Gheorghe Ciuhandu a fost audiat în dosarul “Mafiei imobiliare”: “Se ştie că mi s-a falsificat semnătura şi ştampila”

Gheorghe Ciuhandu a fost audiat în dosarul “Mafiei imobiliare”: “Se ştie că mi s-a falsificat semnătura şi ştampila”

Gheorghe Ciuhandu, fostul primar al Timişoarei

Fostul primar al Timişoarei s-a prezentat la Curtea de Apel în calitatea de martor în dosarul “Mafiei imobiliare", în care sunt cercetaţi pe lângă liderii clanurilor de ţigani şi mulţi notari, angajaţi de la primărie şi Cartea Funciară

În perioada ianuarie 2006 – februarie 2008, baştanul Ionelaş Cârpaci a fost beneficiarul a doua dispoziţii de restituire a unor imobile din Timişoara, ambele fiind emise în fals în numele primarului Gheorghe Ciuhandu şi a secretarului Ioan Cojocari.

Prejudiciul total creat unei firme private, SC Italrom Construcţii, care a achiziţionat unul dintre cele două terenuri obţinute ilegal, şi Primariei Timişoara este de aproape 550.000 de euro.

”Eu în acest caz am ordonat o anchetă administrativă, am anunţat Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, precum şi Politia, iar în cadrul anchetei din Primăria Timişoara am căutat să văd cum s-au petrecut lucrurile, apoi am început acţiune în instanţă pentru refacarea Cărţii Funciare, aşa cum era iniţial.

E o poveste mai veche, se sşie foarte bine că mi s-a falsificat semnatura şi ştampila, iar noi am fost cei care am sesizat Poliţia”, a declarat Gheorghe Ciuhandu pentru www.opiniatimisoarei.ro.

Gheorghe Ciuhandu a spus că în documentele venite la semnat nu se puteau strecura acte falsificate, intrucât acestea erau verificate, în prealabil, de serviciile de specialitate ale Primariei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: