Gala Blues-Jazz, de 25 de ani la Timişoara. Dorinţa regretatului Bela „Kamo” a fost respectată

Gala Blues-Jazz, de 25 de ani la Timişoara. Dorinţa regretatului Bela „Kamo” a fost respectată

Bela Kamocsa, omul care a pus pe picioare festivalul de blues şi jazz de la Timişoara

Gala Blues-Jazz “Kamo”, cel mai longeviv festival de jazz din Timişoara, se va desfăşura sâmbătă şi duminică, în Sala Capitol.

În acest sfârşit de săptămână, sala “Capitol” a Filarmonicii Banatul din Timişoara găzduieşte o nouă ediţie a unuia dintre cele mai longevive festivaluri din România. Gala de Blues-Jazz a ajuns la ediţia cu numărul 25. Evenimentul se numeşte Gala Blues-Jazz “Kamo”, în memoria lui Bela Kamocsa, trecut în nefiinţă în urmă cu cinci ani. El este cel care a iniţiat acest festival pentru amatorii de blues şi jazz din Timişoara, în 1990. 
 
“Au fost ani cu mari speranţei, cei de după revoluţie. Înainte ne întâlneam la Sibiu, la singurul festival de jazz din ţară, însă la Timişoara exista un club de jazz. Ţin minte că am înfiinţat chiar Federaţia de Jazz, care a durat doar doi ani, unde eu eram vicepreşedinte, iar Jonny Răducanu, preşedinte. Jazzul era de underground, era pentru protipendada cultural şi crema intelectualităţii. În Timişoara exista un public format. Primele ediţii ale galei erau transmise în direct de Radio Timişoara. Revenind la prima ediţie a galei, acesta s-a desfăşurat la Casa Tineretului, apoi s-a mutat în sala Teatrului German, iar apoi la Liceul de Muzică. De şapte ani se ţine la Sala Capitol”, a declarat Johnny Bota, directorul festivalului.
 
Johnny Bota, fostul coleg de trupă cu Bela Kamocsa in Bega Blues Band a făcut o promisiune lui “Kamo”, de a duce mai departe festivalul. “Kamo avea trei dorinţe. Să duc mai departe trupa, să duc festivalul şi să editez cartea lui biografică. Această carte s-a vândut ca pâinea caldă, am dus şi trupa mai departe, ceea ce nu este deloc uşor în aceste vremuri”, a mai declarat Bota. 

Eveniment pentru “Kamo”
 
“Kamo” a fost unul din fondatorii trupei Phoenix, alături de Nicu Covaci, în 1962, pe când formaţia s-a numit Sfinţii. A părăsit Phoenix-ul în 1971, după plecarea lui Moni Bordeianu în America, şi se dedică muzicii jazz şi blues. A activat în trupele Gramophon (1972-1981) şi Theophrastus (1981), iar din 1983 până la moartea sa, în Bega Blues Band. Muzicianul s-a stins din viaţă în 2010 , la 66 de ani, după ce a pierdut lupta cu o boală necruţătoare. În Timişoara, o stardă poarte numele fostului mare muzician. 

„În 16 decembrie, vom organiza la Timişoara un concert în memoria lui Kamo, la cinci ani de la dispariţia lui. Vor participa Moni Bordeianu, Bega Blues Band şi alţii”, a mai declarat Johnny Bota. 

Trupe din Ungaria, Germania, Franţa, Polonia şi România
 
Gala Blues-Jazz „Kamo” 2015 se va desfăşura sâmbătă şi duminică. În prima zi, pe scena de la „Capitol”, de la ora 19.00, vor concerta Blue Moon Trio din Ungaria, Manuel Rocheman Trio din Franţa şi Funcubello din Germania. Duminică sunt programate, tot cu începere de la ora 19.00, concertele cu Bega Blues Band şi invitaţii,  Adam Baldych Imaginary Quartet din Polonia şi bucureştenii de la Platonic Band. 
 
„Trupa din Ungaria este condusă de Api Farkas, care a fost membru în trupa Crepuscul din Timişoara. De ani de zile nu ştiam nimic de el, apoi am aflat că e la Budapesta. Una din dorinţele mele este ca la această gală să participe muzicieni români plecaţi prin străinătate. În trupa din Germania activează bateristul Daniel Sâpcu, fost clarinetist la Filarmonica Banatul. Trioul din franţa este condus de Manuel Rocheman, unul din cei mai bine cotaţi pianişti din lume. Polonezul Adam Baldych a mai concertat în România, la Festivalul de Jazz la Gărâna. Cât despre bucureştenii de la Platonic Band, este trupa unui chitarist de mare valoare, Nicu Patoi”, a mai afirmat Johnny Bota.
 
La această ediţie, Bega Blues Band va lansa noul ei CD, denumit „Brassica Soup”. Prezentatorul galei este inegalabilul Florian Lungu. 

Citeşte şi
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările