Indemnizaţia de la stat creşte fertilitatea. Cum a ajuns o româncă specializată în economie socială la concluzia ştiinţifică

Indemnizaţia de la stat creşte fertilitatea. Cum a ajuns o româncă specializată în economie socială la concluzia ştiinţifică

Simona Bejenariu Tudor este cercetător la Stockholm University FOTO simona.svtdr.ro

Decizia familiilor din România de a avea copii este influenţată de modul în care statul sprijină mamele care aduc pe lume copii. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de o cercetătoare româncă de la Stockholm University (Suedia). Simona Bejenariu Tudor a prezentat rezultatele cercetării în cadrul unei conferinţe de specialitate susţinute la Timişoara.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conferinţa Ştiinţifică Anuală a Economiştilor Români din Mediul Academic din Străinătate (ERMAS), ajunsă la ediţia a treia, s-a organizat în acest an la Timişoara. Economişti români de la universităţi de prestigiu din toată lumea s-au reunit la Timişoara. Printre participanţii la ERMAS 2016 a fost şi Simona Bejenariu Tudor, cercetător la Stockholm University. Specializată în economie socială, cercetătoarea româncă a realizat un studiu care vizează efectul indemnizaţiei pentru creşterea copilului asupra nivelului fertilităţii şi sănătăţii copilului la naştere. Chiar dacă, la prima vedere, decizia unei familii de a avea un copil nu este in mod necesar influenţată de sprijinul acordat de stat, cercetarea Simonei Bejenairu Tudor relevă faptul că facilităţile acordate de stat, în cazul de faţă a indemnizaţiei de creştere a copilului, au efect direct, si relativ important, asupra fertilităţii. Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătoarea a analizat perioada 2003-2004, când în România a avut loc o schimbare de politică publică în privinţa indemnizaţiei de creştere a copiilor, iar cele mai multe mame angajate au beneficiat de o creştere a indemnizaţiei.

„Urmăresc foarte atent ce se întâmplă în România. Studiul se uită la politica din 2004, în care s-a trecut de la acea indemnizaţie proporţională cu veniturile, la o indemnizaţie fixă care era în relaţie cu venitul mediu pe economie. Datorită structurii salariilor de la acel moment, a însemnat o creştere foarte mare a indemnizaţiei la care avea acces marea majoritate a mamelor angajate”, a explicat românca de la Universitatea din Stockholm.

Studiul, pe masa factorilor de decizie

Practic, modificările de politici publice de la nivelul anului 2004 au atras după sine majorări ale indemnizaţiei pentru aproximativ 80 la sută din mame şi scăderi ale indemnizaţiei pentru 20 la sută dintre mamele ce urmau sa intre în concediu maternal. Studiul cercetătoarei românce a relevat faptul că scăderea sau creşterea indemnizaţiei, au dus, după caz, la scăderea sau creşterea fertilităţii, print-o majorare sau diminuare a numărului de avorturi. 

„Rezultatele pe care le găsesc arată că fertilitatea a crescut ca urmare a extinderii beneficiilor financiare. În acest moment în România, contează încă foarte mult sprijinul financiar acordat de stat în decizia de a avea un copil, dar şi asupra sănătăţii acestuia la nastere şi a nivelulului investiţiilor pe care îl faci în acel copil. Cred că asta este foarte important de ţinut minte ca lecţie de politică publică pentru că aşa cum se ştie România are una dintre cele mai mici rate ale fertilităţii din Europa”, a mai explicat specialista.

Simona Bejenariu Tudor a declarat că rezultatele studiului sunt surprinzătoare, cu atât mai mult cu cât nu este de la sine înţeles faptul că decizia de a avea un copil este influenţată de cuantumul indemnizaţiei. „Nu este de la sine înţeles că obţinând mai mulţi bani pentru o perioada limitata de timp, vei vrea să ai mai mulţi copii, având în vedere faptul ca un copil înseamnă/necesită o investitie pe termen lung, atât financiara cât mai ales nefinanciara. Faptul că am aflat că există această legătură între nivelul indemnizaţiei şi probabilitatea de a avea un copil ajută la  fundamentarea unor politici coerente”, a mai declarat cercetătoarea al cărui studiu este aproape finalizat. Simona Bejenariu Tudor a mai declarat că îşi doreşte ca după finalizarea cercetării să pună pe masa factorilor decidenţi rezultatele studiului, astfel încât politicile publice în privinţa indemnizaţiei de creştere a copilului să ţină cont de aceste rezultate. 

citeste totul despre: