IMAGINI ŞOCANTE Trei morţi într-un teribil accident. Vinovat de tragedie e un om de afaceri, fost primar, care venea la ziua de naştere a fiicei

IMAGINI ŞOCANTE Trei morţi într-un teribil accident. Vinovat de tragedie e un om de afaceri, fost primar, care venea la ziua de naştere a fiicei

Maşinile s-au lovit frontal pe un pod

Drumul naţional care leagă România de Serbia a fost blocat aproape trei ore. Trei tineri de 20 de ani au murit pe loc, după ce Opel în care se aflau a fost lovit în plin de un Touareg. La volanul bolidului se afla un fost primar, actualmente om de afaceri şi consilier judeţean din Caraş-Severin.

Ştiri pe aceeaşi temă

VOCEA BANATULUI Criminali în serie, la volan şi în Justiţie

UPDATE, ORA 11.00

Iacob Chișărău nu a necesitat internarea la Spitalul Județean din Timișoara. Fostul primar din Moldova Noua a părăsit spitatul aseară, la ora 21.45. "Pacientul a suferit policontuzii în urma accidentului rutier. I s-a făcut radiografie pentru coloană cervicală, la craniu, torace și la umărul stâng. I s-a făcut și o ecografie și i s-a recoltat sânge pentru alcoolemie. Nu a fost nevoie de intarnarea lui și părăsit spitalul", au declarat medicii de gardă de la Spitalul Județean din Timișoara.

Carnagiile care au şocat Banatul: câţi nevinovaţi au fost ucişi de vitezomani aroganţi, care se plimbă liberi

Carnagiu pe Drumul European, pe masa judecătorilor

UPDATE 21.15 Vinovat de accident este un om de afaceri, fost primar

Touaregul implicat în accident aparţine de societatea Moldomin Moldova Nouă, autoturismul fiind condus directorul Iacob Chişărău, fost primar al oraşului de pe malul Dunării şi, în prezent, consilier judeţean de Caraş-Severin. Omul de afaceri venea la Timişoara să sărbătorească ziua de naştere a fiicei.


Află mai multe detalii despre cel care a produs accidentul

UPDATE 20.50 Poliţiştii au constatat că persoanele care au decedat au aceeaşi vârstă, de 20 de ani. Unul dintre tineri, Caius Bălteanu, nu a pornit la drum de la bun început cu ceilalţi pasageri. Tânărul a terminat orele la facultate, în Timişoara, şi a stat la ocazie pe Calea Şagului ca să ajungă acasă, la Reşiţa, în weekend. Cu câteva ore înainte, fratele lui i-a spus să nu facă autostopul pentru că va veni la Timişoara după el. După jumătate de oră de la ultima conversaţie telefonică, fratele care venea de la Reşiţa cu maşina s-a trezit că nu poate înainte cu maşina din cauza unui accident. De curiozitate s-a îndreptat spre locul tragediei, unde a fost şocat să afle că una dintre victime este chiar frăţiorul său.


Text foto: Bărbatul din imagini îşi plânge fratele mort

CLICK PE POZE PENTRU FOTOGALERIE. ATENŢIE! IMAGINI ŞOCANTE!

Şoferul Opelului, Mihai Romeo Turcea, este tot din Reşiţa şi era prieten cu pasagerul de pe scaunul din dreapta, Marcel Bien N'zemba, fiul purtătoarei de cuvânt a Finanţelor Publice Caraş-Severin . Cei doi locuiesc în acelaşi cartier.

Vezi aici cine sunt victimele teribilului accident

UPDATE 20.40 Poliţiştii au deblocat circulaţia pe DN 59. La această oră se circulă normal spre graniţa cu Serbia.



UPDATE 19.45
Persoanele rănite au fost duse la Spitalul Judeţean Timişoara. Şi a treia persoană decedată din Opel a fost descarcerată. Poliţiştii ridică obiectele personale ale victimelor, pentru a le preda rudelor. Două firme de tractări auto sunt la faţa locului ca să deblocheze şoseaua de maşinile implicate în accident. Drumul mai trebuie curăţat şi de bucăţile care s-au desprins din ambele maşini şi sunt împrăştiate pe tot podul, astfel încât să nu mai aibă loc şi alte tragedii.

UPDATE 19.10
Până la această oră, au putut fi descarcerare doar două dintre persoanele decedate, care se aflau în Opel. Cel de-al treilea pasager, care se afla pe scaunul din dreapta şoferului încă este prins între fiarele contorsionate. Pompierii spun că a treia descacrcerare este foarte dificilă pentru că trebuie să taie jumătate din maşină.


Aproape de locul accindetului, pe şosea, au rămas blocate mai multe autobuze care transportau angajaţii de la o fabrică de lângă podul pe care a avut loc evenimentul rutier. Oamenii au fost nevoiţi să plece pe jos spre locul de muncă, pentru a intra în tura de noapte, şi trec pe lângă trupurile neînsufleţite şi pe lângă maşinile grav avariate.

CLICK PE POZE PENTRU FOTOGALERIE. ATENŢIE! IMAGINI ŞOCANTE!

UPDATE 19.00
Persoanele care au decedat în urma impactului călătoreau cu un autoturism Opel combi şi au cel mult 30 de ani, după estimările poliţiştilor. Aceştia mai spun că, din primele date, se pare că accidentul a fost provocat de şoferul unui Touareg, care a intrat frontal în celălalt autoturism. Cei doi pasageri din Touareg sunt grav răniţi.





Din primele date se pare că sunt cinci victime, dintre care trei au decedat. Accidentul a fost anunţat la 112 de martorii oculari. La faţa locului a plecat şi o echipă de descarcerare şi mai multe echipaje de poliţie.

CLICK PE POZE PENTRU FOTOGALERIE. ATENŢIE! IMAGINI ŞOCANTE!

Purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Mădălina Mezdrea, a declarat că accindentul a avut loc pe un pod dintre localităţile Şag şi Jebel. "Două maşini au intrat în coliziune, frontal, şi am fost anunţaţi că sunt trei persoane decedate şi o persoană este rănită grav. Mai multe echipaje de poliţişti, pompieri şi de la ambulanţă sunt la faţa locului. Circulaţia este blocată în ambele sensuri", a spus Mădălina Mezdrea.




Aceasta a mai precizat că urmează ca traficul care vine spre Timişoara, dinspre Serbia, dar şi cel din Timişoara spre localitatea Jebel urmează să fie deviat de către echipajele de poliţie pentru a fi evitate cozile.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!



citeste totul despre: