HUMAN STORY Viaţa ca un film a pictorului de la penitenciar

Viaţa deţinutului condamnat la 16 ani pentru complicitate la omor este asemănătoare multor infractori, dar şi foarte diferită. Andrei Grigoriu învinge regimul de detenţie prin pictură, dar s-a şi căsătorit "în captivitate".

PROFIL
Născut: 15 iunie 1984
Studii: Şcoala profesională
Carieră: Instalator
Familie: Căsătorit

Aproape orice deţinut pe care îl întrebi cum a ajuns la puşcărie spune că a fost condamnat pe nedrept şi este nevinovat. Andrei Grigoriu nu face asta, recunoaşte că a greşit şi este mai degrabă cu gândul la ziua eliberării pentru a merge la soţia sa, cu care s-a căsătorit în detenţie. Povestea lui Grigoriu a început în urmă cu 27 de ani. Când mama sa era încă însărcinată, tatăl a plecat în armată şi nu s-a mai întors. „Până la 5- 6 luni m-a crescut mama, iar apoi bunica din judeţul Iaşi. Când a venit momentul să încep şcoala m-am întors în Timişoara”, povesteşte tânărul. Încă de mic Andrei şi-a descoperit talentul pentru desen, iar la terminarea clasei a VIII-a a vrut să dea la Liceul de Arte Plastice, dar a renunţat de lene. „Trebuia să fac un curs de vreo trei săptămâni şi mai apoi să dau nişte teste. De lene nu m-am dus la acel curs. Am fost copil. Am rămas la Şcoala Profesională de Instalatori”, a mai spus deţinutul.

Complice la crimă

După terminarea şcolii, tânărul s-a angajat ca ospătar la Hotel Continental, iar mai târziu la o firmă de echipamente pentru aer condiţionat. A intrat într-un anturaj nepotrivit, iar o crimă a celui mai bun prieten l-a băgat la puşcărie. „Un foarte bun prieten al meu avea nişte datorii. S-a iscat o ceartă, ca multe altele, iar prietenul meu a scos cuţitul şi l-a înjunghiat. A fost o chestie de câteva secunde. Eu am fost condamnat pentru complicitate şi tăinuire. Dacă sunam imediat la poliţie, eram liber acum”, a mai spus tânărul. „Aveam 19 ani. Noi nu realizam ce am pierdut. Totul era mai mult o glumă, important era să ne distrăm, să râdem, să glumim, să facem mişto”, povesteşte Andrei Grigoriu.

Tânărul deţinut a suferit un şoc în momentul în care a primit de la o verişoară o scrisoare în care scria că mama sa e suspectă de cancer. „Nici când a venit mama la vizită să îmi spună că am fost condamnat la 16 ani nu am suferit atât. A fost un şoc pentru că atunci am realizat că poţi să pierzi foarte uşor pe cineva drag, fără să poţi face nimic. A fost momentul în care m-am schimbat total. De atunci mi-am dat seama cât de mult trebuie preţuite viaţa şi persoanele dragi”, a mărturisit tânărul. Tot de atunci a început să picteze mai mult şi acum face portrete, participă la acţiunile culturale ale penitenciarului, dar face şi schiţele pentru diferite lucrări care se execută la puşcărie. Mai mult, tânărul s-a căsătorit cu o fată care îl iubea de mult timp şi s-a declarat dispusă să îl aştepte până la eliberare.

Întrebări şi răspunsuri

Cum a rezistat relaţia ta şi a soţiei, cu ea liberă şi tu în detenţie?
Fata mă ştia mai demult, cu un an dinainte să ajung aici, dar nu am băgat-o atunci în seamă. La început tot mi-a scris, tot a venit la mine. La un moment dat mi-a zis că mă aşteaptă până mă eliberez. Eu nu am vrut pentru că ştiam că-i fac rău şi ei şi mie. Au fost doi ani de pauză, dar după aceea am reînceput să vorbim şi ne-am căsătorit. Socrii au reacţionat neaşteptat de bine.

Care este primul gând după eliberare?
Am două-trei opţiuni, ori să fac şcoala de Arte Plastice. Mă gândesc să îmi deschid un salon de tatuaj. Mi-ar plăcea  mult să lucrez şi ca make up artist.

Ce-i place
„Îmi place foarte mult pescuitul, dar de când am ajuns în detenţie nu am mai putut să merg. În rest merg la sală, îmi place sportul în general”, a spus Andrei.

Ce nu-i place
„Ideea de detenţie nu îmi place, că eşti departe de familie. Numai gândul că nu eşti liber, faptul că trebuie să ceri voie pentru orice mişcare vrei să faci”, a mai spus deţinutul.