Guvernul a aprobat construirea unui spital regional la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform unui comunicat transmis de ALDE Timiş, Guvernul a aprobat printr-un memorandum demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale în Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa, Brăila-Galaţi şi Braşov.

Ministerul Sănătăţii este responsabil de pregătirea proiectelor privind construcţia a opt spitale regionale, dintre care trei au ca sursă de finanţare fonduri europene, iar un număr de cinci spitale vor fi construite din Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI).

Proiectele privind construcţia a trei spitale regionale în Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova, a fost aprobat în şedinţa Guvernului din data de 29.11.2016. 

Guvernul a aprobat, miercuri, printr-un memorandum, demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale în Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa, Brăila-Galaţi şi Braşov.

“Vor fi iniţiate demersuri pentru identificarea soluţiilor de finanţare pentru construirea celor cinci spitale regionale, cu încadrarea în ţintele anuale de deficit, şi în cazul în care va fi necesară contractarea unor împrumuturi la nivel guvernamental aceasta se va face cu respectarea legislaţiei privind datoria publică.

De asemenea, vor fi demarate consultările cu autorităţile administraţiei publice locale pentru identificarea terenurilor care să permită funcţionarea în condiţii optime şi la standarde de calitate atât din punct de vedere al respectării circuitelor funcţionale, cât şi al asigurării tuturor utilităţilor”, se arată în comunicatul transmis de ALDE Timiş.

“Mă bucur că susţin un Guvern din care face parte şi ALDE şi care, în sfârşit, alocă şi Timişoarei ceea ce merită, bani pentru sănătate! Spitalul Regional este soluţia pentru asigurarea unui acces echitabil al populaţiei la servicii medicale de calitate. Sper ca după finalizarea acestui spital, românii din vestul ţării să aleagă să se trateze aici în detrimentul spitalelor din Szeghed sau Viena”, a declarat deputatul ALDE Timiş, Marian Cucşa.

De asemenea, anul acesta, prin hotărâri ale guvernului, s-a creat cadrul legal pentru trecerea în administrarea Ministerului Sănătăţii a suprafeţelor de teren necesare construirii acestor spitale.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite