Handbaliştii de la Poli Timişoara sunt invitaţi la un superturneu la Belgrad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex Şimicu este unul dintre jucătorii de viitor ai Timişoarei
Alex Şimicu este unul dintre jucătorii de viitor ai Timişoarei

Handbaliştii de la Politehnica Municipal Timişoara şi-a stabilit programul meciurilor de pregătire din perioada premergătoare sezonului 2010-2011. Din păcate pentru suporterii timişoreni, ei vor putea veda echipa abia la finele acestei luni, la Cupa Politehnica.

În 5 august, la Jimbolia, studenţii de pe Bega vor întâlni formaţia sârbă Steaua Roşie Mokrin, iar în 8 august, tot la Jimbolia, echipa Potaissa Turda. În 10 şi 11 august, Politehnica se deplasează la Reşiţa pentru o „dublă” amicală cu vicecampioana României, UCMR. În week-end-ul 13-15 august, băieţii pregătiţi de Otto Hell şi Gelu Bota vor participa la turneul de pregătire de la Cluj, unde vor juca în compania gazdelor de la Universitatea Transilvania şi a echipelor moldovene, Ştiinţa Bacău şi Bucovina Suceava.

Meciuri cu Steaua Roşie şi Partizan

În finalul de săptămână 20-22 august, bănăţenii au programate jocuri de pregătire la Belgrad, cu prilejul unui turneu organizat de Partizan. Pe lângă formaţia amintită, Politehnica va mai întâlni echipele Steaua Roşie Belgrad şi RD Slovan Ljubljana (Slovenia).

În fine, în week-end-ul 27-29 august, la sala „Constantin Jude” va fi Cupa Politehnica, la care vor participa pe lângă timişoreni, echipele UCM Reşiţa, Dinamo Pancevo (Serbia) şi Kecskemet (Ungaria).

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite