Inginerii din Ungaria vor superviza lucrările la centura de sud a Timişoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varianta de ocolire Sud va face legătura cu centura Nord
Varianta de ocolire Sud va face legătura cu centura Nord

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul pentru supervizarea proiectării şi execuţiei Variantei de Ocolire Timişoara Sud.

CNAIR a semnat contractul „Supervizarea proiectării şi execuţiei Variantei de ocolire Timişoara Sud” cu Asocierea Ventra Project Management – Utiber Közúti Beruházó Kft, în valoare de 6.433.626 lei (fără TVA).

Compania maghiară Utiber a fost înfiinţată în 1991 ca succesor al fostei companii de stat Közúti Beruházó Vállalat. Dispun de aprimativ 170 de ingineri cu înaltă calificare, care sunt implicaţi în proiecte mari în domeniul construcţiilor civile şi în dezvoltarea intrastructurii rutiere în Ungaria.  

Unul din domeniile importante ale companiei este supravegherea întregului proces de construcţie şi consultanţă în inginerie. 

Tehnicienii bine pregătiţi verifică toate condiţiile pentru începerea lucrărilor, examinează calitatea materialelor şi produselor care urmează să fie folosite, adecvarea procedurilor şi tehnologiilor folosite în construcţie. 

Compania Utiber a îndeplinit aceste sarcini în timpul la construcţia autostrăzilor M1, M15 şi M5.

Lungimea totală a centurii sud este de 25,69 kilometri.

Traseul centurii de ocolire Timişoara Sud se desfăşoară pe raza Timişoarei si a localitatilor Sânmihaiu Român, Şag, Giroc, Moşniţa Nouă şi Ghiroda.

Varianta de ocolire Timişoara Sud va avea ca rezultat fluidizarea traficului intern şi internaţional care intră în ţară prin zona Stamora Moraviţa, se desfăşoară pe DN 59, ajunge în zona Timişoara şi se îndreaptă către centrul ţării pe DN 6 sau pe autostrada Arad - Timişoara - Lugoj.

  

Proiectarea şi execuţia şoselei de centură revine societăţii italiene Tirrena Scavi Spa. Valoarea contractului este 58 milioane euro (fără TVA), având un cost/km de 2,25 milioane euro.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite