UPDATE Dosar penal pentru tentativă de omor în cazul incident armat în care a fost împuşcat un sirian, rudă cu Zaher Iskandarani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jamil Fatid, un bărbat de origine siriană în vârstă de 40 de ani, a fost rănit într-un incident armat care a avut loc miercuri seara, la Timişoara. Bărbatul ieşea de la o sală de sport când a căzut victimă unui atac armat.

UPDATE În urma incidentului petrecut în noaptea de miercuri spre joi la Timişoara, când asupa lui Jamil Fatid au fost trase mai multe focuri de armă, acesta fiind rănit, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, a solicitat convocarea unei şedinţe a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, structură din care fac parte instituţiile care anchetează evenimentul amintit mai sus.

“Vorbim de un incident extrem de grav petrecut în plină stradă, iar primele indicii ale anchetatorilor duc spre o tentativă de omor. Am decis convocarea Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică pentru că vrem să ştim care este stadiul anchetei, avem nevoie de un raport al anchetatorilor. Repet, vorbim de un incident de o gravitate mare, iar pe lângă soluţionarea acestei speţe, trebuie adusă în discuţie şi prevenţia pentru că nu vreau să mai avem parte de astfel de evenimente”, spune Călin Dobra.

Şedinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, condusă de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Traian Stancu, va avea loc vineri.

UPDATE: Printr-un comunicat de presă, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au anunţat că în cazul incidentului armat de miercuri se fac cercetări pentru tentativă de omor. „În data de 18.01.2017 ,în jurul orei  19.30, persoana vătămată J.F. ,după ce a părăsit o sală de sport din municipiul Timişoara, şi a urcat în autoturismul său ,a fost împuşcată la nivelul mâinii stângi”, anunţă procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. 

Grav incident armat la Timişoara. Jamil Fatid, un bărbat de origine siriană în vârstă de 40 de ani, nepot al celebrului Zaher Iskandarani (dat în urmărire după ce a fost condamnat la închisoare) a fost împuşcat la ieşirea dintr-o sală de fitness de pe Calea Torontalului din Timişoara. Potrivit tion.ro, bărbatul tocmai ieşise de la sala de sport şi s-a urcat în maşină, un BMW X6 de culoare albă, când s-a deschis focul asupra sa.

Potrivit sursei citate, atacatorul a tras trei focuri de armă. Două dintre gloanţe au ajuns în uşa din partea stânga – faţă, iar unul a pătruns prin geamul maşinii, rănindu-l pe Jamil Fatid la mână. Bărbatul a reuşit să fugă şi să se refugieze într-o benzinărie, de unde a anunţat Poliţia, la faţa locului ajungând mai multe echipaje de Poliţie şi o ambulanţă. Bărbatul a fost transportat la spital, iar maşina a fost dusă la sediul IPJ pentru anchetă. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite