângă faptul că au plecat oameni şi au lăsat acele dosare în fişete, înlocuirea lor este etapizată şi va dura un timp de un an, doi până putem spune că oamenii care au fost recrutaţi şi numiţi vor putea să aibă randament, să fim siguri că lucrează fără emoţii. Inclusiv în zona de specialişti, Academia de Poliţie şi şcolile de agenţi nu pot oferi specialişti, sociologi, psihologi sau electronişti din sistemul IT. Pe toţi trebuie să îi identificăm şi să participe la concursuri pe posturi vacante din sursă externă. Uneori avem norocul să se înscrie mai mulţi. Alteori poate nu sunt atraşi de ce le putem oferi noi ca salarii, ca şi condiţii. Aici sunt multe obligaţii. Sistemic vorbind, o problemă este deficitul de personal care este în curs de rezolvare.

Alte probleme?

Toţi cred că ne lovim de aspectul acesta de întreţinere a mijloacelor pe care le avem. Doar în ultima perioadă, anul trecut, a fost reînnoit parcul auto cu maşini Dacia Logan care sunt puse în funcţiune. Până acum doi ani, maşinile aveau o vechime şi de peste 10 ani. Uzura lor este foarte mare pentru că sunt maşini care funcţionează 24 de ore din 24. Pleacă de la schimbul unu, o ia celălalt şi tot aşa.

Care e cel mai vechi autoturism din parcul IPJ Timiş?

E vorba de un autoturism Wolksagen din 1997 şi are 547.000 de km. Este la o structură operativă. Această maşină îndeplineşte normele de casare, dar pentru că nu avem cum să o înlocuim repede, o ţinem până ne vine o maşină nouă.

Dumneavoastră ce autoturism aveţi la dispoziţie?

Este un Audi A4 fabricat în 2002. Atunci toate inspectoratele au primit acest tip de maşină. Sunt destul de bătrâne şi ele. Încercăm să le menţinem. Există maşini autohtone cu care ştiu că urmează să fie completat parcul auto. Cu privire la maşini de marcă mai bună pentru situaţii de genul acesta nu avem încă certitudinea, dar e bine să sperăm.

Dar v-ar trebui o maşină mai bună pentru activitatea dumneavoastră?

Eu, de exemplu, la activităţile pe care le desfăşor în judeţ folosesc şi maşina de serviciu a adjuncţilor, care este un Duster. Este o maşină de teren foarte bună. Ne orientăm în funcţie de condiţiile de deplasare, de timă.

Revenind la problemele sistemice, că mi-aţi spus doar două. Care ar fi alte probleme?

O chestiune care e legată de probleme generale ar fi şi retribuţia. Poate că cei care vin, şi noi vrem să atragem cât mai mult tineri, mulţi dintre ei...Am avut o situaţie când a venit, a câştigat concursul, iar între timp i s-a oferit un job în viaţa civilă, unde câştiga dublu sau chiar mai mult decât dublu. A spus „Îmi pare rău, eu renunţ. Îmi dau demisia”. Era încadrat de două zile. „Deşi mi-am dorit să fiu poliţist, mi-am dorit de mult lucrul acesta, nu pot să continui pentru că am o familie cu greutăţi, am un părinte bolnav şi nu îmi permit să rămân dacă câştig mai mult în altă parte”. Era foarte afectat. Am stat cu el de vorbă şi i-am zis că poate uneori e bine să ne placă ceea ce facem. Mi-a părut rău pentru că era bine pregătit, a luat cea mai mare notă la concursul pentru post. Până la urmă l-am înţeles. Remuneraţia celor care sunt debutanţi este  de 1.400 de lei net la care se adaugă nişte sporuri dacă lucrezi în medii de risc, dacă lucrezi noaptea, norma de hrană specifică. Poate mai câştigi 1.000 de lei. Pentru asta, trebuie să fii un om care să te dăruieşti foarte mult. Oferi foarte mult şi primeşti, după părerea mea, cam puţin. Ca să ne gândim la un tânăr. Sunt tineri care nu au lucrat sau au lucrat în activităţi sezoniere sau nu au fost calificaţi. Dacă nu are o locuinţă a familiei şi nu este ajutat este foarte greu să faci faţă cu mai puţin de 2.000 de lei unor cerinţe privind viaţa de zi cu zi. Lucrul acesta trebuie să facă parte dintr-o preocupare la nivel superior de a ajuta mai mult oamenii care muncesc şi se sacrifică. Sunt situaţii în care poliţiştii lucrează în pericol, sunt ameninţaţi.

Aţi făcut vreun demers concret pentru a mişca lucrurile? Aţi făcut vreun demers la MAI sau la IGPR pentru a îmbunătăţi situaţia?

Noi avem poate un avantaj. Suntem funcţionari cu statut special. De când nu mai suntem militari s-au înfiinţat sindicate, există şi Corpul Naţional al Poliţiştilor, organisme care luptă pentru respectarea drepturilor poliţiştilor şi cele mai multe demersuri sunt făcute de colegii din aceste organisme. Multe din dezbaterile pe care le fac ei sunt făcute la nivelul conducerilor manageriale şi se trimit propuneri.

În cazul problemelor sistemice pe care le-aţi identificat, aţi făcut vreun demers la nviel superior? Aţi făcut vreun demers prin care să urniţi sistemul din loc?

Cele pe care eu le-am prezentat aparţin şi altor structuri judeţene. Există pe masa de lucru şi sunt convins că aşa cum s-a întâmplat până acum multe dintre ele s-au rezolvat. Au fost perioade în care poliţiştii, dacă lucrau suplimentar, nu puteau decât să îşi ia recuperare. Acum îşi iau şi recuperare, dar dacă lucrează în zile libere legale primesc un spor de 75 la sută. Asta îi ajută pe poliţişti în a câştiga mai bine şi e un lucru foarte bun pentru că au fost perioade în care era nevoie de voluntariat. Spuneam că avem nevoie de cinci oameni, dar ar fi bine să mai vină încă trei. Dacă ştiau că nu se poate recupera, nu se înghesuiau. Acum, dacă organizăm o acţiune sâmbătă sau duminică seara, oamenii îşi dau seama, vin, există nişte documente, un pontaj şi se transformă în nişte venituri suplimentare. Sunt demersuri care nu au plecat de la mine, dar prin faptul că au fost auzite aceste probleme s-au rezolvat.

Care sunt câteva dintre problemele specifice ale IPJ Timiş?

Fiecare judeţ are particularitatea lui. Judeţul Timiş este cel mai întins judeţ ca suprafaţă. Este judeţul cu cea mai mare reţea rutieră. Este cea mai densă reţea feroviară. Categoric această componentă care ajută omul înseamnă nişte factori care pot să producă mai multe evenimente. Nu toate drumurile sunt perfecte şi de aici se crează multe evenimente rutiere. Sunt accidente rutiere care se produc din cauza factorului om, dar şi a factorului drum. Am reuşit în acest an să reducem numărul infracţiunilor rutiere şi al persoanelor decedate în accidente rutiere. Face parte din acţiunile noastre de reducere a riscului rutier. Avem mai multe certificate de înmatriculare reţinute pentru probleme tehnice ale unor maşini care puteau produce accidente.

Dar dacă ne referim strict la Inspectoratul de Poliţie Timiş?

Altceva specific ar fi faptul că suntem foarte implicaţi alături de colegii de la Poliţia de Frontieră în prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale. De vreo trei luni încoace, grupuri de migranţi au ajuns şi la graniţa Serbiei cu România. Sunt stabilite nişte măsuri la care IPJ Timiş participă prin activităţi specifice. În Timiş sunt şapte puncte de frontieră prin care circulă foarte multe autoturisme şi persoane printre care pot fi persoane care încalcă legea sau pot fi victime. Unele ajung pe teritoriul nostru se cazează şi pot deveni victime ale unor infracţiuni. Trebuie să ne pliem pe specificul problematicii cu care ne confruntăm.  

Cu ocazia dosarului în care este cercetată fosta conducere a Poliţiei Timiş a ieşit la iveală o ingerinţă a politicului în activitatea Poliţiei. Mai este asta o problemă?

Eu nu am simţit-o niciodată. De foarte multe ori ţine şi de zonă, de relaţiile între oameni. Faptul că au fost colegi, că sunt vecini. Se crează nişte legături, nişte intimităţi. Toţi avem nevoie de aceste relaţii, dar vorbin instituţional, nu putem lucra singuri. Poliţia nu poate fi singură. Lucrăm cu instituţiile descentralizate, dar relaţiile trebuie să fie respectate în a păstra legalitatea. Nu trebuie să ne folosim de funcţii sau de calităţile pe care le avem ca să ajutăm pe cineva. Dacă ne vedem de treabă, nimeni nu o să ne ceară ceva. Cred că şi atunci când cineva oferă mită se uită la gesticulaţia sau trăsăturile persoanei pe care vrea să o mituiască. Ţin la problema asta. Dacă mie mi se întâmplă asta, nu văd de ce ne-am teme că cineva din sfera pe care dumneavoastră aţi spus-o ar veni să ne spună să încălcăm legea. Plus, vă asigur că şi măsurile care au fost luate de alte instituţii, care se văd şi sunt difuzate descurajează. Sunt convins că dacă unii au avut în minte sau în obicei de a trata chestiuni de genul acesta, se feresc ei la rândul lor să compromită.

Aţi încercat să evitaţi prieteniile cu politicieni sau cu oameni care v-ar putea afecta activitatea?

E de preferat ca fiecare să ştim ce anume să facem, cât să facem din aceste relaţii ocazionale în aşa fel încât să nu se creeze ceva dincolo de intimitatea persoanei. În măsura în care trebuie să dialoghezi cu cineva, fă-o cât se poate de bine, de civilizat, dar încearcă să te ţii departe de problemele care pot fi interpretate sau înţelese greşit. Este sfatul meu şi le spun de multe ori colegelor. Urmează să intrăm acum în misiuni privind campania electorală. Conducerea Inspectoratului, Ministerul transmite, nu numai acum, de ani de zile: „Atenţie! Nu trebuie să fiţi lângă oameni politici pentru că nu este locul nostru acolo”.

Aţi fost împuternicit şi ulterior aţi luat concursul după scandaluld e corupţie de la nivelul inspectoratului. A fost o atmosferă foarte tensionată. Care este atmosfera acum?

Eu am simţit o atmosferă grea în acele momente, de descurajare, de surprindere. Până la urmă au fost nişte chestiuni inedite. A fost primul meu obiectiv, să le transmit oamenilor că au valoare, că  tot ce s-a făcut bun s-a făcut de către ei. Un manager dacă se împiedică şi dovedeşte că greşit a fost numit sau a ajuns pe un post, e o particularitate. E adevărat că oastea se demoralizează, dar am rezolvat o parte dintre problemele pe care le-am constatat că poate influenţau din afară proasta înţelegere a unor lucruri. Acolo unde am putut am promovat tineri, să poată să conducă structuri unde erau discuţii că nu se lucrează corespunzător. Am satisfacţia că multe din lucrurile acestea s-au pus la punct. Chiar dacă au fost situaţii izolate, unele veneau din spate, simt că oamenii conştientizează că trebuie să îţi faci treaba, să ajungi la familie, la copii şi să nu intri în probleme care te doboară şi din care poţi să nu îţi mai revii toată viaţa.

Care este acum situaţia poliţiştilor cercetaţi în diferite dosare penale şi nu mă refer doar la dosarele aflate în lucru la DNA?

Avem o situaţie, inclusiv a celor puşi la dispoziţie. Avem 27 cercetaţi penal în acest an, 49 au fost cercetaţi în 2015. Dintre aceştia, 9 sunt puşi la dispoziţie. Înseamnă că s-au luat nişte măsuri preventive, după care până la judecarea faptei îndeplinesc doar nişte sarcini sumare. Nu au voie să instrumenteze dosare. Sunt şi trei situaţii de suspendare, în măsuri preventive. Sunt 16 în cercetări prealabile. Aceste sesizări se referă la reclamaţii faţă de poliţişti pentru fapte de corupţie.

Dosarul care vizează fosta conducere se află în cercetare de doi ani. Afectează în vreun fel activitatea IPJ?

Chiar şi persoanele care ajung să aibă tangenţă cu instituţia noastră şi care ştiu că cineva a comis o faptă, e un motiv de nemulţumire. Personal, eu nu mă pot pronunţa cu privire la persoana x sau y pentru că trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie. Mai mult decât atât a fost caz în care o persoană arestată preventiv şi a fost achtată. Este achitat, a venit la serviciu. Este o chestiune grea pentru instituţia noastră să vezi fapte ale unor cadre. Răspunderea este personală, dar noi le cerem să se ferească de compromitere. Dacă totuşi există scăpări, le regretăm, dar poate sunt oameni care din conduita lor, din structura lor personală nu înţeleg. Atunci, noi trebuie să îi dăm să lucreze în condiţiile în care să nu fie vizibil.

Legenda spune că după scandalul în care a fost implicat fosta conducere (poliţiştii au fost înregistraţi de doi dintre colegi), poliţiştii se îmbrăţişau ca să verifice dacă colegii sunt „mobilaţi” cu tehnică de înregistrare. Cum se salută poliţiştii din IPJ acum?  

Am auzit că salutul pe vremea romanilor era prin a întinde mâna celuilalt şi a te prinde de încheietură pentru că putea fi ascuns un cuţit sau o armă albă. Dacă aici legenda spune că se îmbrăţişează, e ca o glumă pe care trebuie să o tratăm aşa. Nu supără pe nimeni dacă chiar aşa s-ar întâmpla.

V-aţi propus atunci când aţi venit pe funcţie să îmbunătăţiţi imaginea, dar au urmat alte scandaluri de corupţie.

Cam toţi ca cifră sunt despre cei care vă spuneam mai devreme. Mai mult de jumătate sunt fapte anterioare venirii mele. Au apărut şi acele cazuri care constituie încă o povară de imagine, dar eu sunt convins pe zi ce trece că tot mai mulţi oameni din cadrul structurii noastre sunt chemaţi să aplice şi să respecte legea nu să o încalce.

Care a fost principalul obiectiv din proiectul de management. Ce aţi reuşit să duceţi la îndeplinire?

Am plecat de la problema situaţiei operative dinTimiş şi o problemă pe care am abordat-o la modul serios a fost să reducem criminalitatea stradală. Faptele care se produc în spaţiul public, pentru că sunt foarte vizibile şi produc nesiguranţă şi insecuritate. Au scăzut acele infracţiuni stradale, în primul rând cele comise cu înaltă violenţă. Omorurile tâlhăriile sunt chestiuni izolate. O problemă care este în atenţia mea în continuare ar fi a infracţiunii din mediul rural. Deşi sunt infracţiuni izolate, mediul rural este afectat de agresiuni, scandaluri care se produc în localuri publice şi nu în ultimul rând acolo unde este angajată forţă de muncă sezonieră. Infracţionalitatea în mediul rural era în tendinţă de creştere. Am acordat şi acord în continuare atenţie pentru a cunoaşte preocupările oamenilor, neînţelegerile.

Apropo de mediul rural. Când aţi fost ultima dată într-o secţie din mediul rural şi ce impresie v-a lăsat?

Eu mă deplasez lunar în secţiile rurale şi sunt interesat să ajung acolo unde sunt şi probleme. Paricipăm la şedinţele acestor subunităţi. Nu am ajuns peste tot. Senzaţia mea este că oamenii, dacă le asiguri condiţiile de muncă şi comunici, îşi fac datoria.

Pe la secţiile la care am fost în mediul rural, senzaţia din aceste secţii este de întoarcere în trecut: pereţi scorojiţi, scaune rupte, spaţii insuficiente.

Nu toate sediile posturilor de Poliţie sunt în proprietatea noastră. Doar 22 de posturi sunt în administrare proprie, restul de 67 sunt închiriate. Nu e o scuză, dar e o dificultate în a le întreţine. Putem să ducem mobilier mai bun. Evident că trebuie să fie curate, dar ca să repari imobilul altuia nu poţi să foloseşti banii tăi. Acolo unde este post de poliţie care aparţine Poliţiei Române, evident că putem să reparăm.

Acesta e un exemplu concret în care puteaţi sesiza MAI cu o propunere prin care secţiile de Poliţie să treacă de la primării la MAI?  

Să ştiţi că sunt informări făcute pentru că periodic trebuie să comunicăm câte au probleme. Să le cumpărăm este o chestiune mai grea pentru că multe sunt în sediile altor proprietari, care nu ştiu dacă sunt dispuşi să facă asta.

Avem vreo secţie de Poliţie din Timiş din mediul rural în care nu este calculator?

Toate au calculator. Au şi imprimante.

E asigurată problema cauciucurilor de iarnă şi a combustibilului?

Sunt grafice stabilite. Combustibilul a existat şi am primit chiar şi suplimentar.

Aveţi audienţe cu cetăţenii. Ce vă spun cetăţenii la audienţe? Mă gândesc că nu vin ca să îi laude pe poliţişti...

Am avut şi situaţii din partea unor persoane care trimit scrisori de mulţumire. Cei care vin în audienţă vin în primul rând cu probleme legate de faptul că li s-a întâmplat ceva mai deosebit. Chiar dacă sunt la prima sesizare, unii doresc să vină în audienţă, să spună că are o problemă. Unii cer chiar protecţia datelor, îşi rezervă dreptul de a nu se cunoaşte că el a făcut sesizarea.

Aţi atins din nou un subiect sensibil. Este o campanie dusă de un cetăţean, pe cont propriu, cu furturile din buzunare. Din discuţia din care am avut-o cu el îmi sesiza faptul că în cazul furturilor din buzunare se întâmplă ca persoana să depună plângere, iar suspectul, care are acces la dosar, îi ia datele, o caută şi o convinge să îşi retragă plângerea? Protecţia martorilor şi a părţilor vătămate ar fi o soluţie?

De regulă, protejarea martorilor se realizează în cazuri în care există nişte riscuri. Asta nu înseamnă că un infractor care fură din buzunare nu reprezintă pericol. Ca să poată să scape de măsura legală cum aţi sesizat, când este audiat, confruntat, află despre cine este vorba. Protecţia martorilor nu se face neapărat la genul acesta de infracţiuni pentru că trebuie să protejezi un martor care este cu adevărat în pericol.

Dar măcar până la destructurarea acestor grupuri nu se poate realiza acest lucru?

Noi am analizat recent cu Poliţia Locală, care au şi ei atribuţii de a asigura liniştea. Ideea este că trebuie să fim mai mult prezenţi, atât cu efectivele noastre cât şi a altor structuri în locurile în care se comit faptele, pe de o parte în uniformă pentru a preveni, iar pe de altă parte civil pentru a-i prinde în flagrant. Problema e stânjenitoare. Nu este o infracţiune cu pericol social. Infractorul încearcă să ia şi să nu fie văzut. E adevărat că este o categorie de persoane care se ocupă. Sunt doi sau trei şi plasează un portmoneu de la unul la altul. Am reuşit câteva flagrante, când s-au blocat uşile mijloacelor de transport în comun, dar dacă a reuşit să coboare unul dintre ei, care are deja portmoneul, dar e la cinci metri şi nu eşti acolo, e foarte greu să îl prinzi. Negăsindu-l, nu ai obiectul delict, se face cercetarea în libertate.

Aveţi o situaţie a infracţiunilor flagrante?

Pe 2016 avem 2.438 de fapte. În 2015 au fost 3.444, în 2014 – 3.447, în 2013 – 3.925. Sunt infracţiuni comise în flagrant comise în special în mediul public şi cele de circulaţie, pe linie rutieră.

Din discuţiile cu cetăţenii, o vulnerabilitate este aceea că oamenii sunt descurajaţi să sesizeze anumite fapte de atitudinea unor poliţişti care dau dovadă de dezinteres. Aţi fost sesizat? Ce măsuri aţi luat?

Au fost situaţii în care s-au făcut sesizări scrise să spună că au ajuns mai târziu sau s-au scuzat că sunt la un alt eveniment şi vin un pic mai târziu. Bineînţeles că lucrurile acestea crează nemulţumiri pentru că fiecare şi-ar dori când sună la 112 să fie un echipaj la el la uşă. E foarte greu. Noi avem zilnic peste 200 de apeluri la 112 care se referă la fapte concrete. Sesizările de genul că „acum în urmă cu ceva timp o persoană i-a adus un prejudiciu altei persoane” şi care apar mai târziu la Poliţie decât s-a întâmplat se adună. Sunt subinităţi care au sesizări zeci sau sute de astfel de sesizări. Acolo există un poliţist care le primeşte spre rezolvare. Şeful lui sigur îi transmite: „te ocupi de asta că e urgentă şi cealaltă o faci mâine sau peste două zile”. Omul nu ştie că nu sunt atâtea forţe să se ocupe de problema lui şi atunci este nemulţumit.

O problemă specifică a Timişoarei este teroarea clanurilor de romi asupra vecinilor pentru a-i determina să vândă la preţ de nimic doar ca să scape. Oamenii aflaţi în astfel de situaţii s-au plâns că Poliţia nu poate ţine situaţia sub control. Aţi avut acţiuni specifice?

Au fost perioade în care au acumulat imobile. E adevărat că de acest lucru am auzit şi eu că pentru a-şi putea menţine un imobil sau pentru a cumpăra unul vecin deranjau foarte mult şi oamenii reclamau. Eu vă asigur că şi atunci, dar şi acum orice sesizare care este făcută o tratăm. Nu este greu să se deplaseze cineva la faţa locului să constate că a deranjat, a aruncat cu ceva, a făcut o faptă contravenţională sau infracţionale. Eu le transmit şefilor de secţii să acorde mare atenţie pentru că nu e bine ca oamenii să aibă sentimentul că sunt alungaţi aşa încetul cu încetul. Ei au dreptul să facă sesizări, să vină să ne spună ce s-a întâmplat şi ştim ce trebuie să facem ca să nu fie doar victime.

O altă probolemă a Timişoarei o reprezintă clanurile interlope. Au fost bătăi inclusiv  în faţa sediului IPJ, la Spitalul Judeţean.

Noi avem nişte proceduri de lucru în care în primul rând luăm în evidenţă şi în documentare grupurile infracţionale. Sunt şi grupuri structurate ceea ce înseamnă că există o legătură de comitere a faptelor împreună. Şi noi şi alte structuri, cei care ne ajută din structurile de informaţii acumulăm date, ne documentăm şi pasul următor trebuie să fie dosar penal. Lucrăm într-un dosar penal plecând de la constatare.Grupurile acestea sunt în atenţia noastră. O parte dintre ei, care erau mai veroşi, au avut probatoriu consistent în ele şi au fost trimise instanţelor de judecată şi s-au pronunţat sentinţe chiar mari.

Aţi avut semnale că unii poliţişti ar fi prea apropiaţi sau ar avea legături nepotrivite cu persoane din anumite medii infracţionale?

Au fost semnalări de genul că un poliţist, dacă nu unul doi, izolat, cunoaşte anumite elemente care fac obiectul acestor activităţi de documentare. Unele au ieşit chiar în public, când un poliţist primea dedicaţii de la o persoană certată cu legea. Imediat s-au luat măsuri pe linie internă de mutare la o altă structură a poliţistului care nu avea o legătură infracţională, dar făcea un deserviciu de imagine pentru că nu este bine ca cetăţenii care merg la un loc în care se recrează să vadă că tocmai poliţiştii care trebuie să îi apere de elementele infractoare sunt în apropierea elementelor infractoare. Atunci, categoric am reacţionat şi poliţistul a fost scos din zona aceasta.

Cum vedeţi situaţia ultimilor ani în care miniştrii de Interne au ajuns să fie puşi sub acuzare în diferite dosare penale?

Competenţa mea şi relaţionarea mea pe plan profesional nu îmi permit să fac un comentariu la acest subiect. Problemele acestea aparţin de alte instituţii.

La venirea în funcţie, v-aţi propus să promovaţi tineri. Susţineţi poliţistul de tip „Godină”?

E o întrebare cu două sensuri. În general un poliţist format care îşi vede de treaba lui care este împovărat de sarcini şi ajunge târziu acasă şi e mai mult nefericit, nu prea are timp să fie şi artist şi prozator, dar pentru că suntem oameni şi mulţi dintre noi avem şi talentul de a face şi alte lucruri, este bine ca fiecare să îşi exerseze talentul şi cu alte preocupări, dar să nu îşi submineze niciodată calitatea primordială de poliţist,de om al legii. Sunt, poate, poliţişti care apreciază că este un tip care a vorbit deschis. Foarte bine, pentru că e bine să avem un dialog. Sunt lucruri care poate că spunându-le el sau altcineva se rezolvă mai repede, dar când eşti ocupat şi ai treabă te ocupi de AN-uri, de ceea ce aţi vrut să aflaţi astăzi de la noi.

În finalul interviului acordat „Adevărul”, şeful Poliţiei Timiş a ţinut să facă un apel de înţelegere din partea cetăţenilor: „Noi şi echipele care se formează acum trecem prin momente mai grele. Au plecat mulţi colegi care aveau experienţă, de care erai sigur că activităţile se rezolvă. Acum suntem la încercarea de a veni cu colegi care au fost foarte buni în zona de execuţie şi probează că trebuie să fie foarte buni în zona de conducere. Sunt multe structuri unde sun împuterniciţi ofiţeri cu experienţă. Sunt absolvenţi de instituţii de profil. Oamenii la care mă refer eu prezintă garanţia omului care ştie ce trebuie să facă. Important este ca ei să reuşească să folosească experienţa pozitivă a altor cadre care încă sunt în inspectorat în aşa fel încât să fie foarte utili ca manageri. Să fie convinşi că noi ne construim”.

CV - Cine e Ion Mirescu

Ion Mirescu, actualul inspector-şef al IPJ Timiş, este absolvent al Şcolii de Ofiţeri de Poliţie din Bucureşti (1988) şi al Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie (1995). La patru ani de la absolvirea Şcolii de Ofiţeri, în anul în care intra la Academia de Poliţie, era şef de birou şi locţiitor şef serviciu Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă Mehedinţi. De atunci, Mirescu a ocupat doar funcţii de conducere, fiind pe rând şef Serviciu Criminalitate economico-financiară şi şef Serviciu Combaterea crimei organizate şi antidrog. Din august 2005 până în decembrie 2011, Mirescu a fost şeful Inspectoratului Judeţean de Frontieră Mehedinţi.

A fost apoi şef al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, iar din 2012 până în 2015 a fost  şef Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara. În 2015, IPJ Timiş a fost zguduit de un scandal de corupţie în urma căruia conducerea instituţiei, în frunte cu şeful Inspectoratului, adjuncţii săi şi şeful Poliţiei Rutiere, a fost decapitată. Soluţia de criză a fost Ion Mirescu, mutat atunci de la Frontieră la IPJ Timiş, unde a fost împuternicit ca şef al Inspectoratului până în iulie 2015, dată la care Mirescu şi-a obţinut postul de şef al IPJ prin concurs. De Ziua Naţională, Mirescu a devenit chestor.