Grădiniţa din România unde copiii de vârste fragede fac yoga. „Sunt paşi să fie ei înşişi mai rapid”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gradiniţa Camelot din Timişoara
Gradiniţa Camelot din Timişoara

Anul 2020 a fost unul extrem de dificil pentru grădiniţele private din România. Din cauza pandemiei, acestea au fost mai mult închise. În 8 februarie, grădiniţele îi aşteptă din nou pe cei mici.

În Timişoara, există o largă ofertă de grădiniţe, după model finlandez sau german, britanic ori italian. Fiecare s-a pregătit în aşa fel încât copiii să vină cu drag, părinţii să fie încrezători în educatori şi sistem, iar pe lângă mediul prietenos, dezvoltarea celor mici să fie un element esenţial.

O atmosferă cu totul specială este la grădiniţa Camelot. Este decorată cu personaje din misterioasa lume a lui Arthur şi Merlin, Camelotul fiind şi regatul cavalerilor Mesei rotunde. Proiectul Camelot a fost realizat în ideea de a susţine atât părinţii, cât şi copiii, în procesul lor de dezvoltare.

“Pentru mine, ca profesor de istorie, Camelot a reprezentat un model de reconstruire a unei soceităţi, de creştere şi de dezvoltare şi de atingere a unui nivel de civilizaţie foarte elevat. Proiectul nostru se aderesează atât copiilor, avem această grădiniţe, cât şi părinţilor, pentru care avem cursuri de dezvoltare, prin educaţie culturală”, a declarat Monica Varga, din echipa care a pus pe picioare proiectul Camelot.

Monica Varga este absolventă de facultate de istorie, iar timp de cinci ani a lucrat ca muzeograf la Muzeul Banatului. Prin urmare nu este de mirare că cei mici sunt obişnuiţi cu biblioteca şi cu cărţile, cu poveştile, legendele şi istoria. 

Gradiniţa Camelot


 

“Am ales câteva simboluri reprezentative pentru mitul lui Artur. Şi camerele au denumiri: camera Artur, camera Merlin, camera Dragonaşului, camera Zânelor. La clubul de lectură explicăm copiilor preşcolari, în limbajul potrivit, anumite mituri. Mediul în care se află copiii este inspirator atât prin décor cât şi prin activităţi. Le povestim despre fenomene istorice, despre astonomie, despre evoluţie, despre dinozauri, chiar şi ce înseamnă arbore genealogic. Stimulăm astfel inteligenţa lor, acordând şi dezvolării lor emoţionale. Noi nu ştim cum va arăta viitorul copiilor peste 15-20 de ani, prin urmare încercăm să-i întărim prin contactul cu frumosul, istoria şi valorile”, a mai spus MonicaVarga.  
 

Imagine indisponibilă

“Îi apropie de o anumită modalitatea de a se conecta cu partea lor profundă”

La această grădinţă, copiii ascultă muzică clasică, dansează, cântă, citesc şi învăţă să se joace… şi asta nu e tot. Cei mici pot practica şi yoga!

“Conceptul de dezvoltare în Camelot este una complexă şi completă. Partea fizică, partea mentală, emoţională şi spirituală. Avem o serie de activităţi, printre care şi yoga. Îi învaţă să se relaxeze. Fiind foarte şi mici şi foarte senzitivi, ei preiau uşor stări din mediul înconjurător şi nici nu ştiu ce se întâmplă în cazul în care încep să se manifeste aceseta în ei. Îi învăţăm de mici să stăpânească mai bine propriul corp şi propriile momente mai tensionate, care îi agită mai mult. Contactul cu yoga este foarte frumos, îi apropie de o anumită modalitatea de a se conecta cu partea lor profundă. Sunt paşi să fie ei înşişi mai rapid”, a mai spus Monica Varga. 
 

Imagine indisponibilă

Grădiniţa a fost deschisă în 2019, iar capacitatea ei este de 30 de copii. Grupele sunt formate din câte opt preşcolari, astfel încât educatoarele să se poată ocupa cât mai bine de fiecare copil. Vârstele celor mici sunt de la doi ani şi jumătate până la cinci ani.

Vă mai recomandăm:

FOTO Cum arată prima grădiniţă din Timişoara cu predare după curriculum britanic. Părinţii plătesc 280 de euro pe lună
 

FOTO Guvernul Ungariei investeşte peste 400.000 de euro într-o grădiniţă din Timişoara. „După cinci ani, primăria are libertatea să facă ce vrea cu clădirea“

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite